Noua guvernare ANULEAZĂ așa-numita lege a cetățeniei prin investiție: Ce se va întâmpla cu cei doi străini cărora Dodon le-a acordat deja cetățenia R. Moldova în baza acestei legi
2144
Deputații din majoritatea parlamentară PSRM - „ACUM” a votat astăzi, în primă lectură, anularea așa-numitei legi a cetățeniei prin investiție, votată anterior de democrați și socialiști.
În baza acestei legi, președintele Igor Dodon a acordat deja cetățenia R. Moldova pentru doi cetățeni străini.
Unul dintre autorii proiectului de lege, Sergiu Litvinenco, a acuzat faptul că legea cetățeniei prin investiție a fost votată în mod netransparent și creează riscuri pentru securitatea națională a R. Moldova.
Potrivit lui Litvinenco, există riscul ca persoane cu trecut dubios din alte state să devină cetățeni ai R. Moldova sau ca cei implicați în furtul miliardului să cumpere proprietăți acasă, prin interpuși, din banii furați din sistemul bancar. Deputatul a amintit și despre criticile aduse la nivelul Parlamentului European vizavi de același sistem implementat în Malta.
„Această lege poate pune sub semnul întrebării și sistemul liberalizat de vize cu UE”, a avertizat Litvinenco.
„Cetățenia R. Moldova nu se vine, precum nu se vinde onoarea și patria”, a adăugat un alt deputat PAS, Dan Perciun.
Democratul Sergiu Sârbu a ținut să amintească faptul că această lege a fost votată inclusiv de deputații socialiști și a întrebat ce se va întâmpla cu cetățenii străini care deja au obținut cetățenia R. Moldova în baza legii respective.
Autorul inițiativei a răspuns că cele două cazuri de acordare a cetățeniei vor fi examinate și, dacă persoanele respective nu prezintă pericol la adresa securității R. Moldova, își vor păstra pașapoartele moldovenești.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU


















