O privire dinspre Germania asupra literaturii

Similitudini: Publicul de la Chişinău este foarte asemănător cu publicul german

Julia Schoch s-a născut în 1974, în Bad Sarow. Actualmente, locuieşte în Potsdam, Germania. Şi-a făcut studiile în germanistică şi romanistică la Potsdam, Paris şi Bucureşti. A trăit şi în România o perioadă, fiind o cunoscătoare a limbii române. Cariera literară şi-a început-o prin traduceri. Este scriitor liber profesionist. Scrie poezie, proză scurtă şi romane. Este laureată a numeroase premii şi burse literare. A venit la Chişinău la invitaţia Centrului Cultural German „Akzente”. A avut aici o lectură publică din romanul „Cu viteza verii”, nominalizat pentru Premiul Târgului de Carte de la Leipzig (2009), şi a ţinut un atelier de creative writing.

În 2007 aţi mai avut o lectură publică la Chişinău, în cadrul Festivalului de Literatură „European Borderlands”. Cum v-a perceput publicul atunci, acum? Aţi sesizat vreo diferenţă?

Atunci a fost un alt public, au fost elevi. Erau foarte cuminţi, ascultau foarte atent şi aveam impresia că pentru ei literatura e ceva sfânt. A urmat şi o discuţie, dar nu pe marginea textului pe care l-am citit atunci, ci despre textul unei alte autoare. O discuţie despre moralitatea literaturii: dacă putem sau nu să folosim în literatură cuvinte vulgare. Acum, aţi observat, au fost alte întrebări și un alt public. Acesta a fost foarte asemănător cu publicul german.

Sunteţi un scriitor liber-profesionist. Cum reuşiţi să trăiţi din scris?

În Germania sunt destule burse şi premii. Dacă aplici, poţi obţine un premiu bănesc destul de consistent. Eu mai sunt şi traducătoare. Din aceasta şi trăiesc. Sursa principală de venit în Germania, pentru scriitorii liber-profesionişti, sunt bineînţeles lecturile şi discuţiile publice, interviurile la televiziune, la radio. Greul vine atunci când nu eşti invitat la astfel de evenimente.

V-aţi început cariera literară ca traducătoare, aţi luat şi Premiul André Gide pentru traducere. În ce măsură această activitate vă împlineşte ca scriitoare?

Traducerile le fac în pauzele dintre cărţile pe care le scriu, pentru că nu pot lucra în paralel la traduceri şi la scris. În comparaţie cu scrisul, traducerile sunt ca o vacanţă. Chiar dacă unele traduceri sunt complicate, ele sunt ca o odihnă. A scrie este ceva dificil, pentru că trebuie să analizezi, să cercetezi şi să ajungi chiar până în inconştient.

În aceste zile aţi condus un atelier de creative writing la Biblioteca „Ştefan cel Mare”. Ce aşteptări aţi avut de la acest atelier? S-au adeverit?

Nu am avut aşteptări concrete pentru că nu ştiam cine vor fi participanţii. Am fost foarte bine pregătită, dar eram nesigură. Mă bucur foarte mult că avem un rezultat, avem texte gata finalizate. În mod normal, un atelier de creative writing începe cu schiţa unor texte, dar aici textele au apărut pe parcursul atelierului. Pot zice că acest atelier a fost o pregătire pentru un atelier. Acum ar trebui să continui, dar, din păcate...

Când urmează să apară antologia cu textele scrise la atelier?

Antologia va apărea până la sfârşitul anului. Se va numi „Autobuzul 100”, pornind de la titlul unui exerciţiu pe care l-am propus participanţilor.

Aţi fost distinsă cu numeroase premii. Distincțiile pot face un scriitor mai bun?

Desigur. Pentru că eşti în văzul publicului. Publicul este atent. Dacă nimeni nu ar citi aceste cărţi, acest lucru ar fi un semn ca să nu mai scriem. Un scriitor nu poate exista fără cititori.

Urmăriţi literatura care se scrie în R. Moldova?

Nu ştiu dacă în general există autori din R. Moldova pe piaţa germană. Chiar şi dintre autorii români sunt foarte puţini. Ca să existe o piaţă, ar trebui să existe în Germania o editură interesată să publice cărţile care se scriu în R. Moldova. Şi în plus, este nevoie de o bună-bună promovare a scriitorilor de aici.

Acest dialog a fost posibil graţie traducătoarei Viorica Corlat