Stiri
Polițistul de sector din satul Bilicenii Vechi, raionul Sângerei, a fost reţinut în timp ce primea mită în sumă de 1 500 de lei. Operațiunea de reținere a avut loc în ograda denunțătorului.
Potrivit datelor preliminare, poliţistul ar fi cerut 5 000 de lei de la o locuitoare a satului care a vândut ilicit alcool. În schimbul banilor, polițistul i-a promis femeii că nu o va atrage la răspundere contravenţională.
În urma negocierilor cu femeia, omul legii s-a mulțumit să încaseze 1 500 de lei, în loc de 5 000 cât ceruse inițial. În timpul reținerii, suspectul a opus rezistenţă, încercând să părăsească locul comiterii infracţiunii, dar a fost imobilizat de ofițerii CNA şi reţinut pe un termen de 72 ore.
Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă, iar polițistul riscă până la 10 ani de închisoare. Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie.
Poliţist reținut cu mită. A încercat să fugă de ofițerii CNA
Știri
06.09.2013
15:22
1781


Potrivit datelor preliminare, poliţistul ar fi cerut 5 000 de lei de la o locuitoare a satului care a vândut ilicit alcool. În schimbul banilor, polițistul i-a promis femeii că nu o va atrage la răspundere contravenţională.
În urma negocierilor cu femeia, omul legii s-a mulțumit să încaseze 1 500 de lei, în loc de 5 000 cât ceruse inițial. În timpul reținerii, suspectul a opus rezistenţă, încercând să părăsească locul comiterii infracţiunii, dar a fost imobilizat de ofițerii CNA şi reţinut pe un termen de 72 ore.
Pe acest caz a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă, iar polițistul riscă până la 10 ani de închisoare. Conducerea urmăririi penale este exercitată de către Serviciul Nord al Procuraturii Anticorupţie.
Stiri relevante
28.06.2024
17:07
1857
Vameșul și complicele său, reținuți în cazul unei MITE de 10 000 de euro, dar și bărbatul reținut în dosarul mitei de peste un MILION de lei – în AREST pentru 30 de zile
20.11.2023
14:28
2155
Avertisment pentru MEDICII care iau MITĂ de la pacienți: „E timpul de renunțat la o așa RUȘINE pentru sistem – de a scoate zece piei de pe prieteni, concitadini, consăteni, vecini, colegi… Nu veți putea evita întâlnirea cu ofițerii CNA”
11.04.2023
12:51
5002
Interceptări în dosarele privind MITA cerută de angajații ASP la eliberarea permiselor de conducere: „Văi, îi ment și și-a luat concediu pentru că nu putea fura nică…”. Șase persoane au fost reținute la Edineț și Dondușeni
15.03.2023
12:59
3902
Un polițist de frontieră și-a irosit CARIERA pentru o mită de 50 de euro. „Omul legii” a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare și trebuie să plătească o amendă de 300 000 de lei
23.02.2022
13:12
2200
Ministra Sănătății declară RĂZBOI „campionilor mitei” din cadrul Institutului Oncologic: „Pacienții trebuie să știe că orice serviciu oferit de Institutul Oncologic este GRATUIT, indiferent dacă au sau nu polița medicală”
18.05.2020
17:03
6192
Se pregătește SUSPENDAREA președintelui Dodon, după apariția imaginilor compromițătoare la adresa sa: „Președintele-кулёк a devenit simbol al corupției politice și urmează a fi suspendat”
14.04.2017
17:03
3530
Pacient sărac JECMĂNIT de un chirurg celebru, înainte de operaţie
08.06.2016
15:51
3508
Patru persoane, inclusiv fostul director al unui colegiu, REȚINUTE. Delapidări de MILIOANE
07.06.2016
10:59
3427
Prins în flagrant delict cu MITĂ, un vameș a ACCIDENTAT un ofițer CNA, în încercarea de a scăpa
10.12.2015
09:52
3246
Polițiștii denunță actele de corupție! Un șofer a propus mită 200 de lei și riscă închisoare
14.11.2015
14:30
3057
Un polițist riscă ZECE ANI de închisoare. De ce infracțiune este acuzat
09.11.2015
13:07
3783
Inspector de sector din Chișinău, REȚINUT în timp ce primea mită
























Top stiri
05.08.2025
00:02
63
Pandemia COVID-19 ar putea fi vinovată de accelerarea îmbătrânirii creierului: amplificată la vârstnici și grupuri vulnerabile
04.08.2025
23:07
387
Zelenski acuză prezența mercenarilor străini în războiul din Ucraina, promițând represalii ferme
04.08.2025
20:35
498
Prognoza meteo pentru Republica Moldova - 05.08.2025
04.08.2025
19:06
456
Reprezentanții LOC și autoritățile din Odesa, discuții pentru consolidarea relațiilor moldo-ucrainene în contextul provocărilor actuale
04.08.2025
18:08
482
Chișinău, București și Kiev întăresc colaborarea pentru stabilitatea europeană: Întâlnirea strategică a secretarului de stat Sergiu Mihov cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova
04.08.2025
18:03
910
După Zaharova, socialistul Dodon răspândește fără să clipească același FALS atribuit președintei CEC. Acesta afirmă că „războiul hibrid” al europenilor împotriva R. Moldova ar fi mai PERICULOS decât al rușilor
04.08.2025
17:47
584
Dronele ucrainene fac ravagii: avion de vânătoare rus distrus și alte patru avariate pe un aerodrom din Crimeea
04.08.2025
17:32
428
România și UE, sprijin esențial pentru R. Moldova împotriva influenței rusești în alegeri
04.08.2025
17:13
630
Voronin caută revenirea PCRM în alianța Dodon-Tarlev-Vlah: condiții noi propuse de comuniști
04.08.2025
17:13
3512
Dodon anunță vremuri GRELE pentru cetățenii R. Moldova, dacă partidele PRORUSE vor câștiga la parlamentare: „Va trebui să strângem cureaua... Trebuie să găsim finanțare pentru ca salariile pensiile să fie plătite la timp”
04.08.2025
16:33
436
Liceenii moldoveni, parteneri de încredere pentru colegii din clasa a IX-a în cadrul campaniei „Matematica de la egal la egal”
04.08.2025
16:27
666
Ucraina lovește strategic: piraterie cibernetică asupra submarinului nuclear Kniaz Pojarski dezvăluie slăbiciuni critice ale Rusiei în Arctica
04.08.2025
16:17
1093
Dodon a DEZVĂLUIT câte locuri ar trebui să revină PSRM pe lista „căruței” electorale a socialiștilor, comuniștilor, inima și viitorul Moldovei. Socialistul îi arată din deget lui Voronin: „Noi vedem ratingul PCRM... ”
04.08.2025
14:33
482
România se confruntă cu o criză a vaccinării împotriva rujeolei: 8 decese și doar 62% acoperire vaccinală în Uniunea Europeană. Influenta extremă dreaptă și dezinformarea complică situația.
04.08.2025
14:15
990
VIDEO // Aeroportul „Eugen Doga” se schimbă la față. Proiectul de 700 de MILIOANE de lei prevede extinderea terminalului de pasageri, amenajarea unor noi zone de așteptare, o terasa acoperită, cabine de duș și business lounge
04.08.2025
13:36
1354
Kremlinul PIERDE ultima pârghie de ȘANTAJ energetic asupra R. Moldova. S.A. „Moldovagaz” rămâne fără licența pentru furnizarea gazelor naturale
04.08.2025
12:21
571
Condamnat la 16 ani de închisoare pentru moartea fratelui său în urma unei altercații violente în Basarabeasca
04.08.2025
11:45
982
Tun de 12 MILIOANE de lei dat de un PRIMAR, un avocat și un fost polițist. Percheziții de amploare la Nordul republicii
04.08.2025
11:40
751
Nou Însărcinat cu Afaceri la Ambasada SUA din Chișinău: Nick Pietrowicz preia responsabilitățile
04.08.2025
11:29
488
Marina Tauber își va afla SENTINȚA pe 30 septembrie, imediat după alegerile parlamentare. Actuala deputată riscă 13 ani de pușcărie
04.08.2025
11:18
538
Sirian de 66 de ani, condamnat la 8 ani de închisoare pentru escrocare de 75.000 USD în nordul Moldovei
04.08.2025
11:08
559
Cetățenii din R. Moldova ar putea călători fără vize în Emiratele Arabe Unite: Un memorandum crucial pe agenda vizitei oficiale la Abu Dhabi
04.08.2025
10:49
578
Șeful GUR, Kirilo Budanov, avansează patru variante post-război pentru Ucraina
04.08.2025
10:15
1746
Plahotniuc, o nouă SCRISOARE din penitenciarul din Atena. Fugarul se „roagă” să fie adus cât mai curând în R. Moldova și reia retorica forțelor politice loiale Kremlinului: „Eu sunt hotărât să revin acasă și voi lupta pentru acest drept”
04.08.2025
08:09
760
Atac masiv cu drone în regiunea Volgograd: incendiu la o gară și întârzieri ale trenurilor și zborurilor


















































Actualitate
Parteneri
Social




Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri