Stabilitatea imorală și revoluția ilegitimă
1922
Semne diacritice // FMI, SUA, UE, inclusiv România nu au de gând să manifeste indulgență față de guvernarea PD
Răgazul de o lună acordat de „Forumul Civic” actualei guvernări a expirat fără rezultatele scontate de organizatorii forului. În lista de revendicări pot fi bifate niște schimbări, dar acestea, deși importante, nu par să-i convingă de sinceritatea și buna intenție a autorităților.
Neîncrederea față de puterea „proeuropeană” se menține, suspiciunea că asistăm la o nouă, mai „subtilă”, etapă de mimare a reformelor nu este nemotivată, atâta timp cât se evită în mod sfidător pedepsirea înalților funcționari sub privirile cărora a fost furat miliardul din sistemul bancar și nu se acționează convingător pentru găsirea și întoarcerea banilor furați, iar unele întreprinderi de stat sunt puse în serviciul interesului oligarhic.
Continuarea articolului o puteți citi pe print în ediția de azi a Ziarului NAȚIONAL, pe care îl găsiți în fiecare chioșc de presă.
13.08.2025
11:00
1888
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3085
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
66198
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
41966
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
25148
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
25427
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
26117
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
26447
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
26900
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
26646
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
26565
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
26488
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
18.12.2025
13:23
66
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
18.12.2025
13:06
83
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
18.12.2025
12:24
283
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
18.12.2025
11:37
495
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
18.12.2025
09:45
335
Întâlnire decisivă la Bruxelles: UE caută soluții pentru a finanța Ucraina, Belgia cheie în planul privind activele rusești înghețate
18.12.2025
08:17
527
Rusia intensifică sabotajele în Europa pentru a submina securitatea și unitatea continentului, avertizează oficialii europeni
18.12.2025
08:09
500
Negocieri cruciale între SUA și Rusia la Miami pe tema conflictului din Ucraina în acest weekend
18.12.2025
07:52
483
Horoscopul zilei 18.12.2025
18.12.2025
07:25
466
Zelenski și Nawrocki se întâlnesc la Varșovia pentru a detensiona relațiile bilaterale dintre Ucraina și Polonia
18.12.2025
06:38
577
Atac cu drone în portul Rostov-pe-Don: Trei persoane și-au pierdut viața în urma incidentului tragic din Marea Azov
18.12.2025
05:49
459
Blocada petrolieră impusă de Trump asupra Venezuelei provoacă creșterea prețurilor la petrol și accentuează incertitudinile pe piața globală
17.12.2025
22:36
666
Putin critică dur liderii europeni în discuțiile despre războiul din Ucraina și modernizarea arsenalului nuclear rus
17.12.2025
20:57
840
Vremea se schimbă în Republica Moldova pe 18 decembrie 2025
17.12.2025
19:02
703
SUA pregătesc sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei pentru a forța un acord de pace cu Ucraina
549
Ceață densă între 17-18 Decembrie - Cod Galben
17.12.2025
18:11
599
Elevii se pot înscrie la Concursul Național de Științe și Inginerie „Mold SEF” 2026 până în februarie
17.12.2025
17:53
688
Bombardamentele rusești lasă mii de locuințe din Odesa în beznă: stare de urgență declarată în regiune
17.12.2025
17:37
574
Nou parteneriat între MAIA și CAPA pentru politici agricole mai eficiente la Chișinău
17.12.2025
16:58
693
VIDEO // „Satul German” oferă condiții SPECIALE de plată pentru locuințele cumpărate în perioada sărbătorilor
17.12.2025
16:48
662
Guvernul sprijină IMM-urile moldovenești să adopte energie verde pentru a reduce costurile și a crește competitivitatea
17.12.2025
16:33
742
Putin își menține planul de extindere a „zonei-tampon” în Ucraina și acuză liderii europeni de răspândirea unei amenințări imaginare rusești
17.12.2025
15:54
808
Fondurile obținute de Abramovici din vânzarea Chelsea, alocate Ucrainei: presiuni asupra oligarhului rus pentru deblocare
17.12.2025
15:30
542
Atac aerian rusesc în Zaporojie provoacă rănirea a 26 de persoane, inclusiv un copil
17.12.2025
15:24
602
Moldova ia atitudine împotriva corupției la Conferința ONU din Qatar: Dialoguri cheie și cooperare internațională în prim-plan
17.12.2025
15:00
941
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
Noua centură a orașului Vulcănești îmbunătățește siguranța și conectivitatea regională
Nicușor Dan sprijină toate opțiunile de ajutor financiar pentru Ucraina, discuțiile încep de la activele rusești blocate în Europa
Investiții de 130 milioane euro în sectorul zahărului din Moldova: o întâlnire crucială pentru dezvoltare economică și sprijin agricol strategic
Un bărbat din Căușeni și-a INCENDIAT propria MAMĂ. Cea care i-a dat viață era țintuită la pat și nu avea cum să scape după ce a fost stropită cu 5 litri de benzină
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.91
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














