Peste 18.000 de persoane vor să bea lichidul roşu descoperit în sarcofagul negru vechi de 2.000 de ani
2420
sursa: descopera.ro Pe 19 iulie, arheologii au deschis misteriosul sarcofag, vechi de 2.000 de ani, descoperit într-o zonă în districtul Sidi Gaber din Alexandria. În interior au fost descoperite trei schelete, ce ar fi putut aparţine unor soldaţi şi un lichid roşiatic.
Recent, pe un site dedicat petiţiilor, change.org, peste 18.000 de persoane au susţinut că doresc să bea lichidul din sicriu.
„Trebuie să bem lichidul roşu, din sarcofagul negru, sub forma unei băuturi energizante pentru a putea prelua din puterile lui”, scrie în cadrul petiţiei.
Conform Live Science, consumarea unui lichid misterios nu este tocmai cea mai bună idee. Lichidul provenit de la cadavrele descompuse conţine milioane de microorganisme, iar unele dintre ele sunt extrem de periculoase. Probabil conţine virusuri şi bacterii care formează „endospori” care sunt extrem de dificil de distrus. Conform profesorului Rolf Halden, din cadrul Universităţii de Stat din Arizona, sporii sunt specimene care supravieţuiesc descompunerii chiar şi sute sau milioane de ani.
„Dacă cineva chiar va bea din lichid, el chiar ar trebui sterilizat, însă probabil că acest lucru nu va fi permis”, a declarat Halden.
Sursa: descopera.ro
24.08.2018
13:02
2357
Conţinutul sarcofagului misterios din Alexandria a fost analizat. DESCOPERIREA arheologilor privind identitatea scheletelor
25.12.2017
11:09
4564
GALERIE FOTO // Cei mai frumoși ochi din lume. Persoane cu priviri uimitoare
06.06.2017
18:02
2342
Un rus a UCIS nouă oameni pentru că nu au crezut o poveste
06.02.2017
18:30
1846
STUDIU // Câteva lucruri TOTAL NEAȘTEPTATE care fac o persoană mai puțin atrăgătoare
16.04.2015
12:38
2902
Încă o persoană CONDAMNATĂ pentru pregătirea atentatelor teroriste pe teritoriul R. Moldova
02.01.2014
10:17
2356
Bilanţul ultimelor ore: două persoane decedate şi 27 traumatizate
27.09.2013
11:30
3464
Un ministru iese la marș!
19.03.2026
07:59
82
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
154
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
374
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
19.03.2026
07:59
28
Horoscopul zilei 19.03.2026
19.03.2026
07:33
99
Chirurgii creează „plămân artificial” și salvează un bărbat care a trăit 48 de ore fără plămâni înainte de un dublu transplant
364
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
499
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
510
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
438
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
517
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
474
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
504
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
503
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
548
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
552
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
511
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
527
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
555
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
522
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
514
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
562
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
614
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
679
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
612
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
656
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
611
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
614
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
591
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














