Poveşti de dragoste în fotografii

Meserie // Trăieşte din fericirea oamenilor şi contribuie la fixarea unor momente de fericire în memoria lor

Multe cupluri de îndrăgostiţi şi-ar dori să intre în albumul fotografic al lui Igor Schimbător. Lucrările sale au fost apreciate în cadrul unor concursuri internaţionale. Igor Schimbător este un autodidact în arta fotografică, iar performanţele la care a ajuns sunt o dovadă că nu studiile te fac un artist în acest domeniu, dar pasiunea, perseverenţa şi simţul estetic.

Igor, cum ai descoperit pasiunea faţă de fotografie?

M-a fascinat dintotdeauna „clipa oprită”. Şi până astăzi, acest fenomen a rămas pentru mine tot atât de misterios ca la începuturi.

Ce înseamnă pentru tine fotografia?

O trăire surprinsă într-o sclipire de obiectiv.

Câtă artă şi câtă tehnică este într-o fotografie?

Poţi face fotografie, de stradă sau documentară, cu o competenţă tehnică minimă. În multe cazuri, tehnica e secundară faţă de... conţinut. Echipamentul te ajută doar să exprimi mai bine ceea ce vezi.

Pentru a fi un fotograf bun, e nevoie de studii?

Eu nu am făcut studii în arta fotografică şi deci nu mă pot pronunţa în acest sens. Consider că atunci când îţi doreşti ceva cu adevărat, obţii neapărat lucrul dorit, desigur dacă ai răbdare să lucrezi la acest lucru în fiecare zi. Poţi să însuşeşti multă teorie, poţi să înveţi în detalii tehnica, dar dacă nu ai simţ şi nu ai gust, nu te ajută la nimic aceste cunoştințe. E ca şi cum ai fi muzician fără auz muzical. Cunoscând foarte bine teoria, poţi deveni un meseriaş bun, dar nicidecum un artist. În istorie sunt o sumedenie de exemple de personalităţi de renume fără studii în domeniu.

Se spune că meseria nu se învaţă, ci se „fură”. Este valabil şi pentru meseria de fotograf? Dacă da, atunci sub influenţa căror nume mari din arta fotografică ai fost/eşti?

Nu cred că am fost puternic influenţat de anumiţi fotografi de renume. Mai degrabă am fost marcat de unele fotografii. Îmi place să privesc fotografii care mă inspiră, uneori fără să le cunosc autorul. Rareori mă interesează detaliile în care aceste fotografii au fost făcute. Îmi este suficient să le admir.

Ai fotografiat până acum foarte multe cupluri de tineri, de diferite naţionalităţi. Ochiul tău simte vreo diferenţă în acest sens?

Am avut norocul şi am călătorit într-o perioadă destul de intens. Anumite ţări şi locuri mă inspiră cu predilecţie. Această experienţă este necesară oricărui artist. Cu siguranţă că oamenii sunt diferiţi, pentru că vin din diferite culturi, din diferite medii, dar sub anumite aspecte noi toţi ne asemănăm anume atunci când e vorba de sentimente. Or, sentimentele sunt eterne şi universale.

După ce criterii alegi cuplurile pe care le fotografiezi?

Ele mă aleg pe mine. Şi totuşi, între mine şi anumite cupluri se stabileşte un fel de legătură specială. Lor le datorez multe din fotografiile mele cele mai reuşite.

De obicei, oamenii vor să arate în fotografie mai bine (mai frumoşi, mai tineri, mai buni, mai fericiţi), decât sunt în realitate. Tu de fapt ce urmăreşti să arăţi, să „povesteşti” atunci când fotografiezi?

Mă strădui să nu deformez în niciun fel realitatea şi implicarea mea să fie minimă. Dacă e să vorbesc strict de pe poziţia preferinţelor mele, pentru mine sunt foarte importante emoţiile pe care le transmite o fotografie, de aceea îmi place când „personajele” mele se comportă firesc, natural şi spontan. Sunt genuri în fotografie unde e nevoie de regizare până în cele mai mici detalii, cum ar fi, de exemplu, un proiect pentru o revistă, unde e nevoie să ilustrezi o idee concretă.

Te-ai specializat oarecum pe cupluri şi miri...

Nu ştiu dacă e o specializare. Mă fascinează unicitatea momentelor pe care le captez. Aceste momente pot fi în diferite împrejurări. Îmi place să mă aflu printre oameni şi să surprind momente, pe care aceştia o să le trăiască din nou, de fiecare dată atunci când vor privi albumul.

Ai luat şi câteva premii. Acestea te stimulează să perseverezi?

Dacă am fi discutat despre aceasta câţiva ani în urmă, ţi-aş fi vorbit foarte entuziasmat. Acum însă sunt mai sceptic şi prefer să nu prea particip la concursuri. Am depăşit această etapă. Nu e vorba că nu mi-ar plăcea să-mi fie apreciate lucrările, dar competiţiile sunt subiective şi se limitează la preferinţele unor persoane care alcătuiesc juriul, fie acestea şi specialişti în domeniu. Pentru mine contează mai mult aprecierea oamenilor privitori dintr-o parte. Dacă fotografiile mele îi emoţionează în vreun fel, dacă mişcă ceva în ei, dacă îi pune pe gânduri, dacă le deschide o altă perspectivă de a vedea lucrurile, înseamnă că, într-adevăr, valorează ceva.

Spune-mi mai multe despre blogul pe care vrei să-l lansezi. De ce anume un blog despre fotografia documentară?

De fapt, acest blog a existat de când am început să fac fotografie, doar că vreau să-l actualizez şi să-l reanimez. Fotografia documentară presupune să surprinzi oameni în situaţii pure, nealterate, în stările şi emoţiile lor cele mai profunde. De asta şi o prefer înaintea celorlalte genuri de fotografie. Am subiecte care mă preocupă şi vreau să le dezvolt. Vreau să povestesc prin fotografii vieţile unor oameni simpli, dar care au ce să ne spună.

Îţi mulţumesc mult pentru disponibilitatea de a dialoga.