ACORD // SMURD și în R. Moldova!
3189
gov.md România și R. Moldova au semnat astăzi Acordul privind ajutorul reciproc pentru intervenții transfrontaliere în caz de urgențe medicale. Acesta a fost semnat de către ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, și Raed Arafat, fondatorul Serviciului Mobil de Urgenta, Reanimare (SMURD) din România, în prezența premierului Iurie Leancă și prim-ministrului României, Victor Ponta, aflat într-o vizită la Chișinău.
Acordul vizează îmbunătățirea calității serviciilor de asistență medicală de urgență, inclusiv în caz de descarcerare sau reanimare.
În cazul intervenției cu mijloace aeriene sau terestre, va fi suficientă prezentarea actelor de identitate valabile, iar procedura de efectuare a controlului la trecerea frontierei de stat va fi stabilită de fiecare parte, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a Acordului.
De asemenea, pacienții minori neînsoțiți vor avea dreptul să intre pe teritoriul celeilalte părți, iar mamele vor putea însoţi nou-născuţii şi sugarii la bordul mijloacelor de intervenție.
Premierul român a venit în R. Moldova pentru a participa la Forumul moldo-român „Promovarea participării comune la programele europene în domeniul ştiinţei şi educaţiei”, eveniment organizat în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al R. Moldova, cu Ministerul Educaţiei Naţionale din România şi cu Academia Română.
„Este o vizită extrem de importantă și care ne demonstrează că România ne susține dezinteresat ca noi să avansăm în parcursul european. Fie că ține de domeniul energetic, educațional etc.”, a spus premierul Iurie Leancă în cadrul unui briefing de presă.
„De fiecare dată când ne întâlnim ori vorbim la telefon, vorbim despre lucruri concrete și suntem aici cu treabă. R. Moldova are nevoie de sprijin concret. Anul 2014 este unul esențial pentru R. Moldova în calea spre integrarea în UE”, a menționat premierul României, Victor Ponta.
Potrivit diplomatului român, România va susține R. Moldova nu doar în proiecte de infrastrctură, dar și în cele ce țin de educație, extindere și formare profesională a profesorilor, programe școlare, burse.
Dovadă, potrivit lui Ponta, este și faptul că astăzi a fost semnat Programul de cooperare și asistență între ministerele Educației ale R. Moldova și România. Acţiunile Programului sunt preconizate pentru o perioadă de trei ani. Programul semnat prevede că 50 de tineri din R. Moldova și 25 din România vor beneficia de burse de mobilitate academică de scurtă durată (1-2 semestre), pentru studenţi şi masteranzi, în universități de stat din cele două țări, precum și alte activități comune.
25.06.2019
13:11
23.01.2019
13:42
27.03.2018
11:40
31.10.2017
16:00
11.10.2017
13:00
18.01.2017
08:30
18.10.2016
16:40
21.09.2016
12:22
09.09.2016
16:30
03.06.2016
09:52
02.06.2016
17:00
01.06.2016
15:27
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
13.09.2026
18:22
13.09.2026
17:54
13.09.2026
15:54
13.09.2026
15:26
13.09.2026
14:36
13.09.2026
14:34
13.09.2026
14:17
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:36
13.09.2026
13:32
13.09.2026
13:27
13.09.2026
13:22
13.09.2026
13:21
13.09.2026
12:55
13.09.2026
11:34
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















