Potop la malul mării: Morți, case inundate şi drumuri afectate, în urma ploilor căzute în ultimele 12 ore în România și Bulgaria
2834
mediafax.ro Zece persoane au murit, inclusiv doi copii, iar alte trei persoane sunt date dispărute în urma inundaţiilor care au avut loc ieri în nord-estul Bulgariei.
Nouă cadavre au fost găsite la periferia Varnei, cel mai mare oraş bulgăresc de la Marea Neagră, iar unul a fost găsit în regiunea Dobrici, în apropiere de Dunăre. Precizăm că o furtună s-a abătut ieri după-amiază asupra Varnei, unde plouă de aproximativ 20 de zile, iar periferia din sud, Asparouhovo, se afla sub ape.
În regiunea Veliko Tîrnovo, strâmtoarea Republica din Balcani, traversată de un drum care asigură o legătură între România şi Turcia, a fost închis. Aproximativ 40 de persoane au fost evacuate în această regiune, iar alte 150 în regiunea Dobrici.
Prăpăd zilele acestea și în România. Mai multe locuinţe au fost inundate şi aproape zece kilometri de drumuri au fost afectaţi de puhoaiele de ape care au căzut în ultimele 12 ore în judeţul Constanţa. Zeci de case au fost inundate și în satul Zorile, din comuna Adamcliși, Mangalia, satul Șipote din comuna Deleni și satul Vârtop din comuna Albeşti.
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea a emis o avertizare de Cod Portocaliu de precipitaţii până astăzi, ora 15.00.
25.11.2022
11:28
08.02.2021
12:40
30.04.2020
16:44
30.01.2019
20:00
28.02.2017
14:00
28.11.2016
09:46
05.06.2016
12:22
01.06.2016
10:17
14.05.2016
15:23
28.04.2016
09:56
15.04.2016
11:21
28.09.2026
14:49
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:27
28.09.2026
14:24
28.09.2026
14:20
28.09.2026
14:19
28.09.2026
13:56
28.09.2026
13:34
28.09.2026
13:32
28.09.2026
13:17
28.09.2026
12:54
28.09.2026
12:44
28.09.2026
12:33
28.09.2026
12:27
28.09.2026
12:05
28.09.2026
11:39
28.09.2026
11:29
28.09.2026
11:19
28.09.2026
11:08
28.09.2026
10:52
28.09.2026
10:38
28.09.2026
10:36
28.09.2026
10:31
28.09.2026
10:15
28.09.2026
10:03
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”

















