Petru Cărare despre Ion Ungureanu cu care a stat în aceeași bancă: „Amintirile nu mor niciodată”

Scriitorul Petru Cărare a împlinit, pe 13 februarie curent, 82 de ani și aproape că nu mai iese din casă. Dramaturgul a declarat, într-un interviu pentru „Moldpres”, că scrie și astăzi, dar nu știe cine o să-i editeze cărțile.

„Am scris nişte proze, prozuţe. Eu scriu în continuare. Dar cine îmi va edita cărţile? Anul trecut mi-a apărut cartea pentru copii „Umbrela”. Mi-au apărut nişte versuri şi într-o antologie”, a spus Petru Cărare, scriitorul care s-a născut în același sat cu Ion Ungurenu, fostul ministru al Culturii și Cultelor, decedat recent, și cu care a stat în aceeași bancă.

„Amintirile nu mor niciodată. Eu nu-l uit pe Ion Ungureanu. Am stat într-o bancă la şcoala din Zaim – cea a lui Alexie Mateevici. Când se ridica el, trebuia să mă scol şi eu, pentru că banca se ridica şi ea. Un an de zile, am fost învăţători în satul vecin. Pe urmă, eu am plecat la studii la Moscova, la Facultatea de Jurnalistică a Şcolii Comsomoliste Superioare din capitala Uniunii Sovietice. Trebuia să meargă cu mine şi Ion Ungureanu. Dar nu l-au luat. Cineva a aflat că o soră de-a lui este căsătorită cu un preot. De parcă aceasta ar fi fost un mare păcat. În schimb, a intrat la renumita şcoală de teatru din Moscova – Şcoala „B. Şciukin”. Întors la Chişinău, a făcut cel mai bun teatru – „Luceafărul” –, unde am lucrat şi eu în calitate de secretar literar”, a declarat Cărare pentru aceeași sursă.

Scriitorul iese rar din casă și a povestit despre problemele de sănătate pe care le are, după ce și-a fracturat un picior.

„Într-o zi, mă duceam la Editura „Pro Noi”, de pe strada Alba Iulia, să vînd nişte cărţi. Scările erau făcute din nişte blocuri, fără a fi fixate cu mortar. Am căzut jos şi mi-am fracturat un picior. Astfel, căderea a fost una patriotică. Pentru că eram în faţa unei edituri, unde duceam nişte cărţi. L-am întrebat atunci pe directorul editurii de ce nu ia măsuri, dar el îmi spune: „Domnule Cărare, aici au căzut mai mulţi oameni”. „De ce nu reparaţi scara?”, îl întreb. Şi el îmi răspunde: „Dacă noi nu intrăm pe-aici. Iar cei care vin la noi ştiu că nu trebuie să meargă pe această cărare”. Am stat în spital. Ca să-mi facă intervenţie chirurgicală, mi-au cerut să găsesc vreo zece kilograme de sînge. Am făcut rost de sînge, m-au operat şi mi-au înlocuit pielea piciorului cu una artificială. Iată de ce, din cauza acelei căderi patriotice, le-aş sugera celor de la editură s-o reboteze: „Piciorul lui Cărare””, cităm din același interviu.

Menționăm că Petru Cărare s-a născut pe 13 februarie 1935 în satul Zaim, judeţul Tighina, astăzi raionul Căuşeni. Petru Cărare a absolvit Facultatea de Jurnalistică a Şcolii Centrale Comsomoliste (1956) şi Cursurile Superioare de Literatură ale Institutului „M. Gorki” din Moscova (1969). A debutat editorial cu volumul de poezii umoristice „Soare cu dinţi” (1962), urmat de „Trandafir sălbatic” (1965). Pentru că era un parodist zeflemitor, care critica regimul, Petru Cărare este trimis „în surghiun” la Teleneşti; i-a fost suspendat spectacolul „Umbra Domnului” şi arestată cartea „Săgeţi” (1972). Petru Cărare a fost distins cu medalia „Mihai Eminescu”, „Ordinul Republicii” şi cu titlul onorific „Maestru al literaturii”. În 2000 a devenit laureat al Premiului Naţional pentru Literatură.