Noul șef al ACC, Eugen Coștei, a condus o companie inclusă de UE în „lista NEAGRĂ”
3819
stiriletale.md
Ministrul Economiei şi Infrastrcturii, Anatol Usatîi, a desemnat astăzi un nou director al Autorităţii Aeronautice Civile (AAC). Este vorba de Eugen Coștei, fostul director al unei firme aeriene moldovenești, care a figurat în lista celor 11 companii aeriene din R. Moldova cărora, în primăvara anului curent, le-a fost interzis să opereze cu zboruri în spațiul aerian al Uniunii Europene.
Potrivit comunicatului Autorității Aeronautice Civile, Eugen Coștei a fost anterior și director al „Tandem Aero”.
Această companie, alături de alte zece, s-a numărat printre operatorii care nu dețin Certificat de operator din țară terță (TCO) emis de Agenția Europeană de Siguranță a Aviației.
CITIȚI și LISTĂ NEAGRĂ // Șapte companii aeriene din R. Moldova NU sunt autorizate să zboare în UE
În aceste condiții, la mijlocul lunii aprilie 2019, Autoritatea Aeronautică Civilă a R. Moldova a emis o directivă prin care le-a interzis acestora să opereze cu zborurilor în spațiul aerian al UE.
Amintim că, în aprilie 2019, AAC le-a interzis zborurile în spațiul aerian al UE companiilor aeriene „Tandem Aero” SRL, „Valan ICC” SRL, „Aim Air" SRL, „Oscar Jet” SRL, „Air Stork” SRL, „MEGAviation” SRL, „Pecotox-Air” SRL, ”Terra Avia” SRL, „Fly Pro” SRL, „Moldaeroservice” și „Diplomat Air” SRL.
În această săptămână, Comisia Europeană a dat publicităţii o listă revizuită a companiilor aeriene care nu îndeplinesc standardele internaţionale de siguranţă şi, în consecinţă, sunt supuse unor interdicţii de a opera în Uniunea Europeană, informează un comunicat al executivului comunitar.
Printre companiile aflate pe această listă se numără: Valan ICC SRL, Aim Air SRL, Air Stork SRL, Megaviation SRL, Pecotox - Air SRL, Terra Avia SRL şi Fly Pro SRL, care sunt înregistrate în Republica Moldova.
Toate companiile aeriene din Republica Moldova, cu excepţia Air Moldova, Fly One şi Aerotranscargo, au fost incluse pe această listă din cauza lipsei de supervizare din partea Autorităţii pentru Aviaţie Civilă din Republica Moldova, informează Executivul comunitar.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
27.09.2026
15:52
27.09.2026
14:25
27.09.2026
14:22
27.09.2026
14:21
27.09.2026
14:03
27.09.2026
13:56
27.09.2026
13:48
27.09.2026
13:38
27.09.2026
13:23
27.09.2026
13:13
27.09.2026
13:05
27.09.2026
12:53
27.09.2026
12:34
27.09.2026
12:21
27.09.2026
12:15
27.09.2026
11:36
27.09.2026
11:28
27.09.2026
11:16
27.09.2026
11:15
27.09.2026
11:12
26.09.2026
19:05
26.09.2026
14:18
26.09.2026
14:16
26.09.2026
14:12
26.09.2026
14:07
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Partidul lui Putin, învingător în alegerile parlamentare din Rusia, potrivit unui exit poll
ULTIMA ORĂ // Maia Sandu le răspunde lui Dodon și acoliților săi, care nu știu decât să o trimită la Putin după „gaze ieftine”: „Rusia a întrerupt în 2022 livrarea de gaze către țara noastră, iar acum se confruntă cu un deficit sever de carburanți”
ANALIZĂ // EȘECUL „Lumii Ruse” în Transnistria. După 30 de ani de PROPAGANDĂ și gaz gratuit, doar 10,8% din locuitori au votat cu partidul lui Putin: „Un singur om din șapte a mers la alegerile rusești”
















