POLIȚA de asigurare medicală, mai SCUMPĂ în 2015
7100
vocea.md În anul 2015, polița de asigurare medicală va costa 4 860 de lei, mai mult cu 804 lei față de anul curent.
Mărimea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, calculată în formă procentuală, se preconizează a fi majorată de la 8,0 la 9,0 la sută.
Ministerul Sănătății își justifică majorarea prin faptul că se mărește volumul serviciilor medicale acordate. Astfel, se măreşte complexitatea cazurilor tratate, numărul vizitelor la medicul specialist, numărul investigaţiilor în cadrul serviciilor medicale de înaltă performanţă, numărul solicitărilor de asistenţă medicală urgentă, dar și numărul de vizite în cadrul îngrijirilor medicale la domiciliu.
De asemenea, potrivit notei informative a proiectului de lege, în anul 2015 urmează a fi efectuate servicii medicale noi. Este vorba despre acordarea asistenţei medicale stomatologice copiilor cu vârsta de până la 12 ani în volum deplin, cu excepţia protezării şi restaurării dentare; acoperirea cheltuielilor pentru exoprotezele şi implanturile mamare, necesare pentru reabilitarea pacientelor cu tumori maligne; acoperirea cheltuielilor pentru protezele individuale şi consumabilele necesare pentru reabilitarea chirurgicală şi protetică a pacienţilor cu tumori maligne ale capului, gâtului şi ale aparatului locomotor; chirurgia endovasculară; tratamentul invaziv al infarctului miocardic acut în regim 24/24 ore (cazuri suplimentare de cardiologie intervenţională); cazuri suplimentare de transplant şi servicii suplimentare de hemodializă, dar și servicii AVIASAN oferite de aeroambulanţă şi altele.
Pentru anul 2015, în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală se preconizează a fi încluse 61 de mii de persoane fizice faţă de 59 de mii câte au fost în anul curent, care au obligaţia de a achita prima de asigurare în mod individual.
În proiect, este păstrată norma reducerii primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală cu 50 și 75 la sută pentru cei care vor procura polița de asigurare medicală în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
13.01.2014
17:25
16.07.2013
10:07
20.05.2013
15:25
16.05.2013
12:00
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
13.11.2026
00:57
12.11.2026
23:26
12.11.2026
22:57
12.11.2026
22:15
12.11.2026
22:13
12.11.2026
21:57
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















