Integrarea în UE, obiectiv strategic al R. Moldova. Când va fi completată Constituția, după ce majoritatea cetățenilor au spus „DA” la referendumul din 20 octombrie. Tănase: „Va fi o linie directoare pentru toate guvernările R. Moldova”
1691
moldpres.md
Imediat după validarea referendumului constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, textul care a fost inclus în buletinul de vot va fi publicat în Monitorul Oficial și automat va deveni lege, fără niciun fel de condiții suplimentare, a declarat pentru Agenția Moldpres fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase.
În opinia lui Tănase, chiar dacă a trecut la limită, referendumul republican constituțional din 20 octombrie reprezintă o victorie a moldovenilor, iar integrarea europeană va fi o prioritate pentru toate guvernările R. Moldova, indiferent de culoarea lor politică. „După ce Înalta Curte va examina raportul Comisiei Electorale Centrale și va decide validarea referendumului, textul inclus în buletinul de vot va deveni lege fără niciun fel de condiții suplimentare”, a declarat Tănase.
Totodată, fostul președinte al Curții Constituționale spune că modificarea Constituției nu va rezolva toate problemele moldovenilor, deși rezultatul pozitiv la referendum este o victorie a societății, care a evoluat în ultimii ani.
„Această modificare ar putea să însemne mai degrabă o linie directoare pentru toate guvernările R. Moldova, indiferent de culoarea acestora, fie că sunt de dreapta, fie că sunt de stânga, de a promova politici care sunt în conformitate cu principiile și valorile europene și care ar trebui să ducă mai aproape R. Moldova de UE. Cred că moldovenii au obținut o victorie, deoarece noi am reușit să atingem scopul pe care ni l-am propus și anume de a modifica Constituția și de a include în textul legii fundamentale apartenența R. Moldova la spațiul valoric, cultural al UE”, a precizat pentru aceeași sursă Tănase.
În cazul validării rezultatelor referendumului, preambulul Constituției va fi completat cu următorul alineat:
„RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova,
DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană drept obiectiv strategic al Republicii Moldova”.
De asemenea, potrivit Hotărârii Parlamentului din 16 mai, Constituția va fi completată cu titlul V1 „INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ”, care va prevedea „aderarea la tratatele constitutive și la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene” prin lege organică.
Legea Fundamentală va mai prevedea că, după aderarea R. Moldova la UE, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte acte juridice cu caracter obligatoriu ale Uniunii Europene vor avea prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
16.10.2026
16:06
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
















