Oameni de ştiinţă: Suntem mai aproape de SFÂRŞITUL LUMII decât am fost vreodată
3080
captura Sfârşitul lumii pare mult mai aproape, în ultimii trei ani fiecare om fiind ameninţat în contextul schimbărilor climatice şi ameninţărilor crescute în domeniul armelor nucleare. Opinia aparţine oamenilor de ştiinţă din spatele conceptului de Ceas al Apocalipsei, un instrument simbolic ce măsoară timpul rămas până la sfârşitul lumii.
Braţul care indică minutele ceasului simbolic, şi care are cinci gradaţii înaintea orei 12, a fost mutat cu două poziţii mai sus, indicând trei minute rămase până la fix. Asta înseamnă că „probabilitatea unei catastrofe globale este foarte mare”, potrivit independent.co.uk.
Schimbarea acului de ceas reprezintă un gest de condamnare a liderilor lumii şi a perspectivelor pe care le au cetăţenii lor.
„Schimbarea de neoprit a climei şi cursa înarmării nucleare, în condiţiile modernizării uriaşelor arsenale, reprezintă ameninţări de netăgăduit la adresa existenţei umanităţii”, susţine Kennette Benedict, director executiv al Buletinului Oamenilor de Ştiinţă din Domeniul Atomic, din Chicago, grupul care se ocupă de Ceasul Apocalipsei.
„Liderii lumii nu au reuşit să acţioneze cu viteza şi amploarea necesare pentru a-şi proteja cetăţenii de o posibilă catastrofă. Aceste eşecuri pun în pericol fiecare om de pe Pământ”, adaugă ea.
Deşi ceasul este practic un barometru, el este gestionat de o echipă care include 17 câştigători ai Premiului Nobel, şi este tratat cu multă seriozitate.
Acest comitet a subliniat, potrivit mediafax.ro, că emisiile de gaze cu efect de seră au crescut cu până la 50% din 1990, iar suma anuală investită în infrastructura combustibilului fosil depăşeşte 660 de miliarde de lire sterline.
„Schimbările climatice vor afecta milioane de oameni şi vor pune în pericol existenţa multor sisteme ecologice care se află la baza civilizaţiei. Ameninţarea planează asupra întregii omeniri”, susţine Richard Somerville, membru al comitetului.
Preocupări serioase apar şi în privinţa armelor nucleare
„După Războiul Rece a existat o anumită doză de optimism privind capacitatea statelor nucleare de a controla cursa înarmării şi a se îndepărta de abisul distrugerii nucleare”, consideră Sharon Squassoni, un alt membru al comitetului. „Acel optimism a dispărut în faţa noilor tendinţe: extinderea programelor de modernizare a armelor nucleare şi oprirea sistemului de dezarmare”, adaugă Squassoni.
Ceasul a apărut în 1947 şi indica atunci şapte minute până la ora 12, după ce bombele atomice au lovit Hiroşima şi Nagasaki. Acele ceasului sunt mutate înainte sau înapoi, până în prezent fiind făcute 19 mutări. Ultima mutare a avut loc în 2012, şi a fost determinată tot de îngrijorările legate de schimbările climatice şi armele nucleare.
Ultima dată când ceasul a indicat trei minute distanţă până la ceasul al 12-lea a fost în 1983, când relaţiile sovieto-americane erau la cel mai prost nivel. Momentul considerat cel mai periculos de membrii comitetului a fost în 1953, când bomba cu hidrogen a devenit o armă cu mult mai puternică decât orice altă armă nucleară.
Cel mai îndepărtat moment de ora fixă, reprezentat pe ceas, a fost de 17 minute, în 1991, când Războiul Rece s-a încheiat oficial, iar Rusia şi Statele Unite au început să îşi reducă arsenalele nucleare.
29.01.2019
16:00
05.10.2018
16:40
21.08.2018
13:00
21.03.2017
16:18
29.06.2015
08:00
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
21.09.2026
00:35
21.09.2026
00:32
21.09.2026
00:01
20.09.2026
23:55
20.09.2026
23:26
20.09.2026
22:28
20.09.2026
20:27
20.09.2026
20:01
20.09.2026
20:01
20.09.2026
19:51
20.09.2026
19:36
20.09.2026
18:41
20.09.2026
18:16
20.09.2026
17:21
20.09.2026
15:37
20.09.2026
13:56
20.09.2026
13:15
20.09.2026
12:42
20.09.2026
12:38
20.09.2026
12:23
20.09.2026
11:37
20.09.2026
11:24
20.09.2026
11:00
20.09.2026
10:34
20.09.2026
09:46
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Avertisment privind Moldova: Putin ar putea viza țara, iar Kremlinul ar pregăti trimiterea a mii de soldați în Transnistria
Horoscopul zilei 15.09.2026
Europa se REINVENTEAZĂ din temelii. Daniel Vodă, despre noul discurs al Ursulei von der Leyen: „R. Moldova are șansa ISTORICĂ să devină un pilon de securitate”
ULTIMA ORĂ // Val de numiri la Guvern: Cine va conduce Fiscul, Proprietatea Publică, Asigurările în Medicină și Plățile în Agricultură


















