Să se discute! Plahotniuc împotriva tuturor

Semne diacritice

La începutul acestei săptămâni, Plahotniuc a ieșit în fața jurnaliștilor, a aruncat „bomba” uninominalului și a fugit ca un terorist de la locul faptei. Dacă a intrat în politică, trebuie să se comporte ca un politician, nu ca un mare mahăr. Câștiga mult ca lider PD, dacă rămânea și răspundea la întrebări, dacă rezista în fața „câinilor turbați”.

Putea să rămână, căci de data aceasta a avut un mesaj coerent, bine structurat, redactat minuțios și explicit. (Ca să fie clar, spun aceasta de pe poziția unui adept al sistemului electoral proporțional, adică a alegerilor parlamentare pe liste de partid, cu unele modificări de formă, nu de esență.)

În mod evident, ținta lui Plahotniuc a fost alegătorul, care ar dori, spune liderul PD, cu referire la sondaje, să-și aleagă direct deputații cunoscuți de el „în circumscripție”, nu să voteze niște anonimi incluși pe lista partidului și să aibă posibilitatea să-i retragă din Parlament pe deputații care nu se țin de cuvânt și nu le reprezintă cum se cuvine interesele. Liderul PD anticipează că va întâmpina rezistență din partea celorlalte partide. Adresându-se viitorilor săi oponenți, politicienilor, liderul PD repetă aceleași teze, adoptând poza singurului apărător al intereselor alegătorilor. Pornesc unul împotriva tuturor! – se grozăvește Plahotniuc cu vădita intenție de a culege aplauzele publicului recunoscător.

PD începe o campanie de informare asupra votului uninominal (a și început-o), va strânge semnături în sprijinul inițiativei sale și promite că cei plecați la muncă peste hotare vor avea reprezentanții lor în Legislativ. Plahotniuc ne asigură că vor fi respectate recomandările Comisiei de la Veneția în materie electorală și că vor fi organizate dezbateri publice cu societatea civilă și cu partidele politice. „Această inițiativă va primi votul final în Parlament DOAR după ce vom avea opinia Comisiei de la Veneția și DOAR după ce vom desfășura consultări publice, inclusiv cu societatea civilă și partidele politice”, a subliniat Plahotniuc.

Dar pentru discuție se cere o atmosferă, un cadru corespunzător. Liderul PD nu a dat un semnal pozitiv fugind de la conferința de presă. O întrebare pe care el a ignorat-o în prezentarea sa, dar este una principială pentru Republica Moldova: cum vor fi reprezentați transnistrenii într-un Parlament ales pe circumscripții uninominale? Omiterea nu e cea mai bună tactică în acest caz.

Pe de altă parte, să nu uităm, Comisia de la Veneția elaborează doar recomandări, iar noțiunea de „consens larg” este una relativă. Unele partide extraparlamentare, mici, au și îmbrățișat ideea uninominalului, sperând să ajungă pe această cale în Parlament. De aceea, refuzul societății civile, al partidelor de a discuta sistemul uninominal nu pare a fi o strategie corectă. Mai ales ONG-urile care oricum se așază la masă cu guvernarea pentru a revizui Codul Electoral, de ce nu ar demonstra că sistemul electoral actual este mai bun și nu de aceea fiindcă nu-i convine lui Plahotniuc, ci fiindcă asigură o reprezentativitate aproape adecvată realității în Parlament, inclusiv a transnistrenilor. Un argument e și faptul că sistemul electoral pe liste de partid este adoptat, într-o formă sau alta, de marea majoritate a statelor europene.

PPDA, al cărui lideri au votat în PMAN, în ianuarie 2016, ca nu numai președintele, ci și deputații să fie aleși „de popor”, se pomenesc acum într-o situație jenantă. Și PLDM, și PSRM s-au angajat cândva să lupte pentru un sistem electoral mixt, ca o jumătate din deputați să fie aleși pe liste de partid, iar cealaltă – pe circumscripții uninominale. Doar PL și PCRM, conduse de „lupi bătrâni” nu au cochetat cu această idee.

De altfel, istoria uninominalului este una mai veche, primul care s-a pronunțat împotriva alegerilor deputaților „cu spisca” („cu lista”) a fost scriitorul Ion Druță, înainte de alegerile parlamentare din 1998. Tăcând, cum să le scoți oamenilor din cap (dacă se confirmă datele sondajelor la care face trimitere Plahotniuc, că 80 la sută din ei sunt în favoarea „alegerii deputaților de popor”) că nu sistemul proporțional, nu partidele – instituțiile de bază ale democrației, prezintă problema cea mare, ci alegătorii înșiși, că un parlament cu 101 de deputați de tipul lui Șor sau Usatâi nu e o soluție mai bună? Argumentele pot fi învinse cu argumente, nu cu gesturi sau interjecții. „Nu discut cu tine, fiindcă ai să mă duci de nas, fiindcă urmărești doar interesul partidului tău”, e o strategie defensivă puerilă. Dar cine nu urmărește interesul de partid? Ce trebuie să înțeleagă cetățenii de la cei care ieri doreau uninominal, iar azi nu mai doresc.

Din punctul nostru de vedere, cei care refuză să discute fac, volens-nolens, jocul lui Plahotniuc. Oare există certitudinea că el chiar își dorește votul uninominal sau e doar o stratagemă prin care cetățenilor li se oferă o „jucărie”, ca să uite de miliard, de complicitatea Procuraturii Generale, CNA, BNM etc.?

Trebuie să se discute, să se vină cu argumente, cu propuneri de îmbunătățire a actualului sistem (care, de exemplu, să-i lege pe candidații de pe lista de partid de o circumscripție anume și să le asigure accesul în Parlament în funcție de numărul de voturi obținute în circumscripția respectivă. Primul care intră în Legislativ e cel care obține cel mai mare număr de voturi. Acest sistem a fost probat în România și se pare că e unul reușit), să se profite chiar de tribuna (holdingul) oligarhului (dacă o va oferi). Un șahist care refuză să se așeze la masa de șah a pierdut din start. Și dacă mitingurile planificate „de amploare” nu vor fi de amploare, cum se procedează?

Atunci când se luptă orbește, așa cum a fost cazul alegerii președintelui de „întregul popor”, nu obținem nimic, decât doar înrăutățim situația. Luptând orbește împotriva lui Plahotniuc, trebuie să ne gândim și la consecințe. De ce să nu facem ceva ca măcar să arătăm un pic mai deștepți de data aceasta?