Război grotesc și inutil // O lume în RUINE

Un secol // Cincizeci de gravuri care prezintă experiența trăită de Otto Dix pe front, în Primul Război Mondial

La Muzeul Național de Artă al Moldovei se desfășoară, până pe 17 august, expoziția dedicată lui Otto Dix, cu denumirea „O lume în ruine”, în cadrul căreia sunt expuse 86 de gravuri și litografii din perioada interbelică.

Expoziția este organizată de către Muzeul Național de Artă al Moldovei în colaborare cu Institutul pentru Relații Culturale Internaționale (Institut fur Auslandsbeziehungen) și Ambasada Germaniei în Republica Moldova.

Experiența proprie

Otto Dix (1891-1969) este unul dintre cei mai importanți artiști germani ai secolului XX. Lucrările expuse includ seria de cincizeci de gravuri, intitulată „Războiul” („Der Krieg”), creată în urma experienței trăite de Otto Dix pe front, în Primul Război Mondial, experiență care l-a urmărit o viață întreagă și care i-a influențat puternic creația.

Gravurile lui Dix, generate de experiența proprie, aveau menirea să atragă atenția contemporanilor săi – fără să ocolească adevărul – asupra mizeriei umane și a degradării provocate de război.

Una dintre lucrările expuse la muzeu se numește „Act de magie” și anticipează într-o formă vizuală foarte precisă metamorfoza lui Gregor Samsa. Metamorfoza pare să fi fost o teamă a începutului de secol. O altă lucrare, și anume „Soldatul rănit”, duce cu gândul la Goya, care, după câte se pare, e tocmai pictorul care a influențat mult picturile lui Otto Dix, având în vedere că mai mulți critici de artă au observat această descendență. În general, întreaga expoziție dă senzația unui suprarealism dur, chiar dacă sună pretențios, se pare că acest efect și l-a dorit și Otto Dix, având în vedere avalanșa avangardelor din vremea lui.

Război grotesc și inutil

„Autoportretul”pe care-l putem vedea în cadrul expoziției scoate în evidență felul în care se vedea Otto Dix, arată latura lui crudă de care era conștient, ba mai mult decât atât, cu care se identifica: ochii mijiți, buzele strânse, privirea laterală, dar totuși prezentă, semiprofilul său făcându-l prezent, nu dă senzația că s-ar fi retras din imagine, ci că s-ar fi stabilit acolo cu și mai multă fermitate.

În „Lens este bombardat”, pe fundal sunt niște siluete de oameni, care amintesc de niște stafii, se prefigurează tematicile de ordin religios de mai târziu ale pictorului. E un război pe cât de grotesc, pe atât de inutil. Dar și în „Suicid” creează un efect ușor insolit: în partea stângă e arătat suicidul unui om într-o formă grotescă, în centrul imaginii vedem sufletul său pe un scaun, citind o carte, care parcă s-a desprins de trup, iar în stânga un mantou și o pălărie stau agățate de un cuier, fiind vizibilă plăcerea lui de-a se juca cu perspectivele. Suprasaturarea cochetării cu grotescul, care predomină în imaginile de la expoziție, pe de o parte, dar și insuficiența realității seci, pe de alta, îl duc în mod firesc spre intuirea unei realități suprasensibile.

Anticiparea lumii noi

Viziunea asupra erotismului la Otto Dix este la fel de neobișnuită, aproape în toate imaginile putem observa un soi de eros atrofiat, fără sexualitate, ostentativ ca expresie. De exemplu, „La oglindă, Vohse, Nud” sau „Frieda” sunt într-o zonă ce exclude eroticul, deși e afișat vizual. E un erotic ridiculizat, încât nici nu apucă să se transforme într-unul obscen. Parcă e o sexualitate cu pulsiuni accentuate nu spre eros, ci spre tanatos, freudian vorbind, dar ca și în celelalte gravuri se observă un accentuat simț al grotescului.

Expoziția, pe lângă faptul că tratează războiul și atrocitățile de pe urma lui, pe măsură ce înaintezi ai sentimentul unui război nevăzut în mijlocul căruia este omul. „O lume în ruine” e mai mult decât un șir de lucrări grafice de după Primul Război Mondial, e chiar anticiparea unei lumi noi, „sarcina” pe un pământ sterp, ca într-una din lucrările grafice ale lui Dix.

Anatol Grosu