Partenerii președintelui Dodon din Iran EZITĂ să vină cu investiții în R. Moldova. Au alocat, în schimb, MILIOANE de euro pentru dezvoltarea programului balistic
2210
facebook Parlamentul iranian a votat duminică alocarea a 440 milioane euro pentru dezvoltarea programului balistic al Iranului şi consolidarea activităţilor regionale ale Gărzii revoluţionare, armata de elită a regimului, ca răspuns în faţa „aventurismului” SUA, informează Le Figaro.
„Americanii ar trebui să ştie că aceasta este doar prima noastră acţiune de acest fel”, a avertizat preşedintele Parlamentului, Ali Larijani, scrie MEDIAFAX.
Această decizie are loc în urma sancţiunilor din partea SUA, anunţate în iulie împotriva programului balistic al Iranului.
Gărzile revoluţionare luptă în Siria împotriva grupărilor militante care se opun preşedintelui Bashar al-Assad.
Amintim că acum o săptămână președintele Igor Dodon a avut o întrevedere, la Teheran, cu președintele parlamentului Iranian, Ali Larijani.
„Am discutat despre colaborarea, pe dimensiunea parlamentară, dintre R. Moldova și Iran, care se manifestă prin schimbul regulat de mesaje și schimbul de informații. În acest an celebram a 25-a aniversare de la stabilirea relațiilor diplomatice între țările noastre. Cadrul juridic actual include 14 acorduri bilaterale încheiate și 3 în proces de negociere. Am stabilit oportunitatea intensificării și extinderii relațiilor de cooperare, inclusiv în cadrul grupului de prietenie, care urmează să fie constituit oficial de membrii parlamentului RM. Am subliniat că mizăm în continuare pe colaborarea şi menţinerea bunelor relaţii de prietenie între ţările noastre”, a scris Dodon pe facebook după întrevederea cu Larijani.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
01.11.2026
23:06
01.11.2026
23:03
01.11.2026
22:48
01.11.2026
22:12
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU















