Pădurile din R. Moldova, TĂIATE, iar profitul de la lemnul vândut - în buzunarele șefilor
3975
Wikimedia
Schemă ilegală de tăiere de păduri la Orhei în care ar fi implicați mulţi angajaţi din cadrul Întreprinderii Silvice din acest raion, în frunte cu şeful instituției.
Centrul Național Anticorupție susține că lemnul era vândut, iar profitul ajungea în buzunarul funcționarilor. Potrivit ofițerilor anticorupție, periodic, angajaţii ocolurilor silvice din Orhei efectuau lucrări autorizate de tăiere a arborilor, însă, pe lângă acestea, defrișau și un număr important de copaci fără a fi incluşi în evidenţa oficială. Anume acest surplus de masă lemnoasă ar fi fost comercializat, iar banii proveniţi din vânzarea lemnului erau împărţiţi în funcţie de statutul şi implicarea funcţionarului.
Interceptările audio-video efectuate de CNA arată că schema infracţională funcţionează de mai mult timp. Materialele operative conţin imagini privind transmiterea şi primirea sistematică a unor sume de bani de către funcţionarii vizaţi, iar profiturile ilicite s-ar ridica la sute de mii de lei.
Procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA au efectuat, la finele săptămânii trecute, percheziţii la domiciliul şi biroul de serviciu al şefului ÎS Orhei, dar şi la conducătorii ocolurilor silvice din Selişte, Susleni şi Ivancea din Orhei. Trei persoane, inclusiv o contabilă, au fost escortate la CNA pentru audieri, iar şeful OS Selişte a fost reţinut pentru 72 de ore.
De asemenea, procurorii urmează să-l anunţe în căutare pe şeful ÎS Orhei despre care s-a aflat că a părăsit, de curând, teritoriul ţării.
Toți cei implicați în această schemă sunt cercetați penal pentru corupere pasivă, activă şi abuz de serviciu.
Menționăm că, anterior, CNA a documentat o schemă similară și la Ungheni.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















