R. Moldova și Ucraina, la PACHET în UE. Chișinăul și Kievul vor începe negocierile de aderare la UE în iunie: „Președinția maghiară a Consiliului UE începe la 1 iulie, așa că este important să luăm deciziile necesare înainte de asta”
2865
Ucraina se așteaptă să înceapă negocierile de aderare pentru aderarea la Uniunea Europeană în iunie, a declarat pe 9 mai liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski.
„Pregătim în mod activ următoarea etapă de apropiere de Uniunea Europeană pentru iunie – anticipăm adoptarea cadrului de negociere și începerea efectivă a negocierilor privind aderarea Ucrainei”, a spus Zelenski, potrivit Ziare.com.
„Țara noastră, oamenii noștri merită acest lucru”, a adăugat Zelenski. „Este motivul vital al Uniunii Europene să fie un proiect european care să nu lase pe nimeni în afara UE, pe nimeni care să apere cu adevărat valorile europene”, a adăugat acesta.
Ambasadorul UE în Ucraina, Katarina Mathernova, a declarat că 2030 este o dată foarte reală pentru ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană.
Președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a anunțat, de asemenea, în timpul unei vizite la Kiev din 9 mai, că negocierile oficiale privind aderarea Ucrainei la UE ar trebui să înceapă înainte de sfârșitul primei jumătăți a anului 2024.
„Negocierile introductive trebuie să înceapă cât mai repede posibil și sunt optimistă că statele membre UE pot aproba cadrul de negociere în iunie”, a spus Metsola.
„După cum știți, președinția maghiară a Consiliului UE începe la 1 iulie, așa că este important să luăm deciziile necesare înainte de asta, în timpul președinției belgiene”, a precizat Metsola.
Prim-ministrul ucrainean Denis Șmihal a declarat ulterior că președintele Consiliului European, Charles Michel, a numit 2030 drept posibil an țintă pentru extinderea ulterioară a UE, dar a adăugat că executivul european va depune eforturi pentru a încerca integrarea Ucrainei într-un timp mai rapid.
În noiembrie 2023, Comisia Europeană a recomandat lansarea discuțiilor de aderare cu Ucraina și R. Moldova, dar a spus că trebuie implementate patru reforme suplimentare.
Consiliul European a convenit apoi să deschidă discuțiile de aderare cu Ucraina în luna următoare.
R. Moldova și Ucraina urmează să înceapă oficial negocierile de aderare la Uniunea Europeană la o ceremonie planificată pentru ultima săptămâna din luna iunie, au declarat pentru Europa Liberă surse diplomatice.
R. Moldova are șanse mari să devină membră a Uniunii Europene până în 2030, dar lucrurile vor deveni mai clare după ce va fi dat startul negocierilor de aderare, a declarat pe 9 mai la Chișinău comisarul european pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, după inaugurarea, alături de președinta Maia Sandu, a Orășelului European din Piața Marii Adunări Naționale.
„Desigur că e posibil (ca R. Moldova să devină membră a UE până în 2030 n.r.). Au fost suișuri și coborâșuri, însă acum văd doar ascensiune în ceea ce privește apropierea de UE. Sunt sigur că, dacă se va munci în continuare la fel, atunci rezultatele se vor vedea foarte curând. După ce se va da start negocierilor de aderare, lucrurile vor deveni mai clare. Nu vreau să speculez (o anumită dată în privința aderării la UE n.r.), dar sunt încrezător că acest lucru se va întâmpla curând. Presupun că țările membre ale UE își vor da curând acordul ca R. Moldova să înceapă negocierile de aderare la UE. Mai sunt unele probleme, dar cu multă muncă vor fi depășite”, a declarat Johannes Hahn.
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
Trump anunță că Rusia va livra imediat milioane de tone de motorină pentru SUA și piețele mondiale, după discuțiile cu Putin
















