Noi imagini de la filmările serialului The Crown
2613
The Crown sezonul 5 se va concentra pe unul dintre cele mai delicate momente din viața monarhiei britanice: divorțul răsunător și teribil de amar dintre Prințul Charles și Prințesa Diana, gestionat într-o manieră cel puțin neinspirată de Casa Regală.
În The Crown sezonul 5 are loc o schimbare dramatică a personajelor, care să reflecte înaintarea acestora în vârstă. Astfel, se știe deja că rolul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii va fi preluat, de la Olivia Colman, de excelenta Imelda Staunton, cunoscută pentru nenumărate roluri din teatru, film, televiziune și musical care i-au și adus numeroase premii. Rolul reginei a fost jucat în primele două sezoane ale serialului-fenomen de Claire Foy.
În acest sezon, Charles și Diana vor fi interpretați de către Dominic West, în vârstă de 51 de ani, și Elizabeth Debicki, de 30, aceștia preluând rolurile jucate până acum de Josh O’Connor și Emma Corrin. Prințul William și Prințul Harry sunt jucați de către Timothee Sambor și Teddy Hawley.
Recent, au apărut o serie de fotografii în care îi putem vedea pe Dominic și pe Elizabeth reproducând călătoria cuplului regal în Italia. Debicki poartă o rochie cu un imprimeu floral și o pereche de ochelari, iar West un costum maro cu accente albastre, scrie elle.ro.
Scenele au fost filmate pe iahtul Christina O, în Palma de Mallorca. Luxoasa barcă i-a aparținut lui Jackie Kennedy și poate fi închiriată pentru suma de 627.505 de dolari pe săptămână.
The Crown sezonul 5 va avea premiera pe Netflix în 2022, data exactă nefiind anunțată încă. Se știe, însă, că serialul se va termina odată cu sezonul 6, și că nu va trata partea din prezent, cu scandalul generat de despărțirea Prințului Harry și a lui Meghan Marklede Casa Regală. Creatorul seriei, Peter Morgan, afirma că are o regulă de 20 de ani în minte atunci când concepe scenariul, pentru că simte că este nevoie de timp ca episoadele istorice să fie înțelese și redate așa cum trebuie.
242
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
248
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
364
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
320
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
319
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
303
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
1023
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
393
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
348
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
367
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
22
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
70
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
331
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
293
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
292
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
281
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
963
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
373
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
324
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
349
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
511
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
389
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
630
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
401
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
424
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
473
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
465
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
513
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
497
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
548
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
476
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
544
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
463
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
527
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
24.03.2026
14:34
487
Bruxelles confirmă: transporturile din Republica Moldova avansează pe calea integrării europene
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














