Pentru ce i-a mulțumit Andrian Candu lui Nicolae Timofti, aflat la final de mandat
1797
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, i-a mulțumit, ieri, președintelui Nicolae Timofti pentru contribuția acestuia la menținerea liniștii și stabilității în țară, accentuând că șeful statului a promovat consecvent „o politică echilibrată și a asigurat o bună cooperare între instituțiile statului”.
Mulțumirile au fost exprimate de Candu în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Securitate (CSS), ultima prezidată de actualul șef al statului.
„Nu pot să nu menționez o serie de succese pe care le-am înregistrat împreună, în special, semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, riscurile legate de acest eveniment fiind discutate inclusiv la Consiliul Suprem de Securitate”, a declarat Nicolae Timofti, exprimându-și speranța că noua componență a Consiliului Suprem de Securitate nu va compromite orientarea proeuropeană asumată de majoritatea parlamentară.
Membrii CSS au discutat ieri despre asigurarea securității sectorului bancar, situația criminogenă în țară și combaterea fenomenului infracțional, securitatea informațională, economico-financiară și social-politică din țară, asigurarea securității naționale în contextul evoluțiilor geopolitice regionale etc.
În perioada mandatului său, președintele Nicolae Timofti a prezidat optsprezece ședințe ale Consiliului Suprem de Securitate.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















