O mână spală pe alta // Procurorul care a pretins 20 000 de euro pentru a „rezolva” niște dosare SCAPĂ de închisoare: Cei care i-au dat banii vor face pușcărie
4319
Un procuror din R. Moldova care a pretins și primit 20 de mii de euro pentru a „rezolva” niște dosare, susținând că se poate înțelege cu judecătorii de la Curtea de Apel Bălți și Curtea Supremă de Justiție, a scăpat de închisoare, la fel ca și un polițist de la Ialoveni, implicat în aceeași schemă.
Totuși, doi foști polițiști care au asigurat transmiterea banilor prin intermediari au fost condamnați la câte cinci ani și jumătate și, respectiv, cinci ani și două luni de închisoare cu executare.
Alături de cei patru, în august 2017 mai fusese reținut și un cetățean care a fost condamnat la achitarea unei amenzi de 85 000 de lei.
Procuratura Anticorupție anunță că nu este de acord cu verdictul pronunțat de instanță în privința procurorului și va ataca decizia.
Procurorii au pornit dosarul în baza denunţului unui intermediar care avea rolul de transmitere a banilor de la client către procuror, ultimul susţinând că are influenţă asupra unor magistraţi de la Curtea Supremă de Justiţie și Curtea de Apel Bălți şi că îi poate convinge să aplice pedepse cu suspendarea executării în privinţa a doi foști poliţişti, condamnaţi la privaţiune de libertate pentru corupere pasivă și a unui cetățean din Bălți, condamnat pentru tâlhărie.
Pentru a „convinge” judecătorii, procurorul a pretins în total suma 20 000 de euro, pe care i-a primit în tranșe.
Procurorul va trebui să achite, potrivit deciziei primei instanțe, o amendă de 85 000 de lei, a fost privat de dreptul de a exercita funcții publice pe un termen de 5 ani și a fost condamnat la închisoare pe un termen de patru ani, cu suspendarea condiționată a acesteia pe o perioadă de probă de cinci ani.
Polițistul de la Ialoveni tot a fost condamnat la patru ani de închisoare cu suspendare și a fost privat de dreptul de dreptul de a exercita funcții publice pe un termen de 5 ani.
Unul dintre cei doi ex-polițiști au fost condamnat la închisoare pe un termen de 5,2 ani, va trebui să achite o amendă de 50 de mii de lei și nu va avea dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de doi ani. Celălalat fost polițist a primit 5,6 ani de închisoare, o amendă de 150 de mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de patru ani.
De asemenea, judecătorul a dispus confiscarea de la procuror a sumei de 11 500 de euro și încasarea banilor sechestrați în scopul executării pedepsei în sumă de 5 150 de lei; de la denunțător - a sumei de 1 000 de euro; de la ceilalți inculpați - 5 000 de euro, precum și a cheltuielilor de judecată în mărime de 1 000 de euro, bani utilizați pentru efectuarea măsurilor speciale de investigații.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















