Povestea omului care câştiga 420 de milioane de dolari pe săptămână. Când a fost ARESTAT a fost construită o închisoare special pentru el
4430
Sursa: businessmagazin.ro Pablo Escobar a fost unul dintre cei mai cunoscuţi traficanţi de droguri din istorie, controlând la sfârşitul anilor '80 aproape 80% din traficul mondial de cocaină.
Ca şef al cartelului Medellin din oraşul cu acelaşi nume din Columbia, Pablo Escobar, fiul unui fermier, controla 89% din comerţul cu cocaină din Statele Unite (livra aproximativ 15 tone de cocaină pe zi). Acest lucru i-a adus o avere impresionantă (estimată la 30 de miliarde de dolari în anii '90), iar Forbes l-a numit al şaptelea cel mai bogat om al planetei în 1989.
Conform publicaţiei Business Insider, când se afla la apogeul puterii, Escobar câştiga 420 milioane de dolari pe săptămână.
A fost responsabil pentru mai multe atacuri teroriste cu bombe, a omorât candidaţi la preşedinţie, judecători, jurnalişti şi şefi de politie. A fost nemilos. A trăit toată viaţa după un singur crez `plata o plomo~, plata sau plumb (glonţ). Se estimează ca Pablo Escobar ar fi responsabil pentru 4.000 de omoruri.
Însă în oraşul natal, Medellin, el era văzut ca un fel de Robin Hood, cel care iniţia proiecte de locuinţe, stadioane, spitale sau şcoli şi dona bani săracilor. Astfel a adus oamenii din Medellin de partea sa, iar de multe ori aceştia făceau tot ce e posibil să-l protejeze.
Escobar a fost un inovator când era vorba de traficul de droguri. Şi-a ascuns marfa în tot felul de lucruri, de la peşti la cafea, ca apoi să controleze un submarin ce transporta 2.000 de kg de cocaină în apele de lângă Miami. Chiar a folosit şi un Boeing 727 pentru a transporta 10.000 de kg de cocaină. Profiturile au fost uriaşe: în 1975 un kg de cocaină se vindea la 35-40 de mii de dolari.
Se estimează că Escobar făcea 60 de milioane de dolari pe zi. De aceea, el a fost nevoit să cheltuiască 2,500 de dolari pe lună doar pentru elastice pentru a lega teancurile de bani. Şi pentru că îşi ţinea banii în depozite, nu mai puţin de două miliarde de dolari anual erau mâncaţi de către şoareci.
În 2009 Juan Pablo Escobar, singurul fiu al traficantului de droguri, a declarat într-un interviu că tatăl lui a ars bancnote în valoare de două milioane de dolari pentru a se încălzi când el şi familia sa fugeau de autorităţi.
Traficantul de droguri era cunoscut pentru extravaganţa sa. A cumpărat elicoptere, avioane, animale exotice şi în fiecare zi se îmbrăca cu o cămașă nouă şi o pereche nouă de adidaşi. El deţinea 2000 de hectare de pământ în localitatea Puerto Triunofo, unde avea, printre altele, şi o grădină zoologică. Iar în tot acest timp, el susţinea că şi-a făcut averea din afacerea de închirieri de biciclete şi vânzări de maşini.
Unele lucruri din viaţa lui Escobar par, pur şi simplu, simple fantezii. De exemplu, în 1991, se spune că a făcut o înţelegere cu guvernul columbian pentru a nu fi extrădat Statelor Unite. S-a predat şi a fost de acord să stea cinci ani la închisoare. Însă, pentru Escobar a fost construită o închisoare specială, conform specificaţiilor lui. O închisoare ce avea vedere asupra oraşului Medellin, ce avea propriul bar, piscină şi teren de fotbal. Locul a fost numit „La Catedral”, dar mulţi îi ziceau simplu, Hotelul Escobar. În primele două luni a avut 300 de vizitatori, iar traficul cu cocaină a continuat nestingherit. Când autorităţile au vrut să-l mute într-o închisoare convenţională, Escobar a evadat.
Pablo Escobar a fost găsit şi ucis pe 2 decembrie 1993 pe acoperişul unei case din Medellin de către o echipă specială formată din ofiţeri columbieni şi americani.
Viaţa notoriului traficant de droguri a fost portretizată în mai multe cărţi şi filme, iar ultima producţie TV este realizată de Netflix. Serialul Narcos urmăreşte viaţa lui Pablo Escobar din anii 70-80 şi expansiunea imperiului său de droguri.
Sursa: businessmagazin.ro
12.01.2019
16:19
3105
Cine este Sfântul Valentin, patronul îndrăgostiților. Povestea lui e uluitoare
04.12.2018
07:30
4538
Povestea firului de ceapă… O citești într-un minut și o ții minte toată viața!
29.11.2018
20:02
2239
Pilda omului care voia din tot sufletul să SCHIMBE lumea cu versurile lui! Oare a REUȘIT?
16.11.2018
18:02
2448
POVESTEA broșei care dovedește că nimic nu este întâmplător…
12.10.2018
17:02
5818
Românul care a uimit America prin modul ORIGINAL în care-şi alege angajaţii. A fost nominalizat la Timmy Awards
11.09.2018
20:01
3706
Arsenie Boca // Când viața pare CUMPLITĂ, fă-ți un ceai și bea-l din cea mai drăguță ceașcă
07.09.2018
18:05
3303
POVESTE inspiraţională de viaţă // De la fetiţa păstor, la Ministru al Educaţiei
17.08.2018
20:02
2770
Povestea care îți va UMPLE inima de căldură și îți va deschide ochii
15.08.2018
17:02
4709
Povestea căsniciei RATATE a unei mari pianiste
29.07.2018
17:02
2913
Povestea gemenilor identici SEPARAȚI la naștere. Unul a crescut evreu, altul nazist
28.07.2018
15:03
3141
Ghidul micului traficant de droguri, găsit de poliție în locuința unui tânăr: „Dați BEEP întotdeauna de DOUĂ ori”
09.07.2018
08:30
3535
Povestea tristă a celui mai MARE actor de comedie
28.03.2026
20:53
264
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
28.03.2026
16:58
459
ULTIMĂ ORĂ // Securitatea energetică a R. Moldova, restabilită: Linia Isaccea-Vulcănești a fost reparată și repusă în funcțiune în urma atacurilor cu drone rusești
28.03.2026
16:30
378
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
28.03.2026
16:26
441
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
28.03.2026
16:03
530
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
28.03.2026
15:46
457
Edineț, hub educațional pentru nordul țării: peste 600 de absolvenți au descoperit ofertele universităților din Moldova
28.03.2026
08:36
597
Horoscopul zilei 28.03.2026
671
Silicon Valley, în fața unui proces istoric: Meta și YouTube, găsite vinovate că au creat dependență de social media care a afectat sănătatea mintală a tinerilor
27.03.2026
23:35
836
144 de elevi pasionați de știință participă la Olimpiada Republicană de Fizică de la Chișinău
27.03.2026
21:24
696
Gigantul SK hynix pregătește o listare uriașă în SUA pentru a reduce „RAMmageddon” și decalajul de evaluare față de rivalii americani
27.03.2026
20:19
802
Ploi de primăvară și temperaturi mai ridicate în Republica Moldova, sâmbătă 28.03.2026
27.03.2026
19:16
732
Maia Sandu și comisarul european Michael McGrath discută accelerarea reformelor în justiție și lupta anticorupție în Republica Moldova
27.03.2026
18:18
771
Alexandru Munteanu discută cu Michael McGrath reformele din justiție, combaterea dezinformării și sprijinul UE pentru parcursul european al Republicii Moldova
27.03.2026
17:54
753
MEC lansează a doua ediție a programului de bugetare participativă pentru Consiliile Elevilor din învățământul profesional tehnic
27.03.2026
17:40
758
Programul de educație multilingvă, prezentat la Bălți pentru extinderea în școlile din nordul țării
27.03.2026
17:36
805
Republica Moldova susține reforma OMC și un sistem comercial multilateral modern la Conferința Ministerială MC14 din Camerun
27.03.2026
17:34
676
Apple susține că niciun dispozitiv cu Lockdown Mode activat nu a fost compromis de spyware
682
Influencerul Angry Ginge cere interzicerea TikTok pentru copiii sub 14 ani și restricții pe X pentru minorii sub 16 ani
27.03.2026
16:37
796
Liceul „Mihai Eminescu” din Cimișlia, prima școală model care intră în reparație capitală; Ministerul Educației lansează licitația publică
27.03.2026
15:28
950
Procuratura Anticorupție atacă la apel achitarea în dosarul tentativei de deposedare a statului de bunuri imobile
27.03.2026
15:24
671
Bacalaureat 2026: 92 de centre de examen la nivel național, dintre care 31 în Chișinău
27.03.2026
15:10
787
Valeriu Chiveri explică cum Fondul de convergență poate apropia cele două maluri ale Nistrului prin proiecte sociale și de infrastructură
27.03.2026
14:32
2362
ULTIMA ORĂ // Veste BUNĂ pentru cetățenii R. Moldova - NU vor avea loc deconectări ale energiei nici astăzi. Acoperirea deficitului pentru orele de vârf se datorează României, Ucrainei și partenerilor europeni
27.03.2026
14:00
853
Maia Sandu, mesaj ferm la Adunarea Generală a Judecătorilor: reforma justiției trebuie continuată pentru ca legea să stea „în capul mesei”
27.03.2026
13:11
807
MEC elaborează Planul național 2026-2029 pentru prevenirea și intervenția în caz de bullying în școli
Vreme mai răcoroasă și nori de ploaie în Republica Moldova, duminică 29.03.2026
Târgul educațional „Învață în Moldova” a transformat Edinețul în hub al oportunităților de studii pentru liceenii din nordul țării
Dan Perciun cheamă absolvenții să rămână la studii în Republica Moldova: târgurile „Învață în Moldova” ajung la tinerii din sud și nordul țării
Cine va alimenta rețeaua electrică în 2035: gazul natural, noile reactoare nucleare sau energia solară cu baterii?
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.57
1 RON
3.97
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














