Stiri

Planurile LIDERILOR comuniști au fost DECONSPIRATE

Politică 05.11.2013 13:29 Vizualizări1882
Planurile LIDERILOR comuniști au fost DECONSPIRATE

Reprezentanții Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) intenționează să organizeze așa-zisa „revoluție de catifea” pe data de 7 noiembrie curent. Despre aceasta a declarat liderul Uniunii Civice pentru Democraţie Directă, Ruslan Popa.

Potrivit lui Popa, care a fost un apropiat al lui Igor Dodon, PCRM intenționează să organizeze o acțiune de amploare pe 7 noiembrie, la care să participe simpatizanții săi din toată R. Moldova. Popa a venit cu un apel în adresa simpatizanților comuniștilor. „Chemăm oamenii să boicoteze această acțiune organizată de comuniști. PCRM, dar și Partidul Democrat, nu fac altceva decât să divizeze societatea. Această revoluție a comuniștilor nu va duce la nimic bun”, a spus Ruslan Popa.

Mai mult, acesta le-a transmis simpatizanților PCRM că nu ar mai trebui să voteze Partidul Comuniștilor, mai ales că acesta nu mai e condus de Vladimir Voronin. „Mark Tkaciuk decide în PCRM și nu Vladimir Voronin. Comuniștii și-au dezamăgit alegătorii pe 7 aprilie 2009”, mai spune Popa.

În replică, deputatul PCRM Artur Reșetnikov a menționat că Ruslan Popa este un provocator. „Oameni buni, nu vă lăsați provocați. Au ajuns niște oameni de nimic să decidă pentru noi… Probabil ei nu conștientizează că noi, comuniștii, avem capete pe umeri. De asemenea, noi gândim tot cu capul”, a scris Reșetnikov pe o rețea de socializare.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.16 1 USD 18.10 1 RON 3.77 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 12.11.2026
Sondaj
100 de zile cu Guvernul Tofan: Ce notă îi acordați pentru activitatea de până acum?
Prietenii noștri