Numărul străinilor întorși de la frontieră, în creștere
880
Polițiștii de frontieră din R. Moldova au interzis, pe parcursul săptămânii trecute, intrarea în Republica Moldova a 379 de cetățeni străini, dar și a 72 de mijloace de transport. Persoanele respective nu puteau explica scopul aflării lor pe teritoriul republicii noastre.
Totodată, în aceeași perioadă, 306 persoane au fost documentate pentru că au încălcat legislația frontalieră și migrațională, cei mai mulți pentru încălcarea regulilor de circulație rutieră, de transporturilor și pentru că au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova.
Oamenii legii aplicat în ultima săptămână amenzi în sumă de 317 300 de lei.
De asemenea, au fost declanșate 283 de consemne pe Interpol și în baza informațiilor trimise de autoritățile de ocrotire a normelor de drept naționale.
Fluxul de persoane în punctele de trecere a frontierei a constituit în săptămâna trecută 286 335 de traversări, iar al mijloacelor de transport - 78 532 de traversări.
Cea mai „activă” frontieră a fost cea cu România - 54% din totalul de traversări, iar 30% din treceri frontaliere au fost semnalate în punctele de trecere situate la hotarul moldo-ucrainean și alte 16% din treceri ale frontierei aeriene.
19.02.2026
02:52
223
SUA își concentrează forțele pentru un posibil atac asupra Iranului, în timp ce Trump ezită între diplomație și opțiunea militară
19.02.2026
01:45
263
Macron desființează „bullshitul” giganților tech despre libertatea de exprimare și cere transparență totală a algoritmilor și limitarea accesului tinerilor la rețelele sociale
19.02.2026
00:52
314
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
18.02.2026
23:46
347
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
18.02.2026
23:23
410
Casa Albă avertizează Iranul: presiune maximă pentru un acord, în timp ce Trump se pregătește de un posibil război major în Orientul Mijlociu
349
Zuckerberg, față în față cu acuzațiile că Meta creează dependență de rețelele sociale în rândul copiilor
18.02.2026
20:49
408
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor ziua, 19.02.2026
18.02.2026
20:18
813
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
601
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
475
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
19.02.2026
02:52
213
SUA își concentrează forțele pentru un posibil atac asupra Iranului, în timp ce Trump ezită între diplomație și opțiunea militară
19.02.2026
01:45
254
Macron desființează „bullshitul” giganților tech despre libertatea de exprimare și cere transparență totală a algoritmilor și limitarea accesului tinerilor la rețelele sociale
19.02.2026
00:52
307
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
18.02.2026
23:46
340
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
18.02.2026
23:23
404
Casa Albă avertizează Iranul: presiune maximă pentru un acord, în timp ce Trump se pregătește de un posibil război major în Orientul Mijlociu
344
Zuckerberg, față în față cu acuzațiile că Meta creează dependență de rețelele sociale în rândul copiilor
18.02.2026
20:49
404
Vremea în Republica Moldova se încălzește ușor ziua, 19.02.2026
18.02.2026
20:18
806
Un nou POD peste Prut, care va lega R. Moldova de UE. Acesta va avea o lungime de 420 de metri, patru benzi de circulație și va fi gata în 24 de luni
18.02.2026
19:52
597
Școlile din Capitală își redeschid porțile. Studiile se reiau cu prezență fizică
470
Mark Zuckerberg, față în față cu juriul într-un proces de referință privind dependența de rețelele sociale la copii
18.02.2026
19:33
530
Moscova cere „probe concrete” după acuzațiile europene că Navalnîi a fost otrăvit cu toxina unei broaște sud-americane
443
Elon Musk vrea fabrici pe Lună pentru sateliți AI lansați cu catapulte electromagnetice în spațiu
18.02.2026
18:34
469
Erdogan nu merge la Consiliul de Pace de la Washington: Turcia trimite pe Hakan Fidan să ceară măsuri ferme pentru Gaza
18.02.2026
18:19
454
Ministru rus avertizează: serviciile străine ar avea acces la mesajele soldaţilor ruşi de pe Telegram, dar aplicaţia nu va fi încă blocată în armată
18.02.2026
18:07
496
Poluarea aerului crește direct riscul de Alzheimer, mai ales la persoanele care au suferit un accident vascular cerebral
18.02.2026
17:59
490
MEC lansează Planul 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în școli și în rândul refugiaților din Republica Moldova
18.02.2026
17:21
503
Secție închisă temporar, directoare demisionară și investiții de 9 milioane lei la Spitalul Raional Nisporeni după depistarea neregulilor sanitare
18.02.2026
16:51
548
Negocieri dificile la Geneva între Ucraina, Rusia și SUA: progrese limitate, divergențe majore pe teritorii și Zaporojie, în timp ce Moscova anunță cucerirea a două sate în Ucraina
18.02.2026
16:46
477
Moldova și Republica Coreea extind parteneriatul pentru modernizarea infrastructurii medicale
18.02.2026
15:49
648
„Suveraniști” din R. Moldova, puși la punct după ce au pus la îndoială întâlnirea dintre Rubio-Sandu: „Nu investești 166,5 milioane USD pentru securitate și 250 de milioane USD pentru sediul ambasadei într-o regiune care nu prezintă interes”
18.02.2026
15:08
1444
Angajații din R. Moldova vor primi pe GRATIS tichete de VACANȚĂ în valoare de 8 700 de lei. Cum intri în posesia acestora
18.02.2026
14:46
649
Rețea internațională de fraude cu criptomonede, destructurată prin operațiune comună Moldova–România sub coordonarea Eurojust și Europol
18.02.2026
14:28
698
Guvernul trece în proprietatea statului 105 terenuri și 11 sectoare de drum național pentru o administrare unitară
18.02.2026
13:59
607
Microplasticele din aer, nou pericol pentru plămâni: inflamații, leziuni și risc crescut de cancer respirator
18.02.2026
13:54
630
Pierderea cromozomului Y la bărbaţi, legată de boli grave, cancer şi scăderea speranţei de viaţă
SUA își concentrează forțele pentru un posibil atac asupra Iranului, în timp ce Trump ezită între diplomație și opțiunea militară
Macron desființează „bullshitul” giganților tech despre libertatea de exprimare și cere transparență totală a algoritmilor și limitarea accesului tinerilor la rețelele sociale
Fractură în UE pe tema „Consiliului pentru Pace” al lui Trump: Franța acuză Comisia Europeană de depășirea mandatului, în timp ce unele state anunță participarea la reuniunea de la Washington
Lipsa somnului dă peste cap microbiomul și celulele stem intestinale prin nervul vag, crescând riscul de boli inflamatorii
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.04
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














