Opinia unui tânăr actor: „Teatrul din R. Moldova e foarte slab, însă nu este vina actorilor”
4571
Viața unui tânăr actor în Republica Moldova este dificilă și puțini absolvenți de la Actorie ajung să și profeseze. Viorel Cozma este un caz fericit.
A avut norocul să joace pe scena Teatrului de Revistă „Ginta Latină” imediat după absolvire. El a declarat că, deși în alte țări tinerii actori pot trăi din această meserie, în Republica Moldova este imposibil. Regretul său este că regizorii moldoveni nu se prea uită la tinerii actori, cei mai mulți dintre ei preferând să lucreze cu actorii pe care îi cunosc.
Totuși, cu ce se „hrănește” pasiunea sa pentru actorie ne spune Viorel Cozma în interviul de mai jos.
Viorel, când ai decis că vrei să te faci actor?
Îmi amintesc că eram ultimul an la liceu, iar profesoara de limba română ne-a provocat să jucăm într-o scenetă, după romanul lui Ion Druță. Cred că am jucat bine, deoarece profesoara m-a întrebat dacă nu vreau să optez pentru cariera de actor. Nu știam nimic despre actorie, la început pentru mine totul era nou, dar până la urmă am îndrăgit această profesie, devenind ocupația mea de bază.
Este o profesie pe care crezi că poți miza şi pentru viitor?
Îmi place actoria la nebunie, însă noi, actorii din Republica Moldova, din păcate nu ne hrănim doar din artă.
Cu siguranță, trebuie să avem și o activitate care ne motivează din punct de vedere financiar. În actorie salariile sunt foarte mici, iar o familie nu se hrănește cu rolurile pe care le jucăm pe scenă.
Îți amintești primul spectacol pe care l-ai jucat? Ce emoţii te-au încercat atunci pe scenă?
Primul meu spectacol a avut loc la teatrul „Mihai Eminescu”, când eram anul II la facultate. Profesorul meu, Emil Gaju, m-a încurajat să colaborez cu acest teatru. Atunci am jucat pentru prima dată în spectacolul „Amorul dănțuie și feste joacă”.
Chiar dacă am avut un rol secundar, pentru mine a fost ceva extrem de frumos. Am avut emoții mari, dar m-am descurcat bine. Acolo am cunoscut pentru prima dată actori cu experiență de la care am învățat multe lucruri interesante.
Care este lucrul care te face să te simţi cel mai bine atunci când ești pe scenă?
După fiecare spectacol, întotdeauna mă autocritic. Mă întreb dacă am jucat bine sau nu. Dar vreau să spun că fiecare actor simte atunci când greșește pe scenă sau prestația lui a avut succes.
Cât de greu este să intri în pielea unui personaj?
Această meserie implică cu adevărat talent, dar și multă muncă. Personaje mici nu există, chiar dacă am doar o replică de zis în spectacol, este nevoie de multă muncă. Într-un spectacol toate personajele sunt importante. Este suficient să lipsească unul și deja spectacolul nu mai are niciun farmec.
Există vreun personaj care ți s-a părut mai dificil atunci când l-ai jucat?
Îmi aduc aminte că, în Academie, am fost provocat să joc în rolul lui Petruchio în spectacolul „Îmblânzirea scorpiei” de Shakespeare. Petruchio reprezintă un bărbat dur care îmblânzește o femeie, aceasta fiind o adevărată scorpie. Pentru mine acest rol a fost destul de complicat, deoarece nu am nicio tangență cu acest personaj. În viața reală sunt opusul lui Petruchio.
Se întâmplă ca un actor să uite replicile?
Am trecut printr-un astfel de moment atunci când jucam în spectacolul „Cârlanii și Muza de la Burdujeni”. La un moment dat, am uitat replica. Nu știam ce să fac, ce să zic, dar imediat colega mea Daniela Burlaca mi-a șoptit ceva și, dintr-odată, mi-am amintit totul. Din fericire, spectatorii nu au simțit acest lucru.
Cât de mult contează energia publicului la un spectacol?
Energia publicului se simte mai ales când jucăm o comedie. Atunci publicul comunică cu noi actorii prin faptul că râde, aplaudă. Cu toate acestea, există și spectacole când oamenii sunt gălăgioși, atunci simți că nu mai vrei să joci pentru acest public.
Ce categorie de vârstă vine cel mai des la teatru?
La teatrul „Ginta Latină” cel mai des am observat că vin tinerii de la universități, ceea ce mă bucură foarte mult. Cu toate acestea, noi avem spectacole pentru toate categoriile de vârstă, de la copii până la persoane în vârstă. Avem un public destul de variat.
Ce părere ai despre teatrul din Republica Moldova?
Teatrul moldovenesc este foarte slab, însă nu este vina actorilor. Noi avem actori foarte talentați. Ceea ce ne lipsește sunt regizorii buni și, desigur, o finanțare mai generoasă din partea statului.
Mulțumesc și succese!
Interviu realizat de Daniela Nucă
25.02.2026
20:29
389
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi 26 februarie 2026
25.02.2026
18:42
424
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Limba și literatura română” pentru școlile cu predare în limbile minorităților naționale
25.02.2026
18:03
352
Program național „Zona Sigură Online” pentru părinți, îngrijitori și copiii care folosesc inteligența artificială în mediul digital
25.02.2026
17:30
431
Plan național pentru revitalizarea limbii găgăuze în autonomie, lansat la Comrat pentru perioada 2026-2027
25.02.2026
16:51
476
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Limba și literatura română” în învățământul general
25.02.2026
12:01
505
MEC lansează consultări publice naționale pentru modernizarea concepțiilor disciplinelor școlare în învățământul general
25.02.2026
13:25
408
20.000 de scrisori ale elevilor din Moldova, mesaj de sprijin pentru copiii din Ucraina prin Ambasada de la Chișinău
24.02.2026
20:54
741
Răcire bruscă și cer mai senin în Republica Moldova, miercuri, 25 februarie 2026
24.02.2026
18:11
679
Program național extins: 13.500 de studenți din Moldova instruiți în etică și integritate academică în 2026
24.02.2026
14:57
798
20.000 de scrisori de solidaritate, scrise de elevi din 800 de școli, trimise copiilor din Ucraina în campania „O scrisoare ține loc de îmbrățișare”
25.02.2026
23:58
80
Casa Albă cere giganților AI să plătească pentru scumpirile la energie, după ce aceștia au promis deja că vor acoperi costurile suplimentare
25.02.2026
23:44
208
Agenția americană de securitate cibernetică CISA, paralizată de tăieri de personal și buget sub administrația Trump
25.02.2026
23:12
254
Larry Summers își dă demisia de la Harvard după dezvăluirea legăturilor cu Jeffrey Epstein, înaintea audierii soților Clinton
25.02.2026
22:44
237
Google înglobează Intrinsic pentru a accelera integrarea inteligenței artificiale în roboții industriali
25.02.2026
22:27
250
Samsung lansează ecrane cu mod de confidențialitate personalizabil pentru aplicații și notificări
25.02.2026
22:18
254
Cum a ajuns un șef al contractorului american L3Harris să vândă rușilor instrumente de hacking de milioane de dolari
25.02.2026
22:10
247
Un editor al lui MrBeast, acuzat de tranzacționare pe bază de informații privilegiate pe platforma Kalshi
25.02.2026
22:04
238
CUDIS lansează noua generație de inele de sănătate cu antrenor AI integrat și recompense pentru obiceiuri sănătoase
25.02.2026
21:25
451
Presupusul asasin al fostului deputat ucrainean prorus Andrii Portnov, împuşcat la o şcoală de elită din Madrid, capturat în Germania după un mandat european de arestare
25.02.2026
21:23
333
Val de moratorii și tăieri de facilități fiscale împotriva centrelor de date AI în Statele Unite
25.02.2026
21:20
449
Zelenski explică de ce reparaţiile la conducta Drujba vor întârzia în ciuda presiunilor UE şi a acuzaţiilor Ungariei
25.02.2026
21:12
352
Google transformă Gemini în „secretar” pe Android: automatizează comenzi, detectează fraude și extinde funcția Circle to Search
25.02.2026
20:39
340
OpenAI introduce reclame treptat în ChatGPT și promite protejarea datelor și a încrederii utilizatorilor
25.02.2026
20:29
380
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi 26 februarie 2026
25.02.2026
20:09
406
Parchetul german clasează dosarul pensionarului care l-a numit pe cancelarul Merz „Pinocchio”, considerând critica legitimă la adresa puterii
25.02.2026
19:34
340
Creatorul OpenClaw, angajat de OpenAI, îi îndeamnă pe dezvoltatori să fie jucăuși cu AI și să trateze programarea asistată de inteligență artificială ca pe o abilitate care se învață în timp
25.02.2026
18:44
415
Tot mai mulți adolescenți americani își caută sprijinul emoțional la chatboți AI, spre îngrijorarea experților și a părinților
25.02.2026
18:42
410
MEC lansează consultări publice pe noua Concepție a disciplinei „Limba și literatura română” pentru școlile cu predare în limbile minorităților naționale
25.02.2026
18:39
338
Podcasturile depășesc radioul vorbit în preferințele americanilor și se extind puternic în format video
25.02.2026
18:03
338
Program național „Zona Sigură Online” pentru părinți, îngrijitori și copiii care folosesc inteligența artificială în mediul digital
25.02.2026
17:47
1278
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
17:30
426
Plan național pentru revitalizarea limbii găgăuze în autonomie, lansat la Comrat pentru perioada 2026-2027
25.02.2026
16:51
469
MEC lansează consultări publice pentru Concepția disciplinei „Limba și literatura română” în învățământul general
25.02.2026
16:37
1691
ULTIMA ORĂ, DOC // Președinta Sandu la RETRAS de urgență cetățenia R. Moldova la NOUĂ persoane. Cine sunt acestea și de ce s-a recurs la o asemenea măsură DRASTICĂ
25.02.2026
16:36
474
Noi discuții la Tiraspol între reprezentanții politici pentru reglementarea transnistreană
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














