OPINIE după suspendarea repetată a lui Dodon: „Riscă să rămână în istorie ca un ANTIPREȘEDINTE”
4598
După suspendarea repetată a președintelui Igor Dodon, chiar dacă aceasta este temporară, pentru numirea noilor miniștri, instituția prezidențială din R. Moldova este „demolată și discreditată”.
De această părere este liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova, Viorel Cibotaru, care comentează decizia de ieri a Curții Constituționale.
„E prea târziu și nimeni nu mai crede lacrimilor lui Dodon, nici chiar Moscova. De ce a râvnit această funcție, dacă își bate joc astăzi atât de mult de rolul și prestația unui președinte de țară? Dar adevărata problemă nu e că absolut nimeni, nici în Moldova, nici în afara ei nu-l mai stimează și nu-l mai ia în seamă, ci în faptul că nu se respectă balanța puterilor, instituția prezidențială e demolată și discreditată, nu mai avem Comandant Suprem al Forțelor Armate, nu avem o autoritate legitimă care ar intermedia dialogul politic. Dodon riscă să rămână în istorie ca un ANTIPREZIDENT. Va fi aproape o premieră în istoria modernă”, scrie Cibotaru pe Facebook.
Politicianul critică și partidul de la guvernare care recurge la suspendarea șefului statului: „Cât privește regimul pd-ist și modul cum folosește instrumentele și instituțiile unui stat de drept, e de acum în istorie și mai mulți cercetători își susțin tezele la tema cum se capturează un stat de mafie și oligarhi”.
Menționăm că, ieri, Curtea Constituțională a decis că Igor Dodon va fi suspendat, iar președintele Parlamentului, Andrian Candu, a anunțat că dânsul va semna decretele de numire în funcție a celor șapte noi membri ai Guvernului și va primi jurământul acestora.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.11.2026
20:52
01.11.2026
20:29
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU


















