Stiri

PLDM propune ȘASE candidați NOI în primii zece incluși în lista electorală

Politică 07.10.2014 12:50 Vizualizări4934
PLDM propune ȘASE candidați NOI în primii zece incluși în lista electorală

Lista electorală a Partidului Liberal Democrat din Moldova pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 conține șase nume noi în primii zece candidați față de cea de la alegerile de acum patru ani.

În primii zece candidați au rămas liderul PLDM, Vlad Filat, pe locul întâi în ambele liste, premierul Iurie Leancă, numărul doi acum, față de locul cinci pe care îl ocupa în 2010, vicespicherul Liliana Palihovici, urcată pe locul trei, cu o poziție mai sus față de acum patru ani, precum și rectorul Academiei de Studii Economice, Grigore Belostecinic, acum pe locul șapte, cu o poziție mai jos față de 2010.

În locul lui Alexandru Tănase, Mihai Godea, Vladimir Hotineanu, Nicolae Juravschi, Iurie Țap și Liliei Bolocan, care în 2010 erau printre primii zece candidați ai PLDM, astăzi le-au luat locul ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman (locul 4), ministrul Educației, Maia Sandu (locul 5), șeful fracțiunii parlamentare a PLDM, Valeriu Streleț (locul 6), vicepreședintele PLDM, Vadim Pistrinciuc (locul 8), vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov (locul 9), și rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg Balan (locul 10).

Spre deosebire de Tănase, Godea și Bolocan, ceilalți trei candidați – Hotineanu, Juravschi și Țap – sunt prezenți și astăzi în lista electorală a PLDM pe locurile 14, 23 și, respectiv, 16.

În lista electorală actuală a PLDM nu se regăsesc, față de 2010, deputații Veaceslav Ioniță, Simion Furdui și Ion Butmalai, precum și fostul ministru al Educației, Mihai Șleahtițchi (locul 12 în 2010). Deputații Tudor Deliu și Chiril Lucinschi își păstrează aceleași poziții pe listă – 15 și, respectiv, 19.

Mai sus pe listă au urcat, față de acum patru ani, președintele raionului Hâncești, Grigore Cobzac (locul 12, față de 21 în 2010), George Mocanu (locul 13 față de 20), și Mihaela Spătaru (locul 20 față de 47).

Două nume noi din primii 20 de candidați ai PLDM pentru alegerile din 30 noiembrie sunt Victor Roșca, secretarul general al PLDM (locul 11), și Ștefan Creangă, șeful staff-ului electoral al liberal-democraților (locul 17).

Autor: Raisa Lozinschi
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 28.07.2026 28.07.2026 13:33 407 Horoscopul zilei 28.07.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.09 1 USD 17.63 1 RON 3.84 1 RUB 0.23 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri