OBICEI romantic, INTERZIS în orașul IUBIRII
2163
Focurile făcute în şemineuri vor fi interzise începând de la 1 ianuarie 2015 în Paris şi în regiunea din jurul capitalei franceze, informează AFP.
Autorităţile franceze vor să reducă în acest fel emisiile de particule fine din aer, care au consecinţe tot mai grave asupra stării de sănătate a locuitorilor din Paris. Decizia a generat însă un val de critici din partea mai multor asociaţii şi a societăţii civile, scrie evz.ro.
,,Emisiile de particule fine produse de un foc de şemineu care arde timp de câteva ore echivalează cu cele produse de un automobil clasic care merge pe stradă mai multe mii de kilometri", a declarat Julien Assoun, unul dintre directorii de la Serviciile regionale pentru mediu şi energie din Franţa.
În Ile-de-France, există „100 000 de şemineuri (cu foc deschis), vinovate pentru 25% din totalul emisiilor de particule fine, adică la fel ca automobilele", a adăugat el.
23.01.2019
08:02
4524
Un restaurant românesc a intrat în topul celor mai bune restaurante din Paris
17.10.2018
18:30
2600
FALSĂ victimă a atentatelor de la 13 noiembrie 2015, condamnată la închisoare
15.07.2017
13:01
4470
Ce n-a văzut Parisul! Melania, tandră cu Donald Trump în public pentru PRIMA oară
13.07.2017
13:30
2907
Româncă de 16 ani, lăudată de PRESA franceză după ce a luat o notă peste maximul posibil
19.06.2017
18:01
3462
Zeci de percheziţii la Paris şi în România: Peste 70 de minori trimişi la cerşit şi furat...
04.06.2017
00:01
8951
FOTO // Cele mai frumoase locuri din Paris pe care trebuie să le vezi
17.04.2017
18:30
3170
Violențe și gaze lacrimogene la Paris
03.02.2017
08:40
2885
Ce urma să i se întâmple lui Kim Kardashian la Paris: Declaraţiile unui JEFUITOR
23.12.2016
14:15
2989
Ce se va întâmpla cu „Lacătele iubirii“ din Paris
16.07.2016
09:02
2694
Destinaţii TURISTICE care-ţi vor schimba viaţa
21.04.2016
12:23
3043
ORDIN: Gata cu FUMATUL lângă instituțiile medicale din R. Moldova
31.03.2016
13:35
2355
ANUNȚ important pentru toți PESCARII din R. Moldova!
15.03.2026
08:40
71
Horoscopul zilei 15.03.2026
400
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
697
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
577
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
781
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
642
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
789
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
731
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1755
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
683
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
727
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1048
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
909
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
999
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
815
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
905
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
781
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
816
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
781
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
913
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
810
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
792
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
13.03.2026
16:40
874
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline „Educația fizică” în învățământul general
13.03.2026
16:35
923
Somnul insuficient, legat de peste 80 de afecțiuni și un risc crescut de boli grave, avertizează experții în Ziua Mondială a Somnului
13.03.2026
15:44
866
MEC și MAI lansează plan național 2026-2027 pentru combaterea drogurilor în școli și protejarea elevilor
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














