Opinia unui europarlamentar despre SCHIMBAREA puterii din R. Moldova: „Moldova nu a ales Europa, dar două CLANURI au decis să se alieze ca să lichideze un al treilea clan”
4443
Eurodeputatul francez Thierry Mariani consideră că „Moldova nu a ales Europa”. În opinia sa, Blocul ACUM şi Partidul Socialiştilor, pe care politicianul le numeşte „două clanuri”, au decis să se alieze ca să lichideze „un al treilea clan”, cel al lui Vlad Plahotniuc, scrie Adevărul Moldova.
„Eu nu împărtăşesc optimismul unora. Doamna comisar, Moldova nu a ales Europa. Două clanuri au decis să se alieze în Moldova ca să lichideze un al treilea clan. Haideţi să o spunem clar, toată lumea o ştie, în realitate, partida europeană reprezentată de doamna Sandu şi partida rusă, domnul Dodon, au de fapt o singură ţintă comună şi anume liderul PDM”, a declarat Thierry Mariani marţi, 16 iulie, la şedinţa Parlamentului European pentru situaţia din Republica Moldova.
Politicianul francez a mai menţionat că este de acord cu poziţia eurodeputatului român Traian Băsescu, care a subliniat că UE trebuie să ofere perspectivă europeană Republicii Moldova. „Moldova nu este în Europa, dar toţi moldovenii care vor să o facă pot să vină în Europa, pentru că vecinul său istoric a fost foarte generos cu paşapoarte româneşti”
Amintim că, europarlamentarul și fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat în Parlamentul European că R. Moldova trebuie să-i fie oferită o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană, pentru că în caz contrar va rămâne într-o zonă gri pe un termen nedefinit.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
05.11.2026
16:57
05.11.2026
16:27
05.11.2026
16:16
05.11.2026
16:12
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor


















