Pesticidul care a UCIS doi copii la Cantemir, investigat de autorități: „Vor fi luate măsuri de prevenire pentru utilizarea acestui preparat periculos”
2188
Un grup de specialiști ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) s-a deplasat astăzi în satul Flocoasa din raionul Cantemir pentru a stabili proveniența substanței cu care un bărbat a stropit grâul pentru a-l proteja de insecte, fapt care i-a ucis două nepoțele, iar un al treilea nepot, fiica și soția acestuia au ajuns în stare gravă la spital.
ANSA informează că specialiștii au constatat la fața locului că, pentru a păstra un lot de grâu de 7-8 tone, bărbatul l-a stropit cu o doză mare de fumigant, ignorând măsurile de protecție.
În acea gospodărie a fost instalată pază, pentru a nu admite pătrunderea în casă a altor persoane, iar specialiștii ANSA au discutat cu medicii de la Spitalul de Urgenţă din Chișinău pentru a-i informa despre specificul produsului chimic folosit în vederea alegerii unei scheme potrivite de tratament pentru cele trei victime internate în stare gravă.
Specialiștii ANSA au stabilit că în acest caz a fost folosit preparatul VALSAFID, care este utilizat pentru combaterea chimică a insectelor la grâu, mazăre și porumb.
Lucrările de tratare cu acest preparat se efectuează de către profesioniști cu instruiri și echipament antigaz special destinat utilizării la lucrările cu substanțe toxice, într-o încăperea cu izolarea ermetică, care nu permite eliberarea gazului de acolo.
Substanța activă a preparatului este fosfura de aluminiu cu conținutul de 56%, iar utilizarea cu încălcări a acestuia se pedepsește cu amendă de la 1 200 de lei până la 9 000 de lei sau chiar cu închisoare de până la doi ani.
Amintim că grâul stropit cu pesticide era depozitat în veranda casei, în apropierea odăii în care dormeau cei trei copii - de 4, 8 și 11 ani. Fetițele de 4 și 11 ani au decedat, iar băiețelul se află în stare gravă la spital, la fel ca și mama acestora, dar și bunica.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
05.09.2026
01:41
05.09.2026
01:21
05.09.2026
01:04
05.09.2026
00:42
04.09.2026
23:48
04.09.2026
23:23
04.09.2026
22:18
04.09.2026
21:36
04.09.2026
20:52
04.09.2026
20:48
04.09.2026
20:45
04.09.2026
20:42
04.09.2026
20:29
04.09.2026
19:22
04.09.2026
19:07
04.09.2026
19:05
04.09.2026
19:01
04.09.2026
18:31
04.09.2026
18:25
04.09.2026
18:10
04.09.2026
18:02
04.09.2026
17:52
04.09.2026
17:37
04.09.2026
17:34
04.09.2026
17:25
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
Mihai Popșoi, discuție de rămas-bun cu ambasadorul Poloniei, Tomasz Kobzdej: cooperare strategică și sprijin pentru parcursul european al Moldovei
Mihai Popșoi i-a conferit ambasadorului turc Uygar Mustafa Sertel medalia „Meritul Diplomatic” la încheierea mandatului în Republica Moldova
Expoziția „Produs Autohton” adună la Chișinău peste 300 de producători și pune în valoare tradițiile moldovenești
















