OPINIE // „Problema lui Dodon este că a pierdut încrederea Moscovei, fiind surclasat de cineva de la care nici nu se aștepta - Alexandr Stoianoglo”
2310
Oricât ar suna de anacronic termenul de „coloana a cincea”, avându-se în vedere dușmanii unui stat infiltrați în interiorul acestuia, dar ceea ce se întâmplă în ultimul timp în R. Moldova în spatele așa-numitelor dosare politice nu este altceva decât eliberarea agenților ruși, care de azi înainte vor avea practic girul oficial al autorităților de la Chișinău, în frunte cu Igor Dodon, nu doar să spioneze, dar și să îndrepte politica moldovenească în interesele directe ale Rusiei. Mai grav este că Moscova a pus stăpânire nu doar pe așa-zisul președinte și pe majoritatea parlamentară, dar și pe cel care, de-a dreptul, poate fi numit „stat în stat”, procurorul general, se arată într-un material de analiză publicat de portalul Deschide.md.
Potrivit sursei citate, Dodon a fost ieri la parada militară de la Moscova nu cu mâna în buzunar. „Așa cum e deprins să facă, ceea ce a recunoscut chiar el într-o discuție cu Vlad Plahotniuc, el a mers și cu „notițele” de rigoare și anume că și-a îndeplinit tema pentru acasă. Din imaginile video se vede că Vladimir Putin nu prea a vrut să discute cu Dodon. Doar că Dodon, așa cum îi este obiceiul, a reușit să se bage în vizorul liderului rus. Problema lui Dodon este că a pierdut încrederea Moscovei, fiind surclasat de cineva de la care nici nu se aștepta - procurorul general, Alexandr Stoianoglo”.
În material se menționează că Rusia nu are favoriți foarte clari și de lungă durată, inclusiv în privința R. Moldova.
„Kremlinul oficial are o singură condiție - cine îndeplinește condițiile și rezolvă problemele, acela este favoritul. Până recent, favoritul și așa-numitul „portdrapel” al Moscovei la Chișinău era Igor Dodon. Dar Kremlinul și-a pierdut încrederea în el după mai multe gafe, inclusiv cea legată de pierderea controlului asupra Curții Constituționale, dar și în privința altor cerințe care nu au fost rezolvate. În prezent, potrivit unor surse din administrația prezidențială, atenția Moscovei este asupra procurorului general, Alexandr Stoianoglo, cel care a îndeplinit sută la sută orice comandă venită de la fratele mai mare”.
Bineînțeles, în primul rând a fost eliberarea și reabilitarea tuturor agenților FSB care și-au deservit „patria rusă” în R. Moldova. Or, societatea a fost martoră cum în ultimele luni, în spatele așa-numitelor dosare politice PG a eliberat „pe-un capăt” personaje nu doar dubioase, dar de-a dreptul penale.
Și, în mod special, Veaceslav Platon, cunoscut ca raiderul nr. 1 în spațiul CSI, autorul mai multor evaziuni, preluări ilegale de acțiuni și companii, arhitectul așa-numitul „laundromat”, un personaj absolut infect în mediul economic, eliberat la comanda expresă a lui Stoianoglo. Eliberarea acestuia provoacă și mai multe semne de întrebare în contextul în care a fost surprins în mai multe discuții amicale cu interlopul, căruia i se adresa cu „Slava”, notează Deschide.md.
Autorul materialului crede că Stoianoglo este „eroul perfect” pentru Moscova - un justițiar în condițiile corupției tot mai mari care înăbușă R. Moldova, reprezentant al unei minorități etnice și vorbitor de limbă rusă, personaj care a slujit mai multe guvernări - PCRM, PD, PSRM și, care, respectiv, este maleabil și dispus să se plieze „așa cum trebuie”.
„Deci, un adevărat „Pavlik Morozov”, mereu gata la datorie. Ce ține de Dodon, el oricum rămâne, deocamdată, jucăria preferată a Kremlinului. Dar, acest „deocamdată” pare să-l bage tot mai mult în sperieți...”, conchide sursa citată.
23.04.2026
12:55
58
Reguli noi pentru școlile private: sistem unitar de autorizare, acreditare și certificare a calității
23.04.2026
11:10
329
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
346
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
317
ULTIMA ORĂ // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
350
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
547
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
535
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
537
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
549
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
625
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări
23.04.2026
11:10
285
Bătrân de 84 de ani, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru violarea repetată a unei fete de 12 ani
23.04.2026
10:50
313
Cinci școli din Republica Moldova își transformă managementul educațional prin programul „Școala Viitorului”
23.04.2026
10:40
288
ULTIMA ORĂ // Șor la adăpost, subalternii rămân să răspundă: 26 de „pioni”, inclusiv PRIMARI, consilieri raionali și locali, cercetați penal în dosarele privind corupere electorală și finanțare ilegală a partidelor politice
23.04.2026
08:26
332
Piața aplicațiilor din India explodează, dar grosul banilor ajunge la giganții globali
23.04.2026
08:00
533
Horoscopul zilei 23.04.2026
23.04.2026
03:29
520
Tesla își urcă investițiile la 25 de miliarde de dolari pentru 2026, pariază masiv pe AI, roboți și Optimus
23.04.2026
02:50
523
Elon Musk recunoaște că milioane de șoferi Tesla au nevoie de upgrade hardware pentru adevăratul Full Self-Driving
23.04.2026
02:29
532
Google transformă Workspace într-un „intern” digital: noul Workspace Intelligence automatizează munca de birou cu Gemini
23.04.2026
00:21
610
Veniturile Tesla urcă în T1 pe fondul vânzărilor de mașini electrice și al boomului de abonamente FSD, în pofida livrărilor sub așteptări
23.04.2026
00:09
612
SpaceX își întărește profilul de gigant AI: cum a blocat finanțarea de 2 miliarde a Cursor cu o ofertă de preluare de 60 de miliarde de dolari
22.04.2026
23:27
536
Misiunea Artemis II demonstrează că internetul spațiu–Pământ prin laser poate fi extins ieftin la scară globală
22.04.2026
23:00
502
Google Cloud își lansează a opta generație de cipuri AI TPU pentru a reduce dependența de Nvidia
22.04.2026
22:49
572
Apple repară vulnerabilitatea din iOS prin care poliția putea recupera mesaje șterse din notificările iPhone
22.04.2026
21:41
515
Google transformă Chrome în coleg de muncă AI pentru companii, cu funcții auto browse și securitate sporită
579
Google aduce AI Overviews în Gmail la birou: rezumate inteligente din emailuri pentru utilizatorii Workspace
22.04.2026
20:19
578
Republica Moldova: 23 aprilie 2026 aduce încălzire și vânt alert
22.04.2026
20:06
567
Gigantul Rituals, victimă a unui atac cibernetic: datele personale ale milioane de clienți, compromise
22.04.2026
18:54
622
OpenAI se aliază cu Infosys pentru a accelera adoptarea instrumentelor de inteligență artificială în marile companii
22.04.2026
17:26
673
Serviciile britanice de informații: 100 de țări folosesc spyware capabil să spargă telefoane și computere
22.04.2026
17:09
745
Vladimir Plahotniuc, 19 ani de închisoare pentru conducerea unei organizații criminale și prejudiciu de peste 63 de milioane de dolari și euro statului
22.04.2026
16:54
626
Startupul 10x Science vrea să rezolve blocajul creat de avalanșa de medicamente generate de inteligența artificială
22.04.2026
16:42
690
Școala Profesională nr. 11 se transformă în centru social pentru persoane cu dizabilități, iar două colegii din Chișinău și Strășeni își schimbă statutul în centre de excelență
22.04.2026
14:39
932
Sentință ISTORICĂ // Vladimir Plahotniuc, condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul „Frauda Bancară”. Instanța a dispus și încasarea a 60 de MILIOANE de dolari din contul fostului lider PD. Ce i s-a incriminat
22.04.2026
14:35
754
Guvernul schimbă regulile pentru manualele școlare: accent pe calitate, utilizarea eficientă a fondului special și extinderea categoriilor de elevi care primesc gratuit manuale
22.04.2026
14:06
627
Ministerul Educației propune reguli clare pentru camerele video în grădinițe, cu accent pe siguranța copiilor și protecția datelor personale
22.04.2026
13:27
635
Cod galben de vânt – 23.04.2026, interval 09-21
Ministerul Educației propune reguli clare pentru camerele video în grădinițe, cu accent pe siguranța copiilor și protecția datelor personale
R. Moldova atinge un nivel record de 93% în implementarea reformelor UE. Guvernul instituie un control drastic asupra celor 1,9 miliarde de euro
1 MDL
1 EUR
20.27
1 USD
17.25
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39

Inapoi














