Povestea tristă a celui mai MARE actor de comedie
3782
Sursa: adevarul.ro
Considerat unul dintre cei mai buni actori români de comedie, care stârnea hohote de râs la simpla apariţie, Puiu Călinescu a trăit o dramă în copilărie. La cinci ani şi-a pierdut mama, a fost crescut de mătuşi şi a fost trimis de mic să muncească pentru a câştiga o pâine.
În istoria cinematografiei româneşti a rămas celebru datorită rolului Trandafir din serialul Brigada Diverse (B.D.) unde a jucat alături de marii actori Dem Rădulescu, Jean Constantin, Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Ştefan Bănică.
Despre nefericirile din viaţa sa, el însuşi a mărturisiti într-o emisiune televizată a Eugeniei Vodă:
„Am fost orfan de mamă de la cinci ani şi am fost crescut de surorile ei. Prima mea muncă de artist a fost să lipesc afişe de spectacole în Bucureşti, la cinema. Pe vremea aceea erau filme mute şi în pauză, când se schimbau rolele cu peliculă, eu ieşeam în sală, în faţa ecranului, ca să fac lumea să râdă. Eu nu am şcoli şi diplome, ce am învăţat am învăţat din acele filme, de pe stradă şi din viaţă. Secretul este munca, munca neîntreruptă, cu idei noi, cu veşnice căutări!
Păi eu sunt bolnav dacă nu am repetiţii sau spectacole, sau turnee, trebuie să fac mereu câte ceva. Iar dacă nu am ce, caut până găsesc. Uite, am reparat televizorul şi de atunci nu mai am imagine la el. Am reparat radioul şi nu mai are sunet. Am reparat fierul de călcat şi am ars lumina în tot cartierul. Nu pot să stau într-un loc ţepenel, am în mine un demon care îmi spune mereu «Nu am stare şi gata!». De aia şi sunt ca şi scândura, că nu are timp grăsimea să se adune. Şi atunci scriu, că textele din comediile în care joc, eu le fac şi alţii le cenzurează”, povestea artistul în emisiunea „Planeta Cinema”, a Eugeniei Vodă.
A rămas repetent
Conform biografiei actorului, Puiu Călinescu, pe numele său real Alexandru Călinescu s-a născut pe 21 iunie 1920 în București, în cartierul Griviţa şi a fost fiul Fotinei Călinescu, din Bucureşti, şi al actorului Jean Tomescu din Craiova. A fost crescut de mama lui, care lucra la o fabrică de ţigarete. La vârsta de cinci ani, după moartea mamei, care avea doar 23 de ani, a fost luat şi crescut de bunica din partea mamei şi de nişte unchi şi mătuşi. Nu i-a prea plăcut şcoala, repetând un an de studiu.
După această perioadă, în timpul adolescenţei, se vede nevoit să se angajeze şi să-şi facă un rost în viaţă, întrucât unchiul său, în casa căruia locuia, i-a impus acest lucru, spunându-i că nu îi va mai da de mâncare.
Şi-a scris singur partiturile comice
Puiu Călinescu şi-a început cariera jucând în „revistele” de cinematograf ce prefaţau cândva în sălile de cinema proiecţia unui film. Din 1948 a intrat în trupa Teatrului de comedie „Constantin Tănase”, care l-a consacrat şi căruia artistul i-a rămas credincios până la sfârşitul vieţii.
Şi-a scris singur partiturile comice pentru spectacolele de pe Calea Victoriei, cu titluri trăsnite („Un băiat de zahăr ars”, „Trăsnitul meu drag”, „Idolul femeilor” etc.), al căror protagonist a fost zeci de ani.
Creator al unui personaj unic, Puiu Călinescu a fost pe malurile Dâmboviţei o variantă românească a îndrăgitului actor Louis de Funès. S-a stins din viaţă, la Bucureşti, pe 16 mai 1997.
Sursa: adevarul.ro
12.01.2019
16:19
04.12.2018
07:30
29.11.2018
20:02
16.11.2018
18:02
12.10.2018
17:02
11.09.2018
20:01
07.09.2018
18:05
17.08.2018
20:02
15.08.2018
17:02
29.07.2018
17:02
02.11.2026
08:44
02.11.2026
07:37
02.11.2026
07:28
02.11.2026
07:03
02.11.2026
02:50
02.11.2026
02:23
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















