Pedeapsa pe care o riscă extremistul Grigorciuc care l-ar fi lovit pe deputatul Sârbu: Procurorii au trimis dosarul în judecată
2784
Pavel Grigorciuc, unul dintre liderii organizației extremiste „Antifa”, riscă o amendă sau până la 5 ani închisoare pentru huliganism, săvârşit în stare de recidivă, după ce l-ar fi lovit aum o lună pe deputatul democrat Sergiu Sârbu.
Procuratura Generală anunță că a expediat dosarul pe numele lui Grigorciuc în judecată.
Potrivit procurorilor, activistul l-a agresat verbal „cu cuvinte necenzurate şi jignitoare” pe Sergiu Sârbu, după care l-a apucat de haină şi i-a aplicat, în mod intenţionat, o lovitură cu mâna în regiunea feţei, continuând să-l insulte. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 21 martie curent, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare” din centrul Chișinăului.
Scena s-a întâmplat în prezenţa colegilor victimei, dar şi altor persoane care se aflau în acel loc public.
„În urma acţiunilor ilegale ale agresorului, victima a fost internată în spital cu vătămări corporale, calificate de catre experţii medico-legişti ca fiind uşoare”, cităm din comunicatul Procuraturii Generale.
Sursa amintește că Grigoriciuc, în vârstă de 29 de ani, a ajuns în atenţia organelor de drept încă acum cinci ani. În primăvara anului 2015, acesta a fost condamnat la amendă penală, după ce a bătut şi insultat un cetăţean german într-un local din capitală, deteriorând şi mai multe bunuri. Acesta se eschivează de la achitarea amenzii penale și acum.
O altă condamnare a lui Grigorciuc se referă la dezordinile în masă și violențele la sediul Procuraturii Generale din septembrie 2016. Atunci, inculpatul împreună cu alte şase persoane au compărut pe banca acuzaţilor pentru organizarea, conducerea şi participarea activă la săvârșirea acțiunilor ilegale, au chemat la nesupunere violentă activă la cerinţele legitime ale reprezentanţilor autorităţilor și au aplicat violenţa, inclusiv cu utilizarea unor obiecte în calitate de arme. Pentru aceste acţiuni, inculpatul a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 4 ani.
De asemenea, din anul 2014 şi până în prezent, acesta şi-a completat şi cazierul contravenţional cu patru contravenţii pentru o serie de acţiuni huliganice, ultragieri şi alte acţiuni violente, pentru care a fost pedepsit de către instantele naţionale cu amenzi, la fel neachitate de făptaş până în prezent.
01.04.2026
20:18
449
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
01.04.2026
18:18
475
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
01.04.2026
16:51
526
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
11:54
697
Guvernul schimbă regulile pentru master: creditele se acumulează pe un an, plagiații nu mai pot fi restabiliți, iar examenele orale devin prioritate
01.04.2026
11:15
477
Veste bună pentru moldovenii din Irlanda: permisele de conducere moldovenești vor pytea fi preschimbate fără examene suplimentare
01.04.2026
10:01
568
Tinerii învățători ai Republicii Moldova, în prim-plan la prima ediție a concursului național „Învățător pentru viitor”
31.03.2026
20:44
702
Vreme mai calmă și ușor mai caldă în Republica Moldova, miercuri, 01.04.2026
31.03.2026
16:20
843
Sesiunea de examene 2026: digitalizare la teste, centre noi de gimnaziu și programe extinse de sprijin pentru elevi
31.03.2026
12:57
827
Calificările profesionale din Republica Moldova, tot mai aproape de standardele europene după masa rotundă de la Orhei
31.03.2026
10:31
926
Polițiștii din Chișinău învață să investigheze infracțiunile cu scanare laser 3D și tehnologii europene moderne
01.04.2026
22:44
405
Apple lansează actualizare de securitate pentru iPhone și iPad mai vechi împotriva atacurilor DarkSword
437
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, explică pierderea procesului cu Pfizer: România plătește sute de milioane pentru zeci de milioane de doze necomandate
01.04.2026
20:40
507
WhatsApp avertizează circa 200 de utilizatori după ce au instalat o aplicație falsă creată de un producător de spyware guvernamental
01.04.2026
20:18
446
Salt de temperatură și posibile ploi slabe în Republica Moldova, joi 02.04.2026
01.04.2026
20:07
491
SpaceX pregătește în secret cel mai mare IPO din istorie, la o evaluare uriașă de 1,75 trilioane de dolari
01.04.2026
20:03
474
Startupul Cognichip vrea ca AI să proiecteze cipurile pentru AI și atrage o finanțare de 60 de milioane de dolari
485
Palantir pasează armatei responsabilitatea pentru utilizarea în război a inteligenței artificiale Maven
01.04.2026
19:08
672
ANALIZĂ // Cine va conduce PAS după congresul din vară? ,,Întrebarea „cine va conduce PAS” nu este o simplă intrigă de cadre, dar un test al viabilității întregii construcții politice"
01.04.2026
19:05
581
Maia Sandu, la Riga: sprijin ferm din partea Letoniei pentru aderarea rapidă a Moldovei la Uniunea Europeană
01.04.2026
18:34
466
Hasbro, lovită de un atac cibernetic: recuperarea ar putea dura câteva săptămâni
01.04.2026
18:18
472
Raportul privind Programul de susținere a romilor 2022-2025: progrese semnificative în educație, sănătate și protecție socială
01.04.2026
17:43
561
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
1561
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
523
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
837
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
596
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
578
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
610
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
580
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
573
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
516
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
13:49
593
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
13:27
650
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
01.04.2026
13:25
572
MIDR analizează la Riga modele letone pentru modernizarea și organizarea transportului rutier de pasageri
01.04.2026
13:05
576
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.49
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














