PLDM îl acuză pe Juravschi de TRĂDARE și CORUPȚIE politică: „Este evident şi beneficiarul adevărat al acestei acţiuni”
1550
independent.md După ce, astăzi, deputatul Nicolae Juravschi a anunțat public faptul că părăsește fracțiunea liberal-democraților din Parlament, Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a emis un comunicat de presă cu un mesaj dur la adresa „transfugului”.
„Partidul Liberal Democrat din Moldova califică acţiunea deputatului Nicolae Juravschi drept gest de trădare şi corupţie politică. (…) Înţelegem că momentul acestei acţiuni ruşinoase nu este unul întâmplător şi este orientat spre distorsionarea totală a votului alegătorilor şi blocarea negocierilor de formare a unei coaliţii majoritare de guvernare. Sponsorii acestei acţiuni nu înţeleg că, prin traseism şi corupere, nu poate fi construit un viitor european. Este evident şi beneficiarul adevărat al acestei acţiuni”, se arată în comunicatul PLDM.
Foștii colegi ai lui Juravschi din PLDM îl îndeamnă pe acesta să îşi depună mandatul de deputat obţinut prin votul acordat de cetăţeni pentru PLDM. „Acest gest va fi unul de onoare şi va demonstra independenţa deciziei sale”, susțin liberal-democrații.
Totodată, PLDM susține că, „indiferent de presiuni şi jocuri murdare, PLDM rămâne ferm pe poziţii – Republica Moldova are nevoie de o coaliţie proeuropeană, creată în baza votului exprimat de cetăţeni, şi nu a corupţiei şi traseismului politic”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
10.11.2026
10:27
10.11.2026
10:12
10.11.2026
09:55
10.11.2026
09:37
10.11.2026
09:10
10.11.2026
09:03
10.11.2026
07:02
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















