Oamenii de știință cred că au găsit CAUZA fizică a DEPRESIEI
2364
sursa: google.ro Cea mai recentă descoperire despre posibila legătură dintre depresie și inflamație a dat lumea medicală peste cap. Specialiștii au întâlnit nenumărate persoane care suferă de depresie și au încercat o întreagă gamă de antidepresive, fără a avea vreodată o ușurare remarcabilă. Iată de ce cred oamenii de știință că au găsit cauza fizică a depresiei acum!
Ni s-a spus că depresia este cauzată de un dezechilibru chimic al creierului, iar antidepresivele funcționează prin echilibrarea substanțelor chimice cunoscute sub numele de neurotransmițători și care afectează starea de spirit și emoțiile. Dar este dificil să găsești antidepresive care să funcționeze pentru fiecare persoană în parte. Nu este de mirare. Depresia nu este o boală psihică, ci fizică. Potrivit unor lucrări recente, aceasta poate fi atenuată prin tratarea inflamației.
După ce au stabilit că depresia este o boală fizică cauzată de un sistem imunitar defect, oamenii de știință cred că depresia poate fi tratată cu medicamente antiinflamatorii. Se pare că depresia se instalează atunci când sistemul imunitar nu revine la normal după o traumă sau o boală. Sistemul imunitar suprasolicitat provoacă inflamație în tot corpul, iar această inflamație răspândită poate sta la baza senzației de nefericire, deznădejde și oboseală.
Dacă acest lucru este adevărat, depresia ar putea fi tratată cu medicamente antiinflamatorii. Un număr tot mai mare de cercetări, inclusiv lucrări științifice și rezultate din studiile clinice, au arătat o legătură între tratarea inflamației și atenuarea depresiei.
Se pare că tratarea inflamației atenuează depresia și atunci când medicii folosesc medicamente inflamatorii pentru stimularea sistemului imunitar, unii pacienți devin deprimați.
Este destul de clar că inflamația poate cauza depresie. În ceea ce privește starea de spirit, dincolo de orice îndoială rezonabilă, există o asociere foarte puternică între inflamație și simptomele depresive. Oamenii fac un vaccin și devin deprimați. Clinicile de vaccinare ar putea întotdeauna să prezică acest lucru, însă nu l-ar putea explica niciodată.
Milioane de oameni din întreaga lume iau o formă de antidepresiv, însă antidepresivele sunt adesea ineficiente.
Poate că aceste rezultate ale cercetării vor duce la tratamente mai eficiente pentru sentimentul de tristețe care nu are nimic de-a face cu o condiție mentală.
Poate că întreaga problemă a depresiei va fi redefinită ca o afecțiune care are o cauză fizică, eliberând milioane de oameni de ideea că suferă de o stare psihică, dar și de posibile simptome psihologice. Și nimeni nu va trebui să mai încerce să își ascundă starea de angajatori și membrii familiei, pentru a evita stigmatizarea bolii psihice.
Sursa: eva.ro
21.12.2018
17:40
3747
Depresia la copii: simptome și tratamente
06.12.2018
19:03
3662
O artistă celebră vorbește despre divorț, depresie și dependența de alcool
26.11.2018
17:30
2230
Noi descoperiri despre pilula CONTRACEPTIVĂ. Vine la pachet cu un risc greu de trecut cu vederea
05.10.2018
20:30
3746
DEPRESIA din perspectivă psihanalitică
04.09.2018
07:30
7260
PSIHOTERAPEUT: „Bolile, cu foarte puține excepții, își au cauza în relațiile noastre”
16.08.2018
07:30
2379
PSIHOLOG // Ce este, de fapt, depresia
07.08.2018
20:03
3120
E trist și apatic? Și el poate avea DEPRESIE, să știi! Semnele de care trebuie să ții cont
01.08.2018
17:04
3379
Adevăr DUREROS! // Cum şi-a pierdut sănătatea şi aproape 600 milioane de dolari un ARTIST
21.07.2018
18:30
3209
Simptomele DEPRESIEI: Cum îți dai seama dacă suferi de această boală
03.03.2018
11:30
2775
Robbie Williams luptă cu DEPRESIA: „Boala din capul meu vrea să mă omoare“
30.12.2017
20:58
2948
Mesajul unui MARE fizician pentru cei care suferă de depresie
15.10.2017
14:45
1906
Ciupercile HALUCINOGENE ar putea trata depresia
16.03.2026
10:45
0
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Operațiune ca în FILME în Anenii Noi: Mascații de la „Fulger” au descins la o fermă de bovine, unde au găsit la un ,,fermier" peste 40 kg de marijuană
16.03.2026
09:54
200
Vinul Moldovei cucerește ProWein 2026: 46 de vinării și 7 producători de divin promovează țara pe una dintre cele mai mari piețe internaționale
16.03.2026
07:54
341
Horoscopul zilei 16.03.2026
15.03.2026
18:21
659
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
15.03.2026
13:13
797
Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
15.03.2026
11:24
765
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
810
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
786
Horoscopul zilei 15.03.2026
909
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
1294
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
938
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
1184
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
1004
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
1186
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
1072
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
2258
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
940
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
971
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1394
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
1219
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
1332
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
1095
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
1175
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
1043
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
1003
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
Vinul Moldovei cucerește ProWein 2026: 46 de vinării și 7 producători de divin promovează țara pe una dintre cele mai mari piețe internaționale
Horoscopul zilei 16.03.2026
Vreme mai blândă și cer predominant noros în Republica Moldova, 16–22 martie 2026
Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.47
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














