Nicolae Negru // Reflecții pe marginea unui interviu prezidențial

Semne diacritice

Ex-președintele Nicolae Timofti a rupt tăcerea sa de mai mulți ani, răspunzând, pe 1 iunie, întrebărilor DW, în cadrul unui interviu rămas neobservat (toată lumea fiind concentrată pe Summitul Comunității Politice Europene), dar care merită atenție, căci ne ajută să înțelegem mai bine unele evenimente de azi.

La întâlnirea președinților CSI de la Minsk, în 2014, Putin, care nu vedea cu ochi buni intenția Republicii Moldova de a semna Acordul de asociere cu UE, a insistat, „de pe poziții de superioritate”, precizează Nicolae Timofti, ca Chișinăul să renunțe la angajamentul său față de Bruxelles, confirmând, prin viu grai, într-o polemică îndârjită, cu microfoanele închise, nemulțumirea Moscovei manifestată anterior prin instituirea unor embargouri și bariere tarifare la produsele moldovenești pe piața Rusiei. Deși afirmase până atunci că nu se opune relațiilor statelor CSI cu UE, când s-a ajuns la consolidarea și amplificarea lor concretă, Rusia a zis „Niet” și a făcut tot posibilul ca să oprească prin șantaj și presiuni dezvoltarea legăturilor noastre economice și comerciale cu Europa.

Și „inconsecvența”, schimbarea de macaz geopolitic al unor partide de la noi își găsește o explicație plauzibilă în acest demers al lui Putin. E vorba de PCRM, în primul rând, ai cărui reprezentanți au votat, la 24 martie 2005, declarația Parlamentului cu privire la integrarea europeană a Republicii Moldova. „Noi pornim de la faptul ca dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova nu poate fi asigurată decât prin promovarea consecventă și ireversibilă a cursului strategic spre integrarea europeană…”, se spunea în preambulul declarației, adoptate unanim de deputați tuturor fracțiunilor prezenți la ședință.

Se poate spune că clasa politică de atunci trecuse printr-un moment asemănător celui de la Snagov, ajungând la consensul că Republica Moldova trebuie să urmeze „consecvent și ireversibil” cursul spre Europa. În consecință, la 19 aprilie, guvernarea PCRM a modificat denumirea Ministerului Afacerilor Externe, adăugându-i-se sintagma „și al Integrării Europene”, iar la alegerile parlamentare din 2009, PCRM a mers cu lozinca „Moldova Europeană – o construim împreună”, ca la congresul din 2012, comuniștii să emită o declarație precum că „PCRM a fost şi va fi un susţinător şi promotor al ideii de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan”.

Și liderul socialiștilor, fostul comunist Igor Dodon, care considera inițial că planurile comuniștilor de a adera la Uniunea Vamală sunt utopice, deoarece Republica Moldova nu are hotar comun cu statele respective, a devenit apoi, la fel de brusc, împreună cu partidul său, adept înflăcărat al idei pe care o respinsese vehement. Aceste „viraje” de pe scena politică de la Chișinău demonstrează că începutul războiului hibrid al Rusiei în Republica Moldova poate fi datat cu mult înainte de a se fi vorbit despre el, că influența Moscovei asupra unor politicieni moldoveni era mai puternică decât convingerea lor că „dezvoltarea de mai departe a Republicii Moldova” nu poate fi asigurată decât prin integrarea europeană.

Această influență neformală, obscură, prin culisele politicii, nu pare să slăbească tare mult nici azi, când Rusia a devenit stat terorist, invadând Ucraina, încălcând toate tratatele și acordurile semnate în cadrul CSI, inclusiv statutul acestei organizații care prevede inviolabilitatea frontierelor. În loc să denunțe tratatul respectiv, cum ar fi normal, Igor Grosu, care a anunțat oficial retragerea din CSI, a precizat că e vorba de ieșirea din Convenția cu privire la Adunarea interparlamentară a statelor CSI, semnată în 1998. De ce nu este denunțată și participarea la statutul CSI, semnat în ianuarie 1993, rămâne o enigmă. Ca, de altfel, și zigzagurile legate de „Ziua Victoriei”, marcată în stil sovietic. Unii reprezentanți ai partidului de guvernământ se justifică spunând că merg pe urmele Ucrainei, numai că Ucraina nu are vreo relație cu tratatul CSI din 1993, pentru că nici nu l-a semnat.

Din interviul cu Nicolae Timofti aflăm că și despre „planul Novorossia”, care ne vizează direct, se știa înainte de anexarea Crimeii. „Noi știam că suntem ținta acelui odios plan. Și discutam acest subiect cu partenerii noștri externi. Inclusiv cu doamna Victoria Nuland am discutat. Asta se întâmpla înainte să fie anexată Crimeea. Rușii încă atunci vorbeau că cei care se vor împotrivi proiectului Novorossia vor fi șterși de pe fața Pământului”, afirmă Nicolae Timofti, conform DW.

El nu precizează ce s-a întreprins, în afară de discuții, pentru a proteja Republica Moldova. Dar putem deduce că mai curând nimic, dacă judecăm după bugetul ce se aloca până mai ieri pentru apărare și atitudinea față de NATO, care rămâne în continuare o temă tabu în politica de pe Bâc. Republica Moldova, prin clasa noastră politică, se comporta ca un iepure colectiv în fața unui șarpe boa (Rusia), magnetizată, fără voință de a fugi, de a se salva, așteptând că „partenerii” vor îndepărta pericolul. Ce noroc că ucrainenii nu sunt ca noi!