Poroșenko a PROMULGAT Legea cu privire la controlul în comun la frontiera moldo-ucraineană. Evenimentul a avut loc în prezența premierului Filip
2015
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a promulgat astăzi Legea cu privire la ratificarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, în prezența prim-ministrului Pavel Filip, care se află la Kiev.
Potrivit lui Pavel Filip, acest pas va permite R. Moldova să controleze pe deplin frontiera de stat moldo-ucraineană, inclusiv pe segmentul transnistrean. Totodată, oficialul a precizat că acest control în comun la frontieră a fost început pe 17 iulie 2017 în punctul de trecere Cuciurgan-Pervomaisk, aflat pe teritoriul Ucrainei.
Legea cu privire la ratificarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport și mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene a fost ratificată de Rada Supremă a Ucrainei la 1 martie curent, iar intrarea în vigoare a Acordului va permite extinderea controlului în comun la toate punctele de trecere a frontierei moldo-ucrainene.
Serviciul de presă al Executivului de la Chișinău notează că Pavel Filip și Petro Poroșenko au menționat că astfel va fi asigurată o luptă mai eficientă împotriva criminalității și contrabandei la hotar și va spori securitatea regională.
Oficialii au remarcat relațiile excelente între țări și au convenit să mențină în continuare un dialog politic activ pentru implementarea tuturor documentelor bilaterale semnate.
Drept priorități pentru perioada următoare, Pavel Filip și Petro Poroșenko au evidențiat deschiderea podului dintre localitățile Unguri și Boronița și urgentarea procesului de demarcare a frontierei de stat moldo-ucrainene.
Părțile au discutat despre activitatea Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare comercial-economică, precum și despre colaborarea dintre autoritățile de profil din cele două țări. În context, a fost menționată organizarea, în ultima perioadă, a mai multor întâlniri și negocieri privind subiectele de interes comun de pe agenda bilaterală, în special – protejarea ecosistemului bazinului râului Nistru și proiectul Acordului privind funcționarea Complexului Hidroenergetic Nistrean.
Prim-ministrul Pavel Filip a apreciat, în această ordine de idei, nivelul avansat al discuțiilor dintre state, în acest an urmând să fie organizate o serie de evenimente care vor consolida dialogul bilateral. În luna mai curent, ministrul de Externe moldovean urmează să efectueze o vizită în Ucraina, iar în iunie, la Chișinău, va avea loc reuniunea prim-miniștrilor statelor membre ale Organizației pentru Democrație și Dezvoltare Economică – GUAM.
La rândul său, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, s-a arătat convins că acestea și alte evenimente vor contribui la avansarea relațiilor moldo-ucrainene, inclusiv pe dimensiunea comercial-economică, și a reconfirmat angajamentul pentru realizarea tuturor acțiunilor comune planificate.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU

















