Nicolae Negru // Relațiile Chișinău-București: testul de sinceritate

Semne diacritice

La două săptămâni după vizita oficială la București a președintei Maia Sandu, a mers în vizită oficială în capitala României și prim-ministra Natalia Gavrilița. În mod logic, s-a presupus că șefa Executuvului a urmărit să bată fierul cât e cald, umplând cu conținut concret proiectele simbolice despre care au vorbit Klaus Iohannis și Maia Sandu și care (proiecte) au fost introduse într-o „foaie de parcurs” privind domeniile prioritare de cooperare între Republica Moldova și România.

Descriind perspectiva relațiilor între „maluri”, pe care le gestionează la etapa dată, tehnocrata Natalia Gavrilița a surprins Bucureștiul cu utilizarea unui limbaj metaforic, atingând niște coarde sensibile în sufletele unioniștilor de pe ambele maluri ale Prutului. „Avem şansa istorică să transformăm comunitatea de limbă într-o comunitate a marilor proiecte de pe ambele maluri ale Prutului, prin construirea, la propriu şi la figurat, de noi poduri, fie că vorbim de interconexiunea în sfera energetică, fie că discutăm despre racordarea infrastructurii de transport din Republica Moldova la reţelele europene, fie că punem bazele facilitării telecomunicaţiilor între cele două maluri”, a declarat Gavrilița după întâlnirea cu premierul României, Nicolae Ciucă.

„Drumul spre Europa este în mod natural prin România și o prioritate absolută este ca, până în 2024, să realizăm interconectarea sistemelor energetice dintre România și Republica Moldova”, a mai spus ea.

Pe cât de sinceră însă a fost prim-ministra noastră? Unii comentatori au pus vorbele ei „dulci” pe seama problemelor financiare urgente resimțite de Guvernul celui de-al doilea stat românesc; speranța continuării asistenței nerambursabile, în sumă de 100 de milioane de euro, pe care România a oferit-o Republicii Moldova pe parcursul ultimilor 10 ani, o determină pe Maia Sandu și pe colegele sale să spună la București ceea ce consideră ele că le-ar plăcea să audă gazdelor.

Românii de dincoace de Prut sunt primii care întâmpină cu scepticism, cu lipsă de încredere asemenea cuvinte. Și lucrul acesta e cât se poate de firesc, căci Maia Sandu și Natalia Gavrilița nu sunt primii politicieni care vorbesc cu înflăcărare la București despre „comunitatea de limbă, istorie și cultură”, despre poduri, interconectarea sistemelor energetice, diversificarea surselor de energie, spații comune pe plan economic, cultural, informațional... Începând cu anul 2009, rând pe rând, mai toți liderii politici și funcționarii noștri de rang înalt au promis la București să consolideze „frăția” moldo-română, să apropie „malurile”, dar revenind la Chișinău și-au uitat imediat promisiunile.

Timp de 30 de ani, carul integrării Republicii Moldova cu România a stat mai mult pe loc și atunci când s-a mișcat, foarte greu, a fost mai mult de nevoie. Deși Republica Moldova a mai avut guverne proeuropene și a mai trecut prin crize asemănătoare celei din această toamnă (de altfel, în ambele cazuri, tot România ne-a venit în ajutor), predecesorii Nataliei Gavrilița nu au manifestat suficientă voință pentru a realiza proiectele necesare, care să asigure independența energetică, să consolideze „statalitatea” și relațiile cu România. E grăitor faptul că ei nici măcar nu au valorificat întreaga sumă oferită de Guvernul României, accesând timp de aproape zece ani doar 32 de milioane de euro. De ce? Din orgoliu provincial, „statalist”?

E necesară o clarificare. Există semne de întrebare și față de acordul recent pe care Chișinăul l-a încheiat cu „Gazprom”, pentru un termen de 5 ani, făcându-se abstracție de gazoductul Iași-Chișinău, ca și cum acesta nu ar exista. Are dreptate colegul Mădălin Necșuțu, o relație durabilă nu se construiește atunci când cineva doar profită. Ca să dureze, o „cooperare” trebuie să fie, în primul rând, corectă. Așa că pentru a se dezvolta, a ieși din cadrul inerțial de azi, relațiile româno-române vor trebui să treacă inevitabil printr-un test de sinceritate.