O româncă a realizat ceva unic în lume. Companii precum Google sau Lincoln Labs îi fac sute de oferte
3341
Raluca Ada Popa este doctor în informatică şi una dintre cele mai de succes femei din lume. La doar 28 de ani, tânăra din Sibiu şi-a luat doctoratul la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi a pus la punct softul care ar putea să ne protejeze datele confidenţiale împotriva hackerilor si guvernelor, scrie businessmagazin.ro.
Giganţii IT au fost dispuşi să ofere sume considerabile pentru a beneficia de proiectele acesteia.
Proiectul ei este începând din 2013 folosit de companii de renume precum Google şi Lincoln Labs. Raluca Ada Popa proiectează sisteme informatice nedescifrate până acum de nimeni. ,,Mylar”, spre exemplu, este un program al româncei care criptează datele mai bine decât orice alt program de pe piaţă. Programul a fost dezvoltat şi publicat în 2013-2014 şi este folosit de spitalul Newton-Wellesley din Boston.
În anul 2013-2014, tânăra a aplicat pentru un post de profesor universitar, iar după interviuri a primit oferte de angajare de la toate facultăţile de top din lume, inclusiv MIT, Stanford, Berkeley, Harvard, Princeton şi a decis să accept oferta de la Berkeley.
Raluca Ada Popa a câştigat anul acesta premiul pentru cel mai bun student român din străinătate. Premiul a fost acordat de Liga Studenţilor Români din Străinătate în urma jurizării realizate de peste o mie de personalităţi din mediile academic, cultural, public şi privat, studenţi şi absolvenţi români şi membri LSRS din peste 50 de ţări.
01.06.2016
15:27
2722
DOR, și în acest an pentru o sută de copii din diasporă
14.07.2015
17:10
3421
Evenimentul din Găgăuzia pentru care premierul interimar Natalia Gherman a FELICITAT astăzi bașcanul
23.02.2015
13:06
3879
PROGRAMUL vizitei lui Klaus Iohannis: întrevederi cu oficialii R. Moldova, depuneri de flori, o prelegere și o cină la Cricova
24.01.2015
14:19
2693
LOVITURĂ // Grecia, exclusă dintr-un nou program al Băncii Centrale Europene
14.10.2014
10:01
5014
PROGRAMUL de lucru al băncilor de Hramul orașului Chișinău
03.09.2014
16:10
3254
OCHII în fața CALCULATORULUI. Exerciții pentru o vedere mai BUNĂ
31.07.2014
09:51
2991
SUTE de afaceri în agricultură, industrie şi servicii, dezvoltate prin Programul „PARE 1+1”
24.06.2014
16:37
4576
Fermierii din Lopatna și Jora de Jos așteaptă cu nerăbdare noul sistem de irigare
04.04.2014
17:32
3038
58 de noi afaceri au primit granturi din programul PARE 1+1 în sumă de peste 11 milioane de lei
21.02.2014
13:04
3036
ACORD // SMURD și în R. Moldova!
11.02.2014
15:23
1831
R. Moldova, FĂRĂ un program cu FMI în acest an? Ce a declarat ministrul Economiei
31.01.2014
16:22
2422
Sute de afaceri create și miloane de lei investite în afacerile migranților
50
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
87
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
262
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
256
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
262
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
307
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
275
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
303
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
326
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
358
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
481
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
427
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
466
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
430
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
458
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
440
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
661
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
424
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
503
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
18.03.2026
11:41
463
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
549
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
449
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
523
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
556
AUDIO // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
550
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
519
Horoscopul zilei 18.03.2026
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














