PORTRETUL cetățeanului din R. Moldova: Cu încredere enormă în biserică și cu venituri mizere. Ce posturi TV privește cel mai des
1958
Peste 72% dintre cetățenii R. Moldova consideră că direcția în care se îndreaptă republica este una greșită, arată datele Barometrului de Opinie Publică, făcut public astăzi.
Numai 17,4% declară că această direcție este bună, iar 62,2% nu se arată mulțumiți de situația social-economică din R. Moldova.

Întrebați dacă le ajung veniturile pe care le au, 42% au arătat că acestea acoperă doar strictul necesar, în timp ce alți 31% au declarat că banii nu le ajung nici măcar pentru acel minim necesar.
Potrivit aceluiași sondaj, cea mai mare îngrijorare a cetățenilor R. Moldova este legată în primul rând de viitorul copiilor, apoi de sărăcie, prețuri, șomaj, corupție, boală etc.

Pentru a rezolva problemele existente în R. Moldova, 27% consideră că trebuie schimbată conducerea republicii, alții se pronunță pentru combaterea corupției, dezvoltarea întreprinderilor industriale, combaterea criminalității etc.

Cel mai mult, cetățenii R. Moldova au încredere în biserică - 70%, aceasta fiind urmată, în ordine, de primărie, mass-media, președinte (35%), armată, poliție etc. La polul opus se află partidele politice, Parlamentul și Curtea Constituțională, cu cea mai mică încredere din partea populației.

Sondajul mai arată că principala sursă de informare a cetățenilor rămâne televiziunea - 78%, aceasta fiind urmată de internet - 46%, radiouri, prieteni, ziare etc.
Cei care utilizează internetul au declarat în proporție de 78% că se informează de pe Facebook, iar 60% - de pe Odnoklassniki.

Televiziunile din R. Moldova sunt urmărite de 53,6% din respondenți, cele din Rusia care retransmit în republica noastră - de 28,6% din intervievați, portalurile informaționale - 19%, rețelele de socializare - 17%, posturile TV din România - 13% etc.
Cele mai urmărite posturi TV din R. Moldova sunt Prime - 65%, Moldova 1 - 40%, acestea fiind urmate de Jurnal TV, RTR Moldova, NTV, Publika și Pro TV.

Barometrul Opiniei Publice a fost realizat de „CBS-AXA”, la comanda Institutului de Politici Publice, în luna noiembrie curent, având un eșantion de 1 115 persoane și o marjă de eroare de 3%.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
13.11.2026
02:26
13.11.2026
02:23
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
Proiectul Legii farmaciei, rescris după consultări: acces la medicamente în fiecare localitate
ANALIZĂ // Cum a zădărnicit Chișinăul „operațiunea politică specială” a Kremlinului în cazul Krasnoselskii
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor

















