Patron de televiziune, CONDAMNAT la închisoare cu EXECUTARE
1512
ziare.com
Fondatorul postului de televiziune OTV, Dan Diaconescu, a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru şantajarea lui Ion Moţ, fost primar al comunei arădene Zărand, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.
Dan Diaconescu a fost ridicat de poliţişti, miercuri, de la locuinţa sa şi va fi dus la Penitenciarul Rahova, după ce a fost condamnat definitiv la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare, fondatorul OTV declarând că i-au închis televiziunile, partidul, iar acum îl închid şi pe el.
„Cred că niciun român nu mai are acum încredere în justiţie. Mi-au închis televiziunile, mi-au închis partidul, acum mă închid pe mine", a spus Dan Diaconescu, după ce a fost scos, cu cătuşe la mâini, din locuinaţă sa din cartierul Primăverii.
Diaconescu a mai spus că, pentru prima dată, va fi „întreţinut de telespectatori”, adăugând că nu şi-ar fi dorit acest lucru.
Poliţiştii care au mers la locuinţa lui Dan Diaconescu pentru a-l duce la penitenciar, după ce au primit de la instanţă mandatul de executare a pedepsei, au ieşit cu acesta după mai bine de 30 de minute. Din locuinţa acestuia a ieşit, anterior, un bărbat care a dus la maşina poliţiei două valize cu lucruri ale lui Dan Diaconescu.
Fondatorul postului de televiziune OTV şi al Partidului Poporului-Dan Diaconescu va fi încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde va sta în perioada de carantină de 21 de zile, după care vor fi decise locul şi regimul de executare a pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti a mai decis, pe lângă condamnarea la închisoare cu executare a fondatorului PP-DD, şi interzicerea desfăşurării de către acesta a oricărei activităţi în presa scrisă sau audio-video, ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei de cinci ani şi şase luni.
Magistraţii au decis ca, în cazul fondatorului OTV, să fie scăzută din pedeapsă perioada în care el a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv între 22 şi 25 iunie 2010.
În acelaşi dosar a fost condamnat şi Doru Pârv, fost realizator de programe la OTV, la o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare, el neavând dreptul de a desfăşura vreo activitate în presa scrisă sau audio-video, pe o perioadă de cinci ani după ce iese din închisoare.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















