Ordinul nr. 5 din 1948 al SIGURANŢEI care a dus la ARESTAREA a peste 10.000 de tineri în NOAPTEA de 14 mai
2466
sursa: evz.ro Luni, 14 mai 2018, este prima dată când a fost cinstită oficial memoria celor întemniţaţi, torturaţi şi umiliţi de regimul comunist. În noaptea de 14 spre 15 mai 1948 a avut loc primul val masiv de arestări de după instalarea comunismului.
Propunerea pentru Ziua naţională de cinstire a martirilor pe 14 mai, făcută de PNL şi transformată într-o lege promulgată la 30 mai 2017, argumenta astfel în expunerea de motive: „În acea noapte de 14 spre 15 mai 1948 au fost arestaţi peste 10 000 de tineri anchetaţi ulterior, condamnaţi şi repartizaţi în puşcăriile unde urmau să execute fiecare condamnarea”.
Arestările au fost făcute prin Ordinul de Operaţii numărul 5 din 13 mai 1948, care suna astfel:
În baza Ordinului Direcţiunii Generale a Siguranţei Statului se expun următoarele:
Arestarea legionarilor reîntorşi din Germania după 23 august 1944 şi a celor ce trăiau ascunşi şi s-au legalizat în urma Ordinului din 10 decembrie 1945.
Arestarea elementelor legionare care s-au încadrat în partidele istorice, adică în fostul PNŢ, PNL şi Partidul Social Democrat Independent după 23 august 1944 şi au avut de la această dată până azi o activitate ostilă regimului democrat.
Arestarea legionarilor care, constituiţi în organizaţii, au fost descoperiţi după 6 martie 1945, trimişi în cercetări şi puşi în libertate în decembrie 1945 în baza ordinului Ministerului Afacerilor Interne.
Arestarea persoanelor identificate ca activitate în organizaţii legionare.
Modul de execuţie:
Pe baza evidenţei avute, se vor constitui tabele cu persoanele ce urmează a fi arestate, stabilind domiciliul persoanelor şi al rudelor şi al cunoscuţilor. Echipa formată din trei persoane. Şeful ei va fi de la Siguranţă. Şeful echipei va primi plicul închis numai în momentul plecării la operaţie, neavând voie de a-l deschide înainte de plecare. Cu o oră înainte de plecare se vor convoca şefii echipei şi se vor instrui cum să pătrundă în imobil, cum se face percheziţia, cum se face când nu-l găseşte, capcane, ţinerea pe loc a celor din casă şi interogarea pe loc spre a afla unde-i cel cunoscut. La ieşire se va lăsa după ridicare un post fix ce stă înăuntru, ce stă într-un loc să vadă mereu afară. Cei ce vin, să reţină şi ei până se termină operaţiunile. Personalul convocat va sta în localul Siguranţei. Până ce se termină operaţiunea, la telefon nu vorbeşte nimeni. Personalul poliţienesc la oraş, jandarmii la ţară. Maşini, jeep-ul Prefecturii, comandant, Primărie.
Măsuri după operaţie:
Arestaţii din organizaţii imediat cercetaţi spre a stabili şi aresta legăturile. Cei ce nu fac parte din organizaţii, dacă nu trebuie imediat cercetaţi, vor fi imediat transportaţi la penitenciarul judeţean şi în arest propriu până la noi dispoziţiuni.
Paza exterioară se va întări cu jandarmi.
Acţiunea informativă se va intensifica pentru a cunoaşte starea de spirit a populaţiei. Identificarea altor elemente.
Măsuri de pază la instituţii mai importante: Prefectură, Poştă, Telefoane.
Operaţiunea începe în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, la ora 2.
Rapoarte:
În ziua de 15 ora 8, în ziua de 15 ora 12, în ziua de 16, anul curent. La raport, prin curier amănunţit, unde se vor spune şi greutăţile.
Sursa: evz.ro
24.01.2019
18:06
3195
Ziua când Poliţia a devenit Miliţie: peste o mie de salariaţi au fost arestaţi şi încarceraţi
17.01.2019
20:00
2442
Statistică îngrijorătoare // Tinerii americani se aşteaptă să moară înainte să-şi plătească datoriile la stat
16.01.2019
12:39
4666
Țigările electronice, RISC MAJOR pentru copii și tineri
09.12.2018
09:08
2698
ANARHIE în inima Europei - Mii de persoane REȚINUTE în Franța! Ministrul de Interne atrage atenția: „Este un nivel excepțional”
06.08.2018
20:03
2352
VIDEO // Ce trebuie să ştii despre „In My Feelings”, noua provocare de pe net. Tot mai mulţi TINERI îşi riscă viaţa
01.08.2018
08:02
2399
800 de job-uri pentru tineri ABSOLVENȚI
20.07.2018
18:04
2421
VIDEO // Acești tineri MINUNAȚI sunt… FRAȚI
30.05.2018
19:01
2641
RUȘINOS // Englezii au făcut-o lată din nou! Au consumat prea mult alcool…
13.04.2018
09:30
2471
Tineri celebri pe Instagram: Au murit după ce avionul PRIVAT s-a prăbușit
10.01.2018
21:00
2338
Circa 200 de membri ai unei grupării MAFIOTE, arestaţi în Italia şi Germania
02.01.2018
17:30
2966
Patru tineri, uciși cu cuțitul la Londra
19.12.2017
16:40
2199
FOTO // Să vezi și să nu crezi: doi îndrăgostiți au slăbit împreună 181 kilograme!
110
Cum a fost găsită, după ani de căutări, o fată abuzată sexual online, identificată datorită emblemei de pe uniforma școlară
18.03.2026
23:51
469
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
473
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
415
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
495
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
458
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
486
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
487
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
523
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
535
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
498
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
510
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
540
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
508
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
501
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
548
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
600
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
663
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
596
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
640
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
599
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
600
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
582
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
875
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
535
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














