Oraşul de altădată

Atitudine // „Trecutul trebuie asumat, valorificat şi, în cele mai multe cazuri, conservat pentru posteritate, pentru păstrarea memoriei”

Filmul artistului vizual Ştefan Rusu, „Reclaiming the city”, a fost proiectat recent la Bucureşti. Concepută ca un documentar de investigaţie, pelicula reprezintă o explorare a proceselor dramatice de restructurare socio-economică, a transformării fizice a Berlinului după căderea zidului. Mai multe despre această proiecţie, dar şi despre identitatea oraşului Chişinău, citiţi în interviul de mai jos.

Stimate Ştefan Rusu, de ce aţi luat ca obiect de analiză Berlinul? Chişinăul nu este la fel de interesant, din acest punct de vedere?

Nu cred că Chişinăul ar fi mai puţin interesant decât Berlinul pentru o eventuală analiză. Şi oraşul nostru are destule particularităţi despre care se poate vorbi. Berlinul a devenit un obiect al investigării în urma unei invitaţii din partea curatorilor Bienalei de la Berlin (ediţia a VII-a, 2012), Artur Zmievski şi Joanna Warza, de a realiza un documentar. Filmul abordează transformările urbane care au avut loc după căderea zidului berlinez. Chişinăul se află şi el în vizorul meu, iar unul din motive ar fi schimbările radicale care au intervenit în structura urbană după cel de-al Doilea Război Mondial, în care un mare rol l-a avut academicianul Alexei Şciusev, arhitectul de curte al lui I. V. Stalin, originar din or. Chişinău. Un alt aspect care mă tentează în cazul oraşului nostru este reconfigurarea spaţiului public conform standardelor şi tipologiei specifice perioadei de modernizare socialistă şi situaţia în care se află acest patrimoniu arhitectural.

V-ar interesa să faceţi şi un film despre Chişinău din această perspectivă?

Bineînţeles că m-ar interesa, cu toate că subiectul transformărilor urbane nu ar fi unul dominant. Aş vrea să înţeleg cum s-a format structura urbană, procesele care reconfigurează harta demografică, aflată în continuă transformare de la înc. sec. XX până în prezent, cum se produce migraţia în interiorul oraşului, problemele cu care se confruntă locuitorii din zona istorică a oraşului etc. În fond, ar fi mai multe direcţii de analiză şi investigare.

Ce anume aţi pune în valoare? Ce vi se pare important în cazul Chişinăului?

Una din problemele majore pe care o constat în momentul de faţă sunt tendințele de gentrificare* în contextul politicilor neoliberale și impactul acestora asupra centrului istoric al orașului. Un potenţial film va analiza în special consecinţele implementării PUG-ului (Planul Urbanistic General elaborat în 2007) asupra centrului istoric al orașului, iar în particular, promovarea de către autorităţile oraşului a ideii de a tranşa bulevardul D. Cantemir în partea de jos a oraşului vechi. În legătură cu acest caz va fi analizată, de asemenea, practica recentă a cartografierii spaţiilor publice, utilizarea, funcționalitatea și strategiile pentru reactivarea spațiilor publice de-a lungul bulevardului planificat. Filmul ar fi şi un pretext de a aborda politicile de planificare urbană din R. Moldova după declararea independenţei, dar și în urma impactului politicilor de privatizare asupra sferei publice. O parte importantă din film ar constitui-o o serie de istorii urbane intercalate cu materiale de arhivă din perioada interbelică, dar şi postbelică referitoare la contextul social al orașului şi comunităţile care o constituie: evreiască, grecească și armenească, din zona orașului vechi. Dar problema majoră pentru această parte a oraşului este eventuala construcţie a bulevardului D. Cantemir care poate fi interpretat ca un instrument de gentrificare.

Ce înţelegeţi prin „identitatea oraşului”? Este ea oare imuabilă?

Nu mă pot erija într-un expert al „identităţilor urbane”. Totuşi, Chişinăul, după părerea mea, este un organism viu care a trecut prin evenimente şi schimbări radicale. Să ne amintim de perioada postbelică, dar şi de cea de după ’90. Prin urmare, identitatea nu poate sta neschimbată în faţa unor asemenea presiuni şi de fapt este una flexibilă. La fel şi locuitorii oraşului, care în fond definesc identitatea acestuia, sunt în continuă mişcare.

Care sunt noile simboluri care au apărut în spaţiul public al Chişinăului în ultimii 20 de ani?

Spaţiul public este plin de simboluri ale politicilor noi, care se multiplică. Unele din acestea reprezintă semnele unor noi standarde şi relaţii economice (complexul „Coliseum”, complexele de locuit „Glorinal” din centrul oraşului). Altele sunt simbolurile unor politici de dominare a spaţiului public sub aspect simbolic (piatra din PMAN, monumentul kitsch dedicat deportaţilor de pe bd. I. Gagarin). Acestea sunt şi semnele vremurilor noi care nu sunt deloc de admirat.

Ce facem cu simbolurile vechi (realist-socialiste, sovietice)?

Depinde ce înţelegem prin simboluri. În fond, blocurile socialiste şi un număr important de edificii, cum sunt Blocul-turn „Romaşka” (situat lângă Spitalul Republican), Hotelul „Cosmos”, Hotelul „Naţional” sau Circul, construite în perioada socialistă, sunt astfel de simboluri. O bună parte din monumente, busturi, pietre memoriale, semne etc. au fost deja distruse, demolate, altele – relocate în parcul EREN. De fapt, un şir de monumente din perioada socialistă şi-au „încheiat” misiunea ideologică şi sunt mărturiile unui sistem şi ale unei societăţi care acum sau mai târziu pot prezenta interes pentru cercetători şi au o valoare estetică şi arhitecturală de necontestat. Nu cred că putem şterge din istorie pagini întregi, în sensul purificării spaţiului public şi prin asta să influenţăm percepţia locuitorilor vizavi de trecutul recent. Acest trecut trebuie asumat, valorificat şi, în cele mai multe cazuri, conservat pentru posteritate, pentru păstrarea memoriei. Deşi este o memorie traumatică, aceasta ne aparţine şi cred că este necesar să o păstrăm în forma în care a fost concepută, edificată în integritatea ei.

Vă mulţumesc pentru dialog.

* Gentrificare – un proces fizic, economic, social şi cultural care presupune ocuparea de către populaţia înstărită, cu statut social ridicat, a zonelor supraglomerate, locuite de populaţie defavorizată social, sau a cartierelor muncitoreşti, şi dislocarea vechilor rezidenţi (Chris Hammet, 1984)