OPINIE // Să renunțăm la Transnistria?!

Peste douăzeci de ani: „O eventuală unire a Transnistriei cu R. Moldova ar fi nefastă pentru populația băștinașă din Basarabia”

De mai bine de 20 de ani, în acest colț al Europei mocnește o situație tensionată, provocată în urma conflictului militar care a avut loc pe aceste meleaguri la începutul anilor ’90 ai secolului trecut. Dacă Ucraina și-ar fi amintit atunci de Transnistria, poate s-ar fi evitat conflictul militar și vărsarea de sânge, în urma căruia ne-am ales cu sute de morminte, familii distruse, cămine părăsite și o ură totală între cele două maluri ale Nistrului.

În acea perioadă a anilor ’90, Ucraina nu trebuia să facă niciun efort pentru a aduce Transnistria acasă, trebuia doar să dorească acest lucru, să discute cu România problema teritoriilor ocupate. Nimeni n-a împiedicat-o să facă acest lucru, dar nu l-a făcut. Acum e trist și dureros că, după 20 de ani, Ucraina își întărește paza militară la frontiera cu Transnistria: mama se teme să nu fie atacată de către copilul părăsit.

După prăbușirea imperiului sovietic, Transnistria, bine înzestrată din punct de vedere militar, ocrotită economic și politic de către Rusia, și-a declarat independența față de R. Moldova. Din convorbirile avute cu mulți intelectuali din Transnistria, am constatat că majoritatea populației de acolo și-ar dori ca destinul ei să fie alături de Rusia. Cât privește ieșirea din componența R. Moldova, transnistrenii explică această decizie prin faptul că RASSM nu a intrat de bunăvoie în componența RSSM, populația n-a fost întrebată dacă vrea sau nu să renunțe la statutul său de republică autonomă și să participe la formarea statului RSSM. Nu a fost organizat un referendum cu această temă.

În decizia abuzivă a imperiului sovietic pentru formarea Republicii Sovietice Moldovenești, cu implicarea Transnistriei, nu s-a ținut cont nici de faptul că aceasta n-a făcut parte, n-a fost componentă a Principatului Moldav și n-are un trecut comun cu Basarabia. Astfel, în opinia lor, ieșirea Transnistriei din componența R. Moldova, la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, este justificată atât din punct de vedere moral, juridic, cât și politic. Transnistrenii mereu își pun întrebarea pentru ce-i trebuia Uniunii Sovietice folosirea lor la formarea RSSM, de parcă cele trei țări baltice n-au fost încorporate fără a avea pentru fiecare câte o Transnistrie? Fiecare dintre aceste două componente - Basarabia și Transnistria – nu este orfană, ci are o patrie-mamă – România și, respectiv, Ucraina.

În timp ce România nu uită de problemele Basarabiei, ține o relație bună permanentă cu populația dintre Prut și Nistru, poartă o grijă deosebită pentru conectarea Republicii Moldova la sistemul energetic din România, Ucraina a lăsat de izbeliște nu numai Transnistria, dar și problemele populației din regiunea de răsărit a ei și a demarat săparea unui canal în sudul Basarabiei pentru a schimba cursul de vărsare a Dunării în Marea Neagră. Nu e clar la ce bun forțăm aceste două componente, sărace, lipsite de resurse naturale, să se unească, să formeze statul R. Moldova, care pentru mulți ani înainte va fi și el sărac. Așa cum am menționat, România poartă o grijă deosebită pentru independența energetică a R. Moldova. În opinia autorului, ar fi rațional și important pentru independența reală a Basarabiei redirecționarea împrumutului financiar promis de către România spre conectarea R. Moldova la sistemul energetic românesc. România poate face acest lucru și, în interesul național al R. Moldova, ar fi bine să-l facă.

Datorită situației care s-a creat, populația din Transnistria, prin conducerea ei, a decis să rămână „stat independent” atâta timp cât va fi ocrotită politic și economic de către Rusia. Dacă, din anumite motive, Rusia va înceta să mai susțină Transnistria, aceasta, neîmpiedicată de nimeni, va putea să-și restabilească vechiul statut de republică autonomă în componența Ucrainei și, în așa fel, va termina hărțuiala și târguiala cu Chișinăul.

Pornind de la componența etnică de pe ambele maluri ale Nistrului, o eventuală unire a Transnistriei cu R. Moldova ar fi nefastă pentru populația băștinașă din Basarabia. Inevitabil vor fi oficializate limbile rusă și moldovenească, istoria Moldovei și alte atribute improprii pentru populația băștinașă din Basarabia. Astfel, nici pentru Basarabia nu este benefică unirea cu Transnistria. Insistența Chișinăului prin crearea a tot felul de comisii cu scopul aducerii Transnistriei în componența R. Moldova nu este justificată nici istoric, nici juridic și nici politic, și este în dauna dezvoltării democratice a Basarabiei. Or, nu tot ce se poate construi într-o dictatură, are perspectivă de dezvoltare într-o societate democratică.

Cert este că nu există și nu va exista o mană cerească, care, pe cale democratică, va aduce Transnistria în componența R. Moldova. De ce nu studiem situațiile cum s-au îngemănat și cum s-au despărțit Cehia și Slovacia, Norvegia și Suedia, nemaivorbind de fosta Iugoslavie?

Așadar, la etapa dată există o singură cale pentru restabilirea dreptății, liniștii și păcii în această zonă a Europei: revenirea în această parte a Europei la frontierele istorice din 1939. Astfel, renunțăm la Transnistria care nu ne aparține (dar nu și la Tighina), și care, chiar dacă nu renunțăm noi, oricum nu va intra în componența R. Moldova. Cerem în schimb retrocedarea sudului și nordului Basarabiei, inclusiv Tighina.

Cu doi ani în urmă, Ucraina n-ar fi acceptat nici măcar să discute acest subiect. Să ne amintim comportamentul arogant, de pe poziții imperiale, al Ucrainei în timpul tratativelor cu România în perioada de preaderare a acesteia la UE și NATO. N-a retrocedat României niciun metru pătrat din Bucovina de Nord, nici chiar ținutul Herța, care nu fusese inclus în pactul Ribbentrop-Molotov. De menționat că România la acea vreme avea decizia tuturor partidelor politice pentru integrare în UE și NATO, iar pentru realizarea acestei năzuințe a întregului popor a fost impusă de cerințele respective să încheie blestematul Tratat de Vecinătate cu Ucraina. Acum putem vorbi numai despre dreptul firesc al României de a pune problema revizuirii acestui tratat umilitor, astfel încât să se restabilească adevărul istoric.

În prezent, Ucraina este alta, nu-și mai asumă statutul de țară imperială, a pierdut fără întoarcere Crimeea, duce un război greu în zona de răsărit a ei. Datorită acestei situații, ea râvnește să se integreze în UE, pentru care are nevoie, inevitabil, de susținerea României, chiar și la etapa începătoare, pentru ratificarea Acordului de Asociere. Prin urmare, Ucraina se va așeza la masa de tratative și va accepta situația reală, care îi este convenabilă, restabilește statutul Republicii Autonome Moldovenești și o scutește de a-l mai avea vecin pe Putin în această zonă. Dacă însă Chișinăul nu va folosi acest moment istoric, nu se va adresa României pentru inițierea unui demers în problema dată, vom continua să plătim fără rost din buzunarele oamenilor săraci întreținerea multor carpovi și a multor osipovi, pentru mulți ani înainte, până ne va ajunge mintea la cap.

Însă, chiar dacă peste ani, cândva, ne va ajunge mintea la cap, poate fi prea târziu, fiindcă, indiferent dacă Putin se va apropia tot mai mult de gurile Dunării sau nu, acest segment de vreme favorabil întregirii Basarabiei este finit și trecător.

Astfel, persistă pericolul ca Basarabia, așa săracă cum este ea, să rămână ciopârțită pentru tot restul istoriei. Această temere a apărut în urma vizitei președintelui Ucrainei în România în aprilie 2016 și a problemelor abordate la această întâlnire. Este clar că proiectul de constituire a unor formațiuni militare de apărare abordat la București nu-i este necesar nici României, nici Bulgariei. Acest proiect, dar și ajutorul financiar promis de către România, este benefic exclusiv Ucrainei. Dacă ne amintim cum am primit câțiva metri pătrați la Giurgiulești din pământul nostru strămoșesc, atunci pentru noi, atât timp cât nu s-a pus problema retrocedării teritoriilor românești încorporate în Ucraina, proiectul menționat reprezintă nedumerire și umilință.

Sergiu Miron, doctor în matematică, profesor

NOTĂ: Redacția Ziarului NAȚIONAL nu împărtășește neapărat opiniile autorului textului de mai sus.