„Nu vor exista negocieri”. Șoigu dezvăluie principala condiție a Rusiei pentru a începe discuțiile de pace cu Ucraina
1453
Fostul ministru rus al apărării, Serghei Șoigu, a declarat luni la un post de televiziune care este principala condiție pentru începerea negocierilor cu Ucraina. Oficialul a punctat că până când Forțele Armate ale Ucrainei nu vor fi „expulzate” de pe teritoriul rus, negocieri nu vor exista, transmite TASS, citat de Digi24.
„Moscova nu va negocia cu Kievul atâta timp cât Forțele Armate ale Ucrainei nu vor fi „expulzate” de pe teritoriul Federației Ruse” a declarat Șoigu, actual secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei.
Declarațiile lui Șoigu vin în contextul în care Kremlinul a respins orice invitație de a participa la discuțiile pentru pace inițiate de Ucraina.
De asemenea, fostul ministru a acuzat Ucraina că încearcă „să inducă teroare nucleară”, avansândă către centrala nucleară din regiunea Kursk.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Pescov, declara că, „în ce priveşte soluţionarea conflictului din Ucraina prin mijloace paşnice, până la ora actuală nu s-a conturat nimic concret".
„De fapt, nu vedem declaraţii pe acest subiect din partea ţării care conduce întregul proces, care conduce Occidentul colectiv”.
Condițiile Kremlinului pentru a iniția discuții de pace cu Ucraina au variat de la un moment la altul, în funcție de cum arăta situația pe câmpul de luptă, chiar dacă Putin n-a renunțat niciodată la condițiile primare.
Putin a cerut în luna iunie retragerea trupelor Kievului din cele patru provincii ucrainene anexatate ilegal de Rusia (Doneţk, Luhansk, Zaporojie şi Herson) şi renunţarea de către Ucraina la procesul de aderare la NATO, într-o propunere pentru o încetare a focului şi o pace negociată pe baza acordului nefinalizat la tratativele desfăşurate în 2022 la Istanbul.
În iulie, Zelenski a declarat că pregăteşte o foaie de parcurs pentru încheierea războiului care să fie prezentată către sfârşitul anului Rusiei la un nou „summit pentru pace”, în continuarea reuniunii căreia Ucraina i-a dat acest nume şi s-a desfăşurat la jumătatea lunii iunie în Elveţia.
07.10.2026
19:13
07.10.2026
19:10
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
17:49
07.10.2026
17:25
07.10.2026
17:19
07.10.2026
17:16
07.10.2026
16:03
07.10.2026
15:55
07.10.2026
15:52
07.10.2026
15:50
07.10.2026
15:31
07.10.2026
15:01
07.10.2026
14:56
07.10.2026
14:48
07.10.2026
14:44
07.10.2026
14:17
07.10.2026
14:01
07.10.2026
13:57
07.10.2026
13:43
07.10.2026
13:40
07.10.2026
13:39
07.10.2026
13:37
07.10.2026
13:30
07.10.2026
13:11
07.10.2026
13:08
07.10.2026
12:55
07.10.2026
12:39
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
Dodon „nu vede” dronele lui Putin ce pun în pericol cetățenii R. Moldova, dar ATACĂ și cere socoteală Armatei Naționale pentru că este prezentă la Ocnița
Fostă judecătoare, condamnată la 8 ani și 3 luni de închisoare pentru escrocherie și fals în declarații
















