Pictor moldovean, artist cu renume în Franța

Artă // Stabilit de 17 ani la Strasbourg, pictorul Ștefan Beiu s-a impus atât ca om de artă, cât și ca un bun profesor. Pe lângă expozițiile pe care le are, acesta și-a deschis și o școală modernă de pictură

Pictorul Ștefan Beiu stă de mai bine de 17 ani în Franța. S-a stabilit acolo, pentru că era un lucru principial să locuiască în țara în care creează. Locuiește nu departe de Strasbourg și își petrece timpul între atelierul încăpător în care pictează și școala sa, în care predă trei zile în săptămână. Spune că are o poftă nestăvilită de a picta, iar cu trecerea anilor i se pare că are tot mai puțin timp pentru artă. „Am început să expun în Franța din 1990, iar această țară mi-a „adoptat” pictura. Franța m-a făcut să mă țin de pictură și să trăiesc din ea, fără ca să mai lucrez suplimentar pe undeva”, își începe istoria pictorul.

Școlit la Moscova

Tânărul și talentatul Beiu a studiat mai întâi la Colegiul de Arte Plastice din Chișinău, iar la 19 ani a plecat la Moscova, unde a învățat la Academia de Arte Frumoase. A absolvit, iar ulterior i s-a oferit postul de lector la Academie, post pe care l-a refuzat. „Mi-au propus să rămân să predau, cu condiția să iau biletul de membru al Partidului Comunist, însă am refuzat. Mi s-a propus să muncesc și în Siberia, unde mi se oferea chiar și apartament, și atelier… În Moldova nu mă aștepta nimeni, ba din contra, aș spune că la Chișinău găștile erau deja formate”, povestește Ștefan Beiu. Întors totuși acasă, pictorul a predat la Facultatea de Pictură de la Institutul de Arte din Chișinău, unde a făcut o serie de picturi inspirate din viața rustică.

Destinația: Paris, Franța

Decizia de a pleca la Paris nu o explică foarte mult. „Eu am avut nevoie să plec, altora asta nu le trebuie, ei pot crea și în Moldova. Brâncuși a trebuit să vină la Paris, pentru că, dacă nu venea, nu devenea ceea ce a devenit, la fel ca mulți alți români care au plecat. Artiștii sunt ca plantele: au nevoie de sol, aer și apă, ca să înflorească și să dea roade. Eu fac parte din acești artiști…”, își justifică plecarea pictorul. „Nu am avut nevoie să mă integrez aici. M-am simțit bine chiar din prima zi, ca la mine acasă”. Iar Franța i-a priit. În acești ani, a avut numeroase expoziții, iar numele său e cunoscut în toată lumea intelectuală de la Paris. „Franța este o țară foarte mare, iar Parisul – un oraș enorm. Expun des aici. Am avut două expoziții la Galeria Vandom, cel mai „căutat” cartier din Paris, cu 5 000 de afișe în tot orașul. Nu pot să știu cât de multă lume mă cunoaște, dar evident că probabil mai mulți mă cunosc pe mine, decât eu pe ei”, spune artistul.

Are propria școală de pictură

„Am deschis, acum patru ani, o școală privată unde predau pictura. De mulți ani aveam doritori să învețe pictura de la mine. Acum am elevi care au învățat și au început deja să-și expună lucrările și chiar să vândă destul de bine. Școala este pentru adulți și majoritatea dintre ei au un serviciu”, explică Ștefan. „Școala înseamnă pentru mine comunicare și plăcerea de a împărtăși pasiunea pentru pictură. Am un succes mare, încât sunt nevoit să refuz lumea. Am început cu 15 elevi, iar acum am 50. Lecțiile sunt programate pe săptămâni, vin acei care vor să studieze serios pictura, asta pentru că în Franța școala adevărată este pierdută, iar pictatul clasic nu se mai învață”, afirmă pictorul.

Pictor modest

Nu vrea considerație, deși o are. Se vrea mereu mai bun, mai performant în ceea ce face. „Aprecierea unui artist este atunci când poți face ceea ce simți tu, când ești liber și te manifești creativ, fără a face pe placul pieței ori a cuiva. Van Gog oare a avut titluri de „maestru”? Dacă galeriile importante te expun, asta e adevărata apreciere a unui artist”, spune Ștefan Beiu. „Dacă aș fi fost mulțumit de ceea ce fac, aș înceta să mai pictez. Un artist adevărat își pune tot timpul întrebări, iar cel mai grav lucru este să rămâi satisfăcut și să-ți creezi singur un monument de glorie și de satisfacție. Și să îți placă când alții te numesc „maestru”. Știți, sunt două feluri de artiști: cei care vor să reușească cu pictura lor și cei care vor ca pictura lor să reușească”, vorbește metaforic Ștefan.

Combină tehnica clasică cu cea modernă

„Scenele rustice domină pictura mea, dar nu pictez în stilul de pe vremuri. Acum pictez tablouri mari, combinând două-trei tablouri clasice, prin care încerc să creez un alt tablou. Amestec tehnica clasică împreună cu cea modernă și îmi place să pictez tot, pentru că până la urmă nu contează ce pictez, ci mai ales cum”, povestește Ștefan. Întrebat despre prețuri, pictorul a declarat că a uitat să numere banii. „Prețul unui tablou nu are nimic în comun cu valoarea lui. Poate mă repet, însă mă întorc la Van Gog: el nu a vândut niciunul, însă cât costă un tablou de-al său acum? Prețurile la tablourile mele sunt diferite și depind de Galeria care mă expune”, spune omul de artă. „Concurența aici este mare, sunt pictori veniți din întreaga lume în Franța și încă pictori foarte buni! Ca să vinzi, trebuie să fii la fel de bun ca și ei”, mai spune pictorul.

Nu știe când va reveni acasă

Casa lui Ștefan Beiu este în Franța, chiar dacă amintirile îi sunt legate de țara în care s-a născut. „Eu sunt deja acasă în Franța. Evident că mi-e dor de locurile frumoase de la baștina mea, de rude și de prieteni. Este dificil să împarți trecutul și prezentul, însă prefer să privesc spre viitor, pe care nu îl văd în altă parte decât în Franța. Nu am fost acasă de patru ani, însă nici nu știu când voi putea să mă întorc…”, povestește Ștefan Beiu. „Cine mă așteaptă în Moldova? Pe timpuri, nu reușisem să ajung bine în Franța, că o parte din colegii mei de la Chișinău voiau deja să mă excludă din Uniunea Artiștilor, iar când un jurnalist intenționa să mă intervieveze, ei strigau: „Oare nu sunt artiști buni în Moldova”? Totuși, asta nu înseamnă că, dacă am plecat, R. Moldova nu a rămas pe veci Patria mea… De ce oare o galerie de expoziții poartă numele unui „trădător” ori „fugar” ca și Constantin Brâncuși? Pentru că este un artist mare”, face asocierea pictorul. „Dacă rămânea la mama pe cuptor, nu devenea mare”, spune Ștefan Beiu. Și se pare că această „teorie” lucrează și în cazul lui.