Parlamentul promite o lege care să PROTEJEZE producătorii locali. În magazine vor fi expuse produse alimentare autohtone în proporție de 50%
3690
În următoarele două săptămâni, Parlamentul va adopta o lege menită să protejeze producătorii agricoli locali. Astfel, rețelele de magazine vor fi obligate să pună pe rafturi mărfuri autohtone într-o proporție de cel puțin 50 la sută.
Potrivit președintelui Parlamentului, Andrian Candu, faptul că producătorii locali nu au unde să-și comercializeze mărfurile reprezintă „un subiect acut”.
„Producătorii locali, în special fermierii și producătorii agricoli, se confruntă cu această problemă. Astăzi am vorbit la ședința Coaliției de guvernare despre pregătirea pentru votul final a unei legi cu privire la comerțul intern. Această lege prevede o protecție suplimentară pentru producătorii locali. În următoarele două săptămâni acest lucru se va realiza prin votul final în Parlament”, a dat asigurări Candu.
Amintim că anterior Guvernul a aprobat unele modificări la legea cu privire la comerţul interior. Astfel, vânzătorii vor fi obligați să expună pe rafturile magazinelor cel puţin 50% de produse alimentare autohtone. Lista produselor alimentare va fi elaborată de Executiv și va fi actualizată anual.
Potrivit autorilor proiectului, prin această normă producătorii locali vor fi încurajaţi să producă, vor fi asiguraţi cu piaţa de desfacere și vor consolida competitivitatea produselor fabricate.
Perioada de tranziție pentru aplicarea normelor privind cota de raft va fi de şase luni din data publicării legii. Această perioadă va permite agenților economici să planifice stocurile, noile achiziții de marfă, precum și să adapteze contractele de achiziție. Încălcarea normelor se va sancționa cu amendă de până la 5.000 în cazul persoanelor fizice și până la 20.000 de mii de lei pentru cele juridice.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
22.08.2026
10:28
22.08.2026
09:39
22.08.2026
09:01
22.08.2026
08:47
22.08.2026
07:40
22.08.2026
07:24
22.08.2026
04:01
22.08.2026
01:40
22.08.2026
01:16
22.08.2026
01:09
22.08.2026
00:25
21.08.2026
23:40
21.08.2026
23:29
21.08.2026
22:03
21.08.2026
19:57
21.08.2026
19:11
21.08.2026
18:24
21.08.2026
17:59
21.08.2026
17:53
21.08.2026
17:44
21.08.2026
17:17
21.08.2026
17:00
21.08.2026
16:39
21.08.2026
16:37
21.08.2026
16:29
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
VIDEO // Gordon, despre adevărul INTERZIS din „temuta” Transnistria: „Armata rusă e un mit, la Cobasna nu mai e nimic, iar militarii lui Putin nu au cum să ajungă acolo”
SALARII // Plată UNICĂ de până la 4 000 de lei pentru bugetari. Vasile Tofan: „Până la majorările din ianuarie, îndreptăm parțial această întârziere”
NYT: Putin ar viza „prăbuşirea din interior” a NATO şi UE, cu Republica Moldova următoarea ţintă după Ucraina
















