Ofertele candidaților și posibilitatea boicotării alegerilor prezidențiale

Semne diacritice

Rândurile aspiranților la postul de președinte al Republicii Moldova încep a se rări, „filtrul” de 15 mii de semnături nu e ușor de trecut pentru unele partide mai mici, darămite pentru candidații independenți cvasinecunoscuți, câțiva dintre ei s-au și dat bătuți, așa că în buletinele de vot vor fi înscrise mai puține nume de candidați decât s-a crezut. Aceasta însă nu simplifică esențial sarcina alegătorului, căci nu e ușor a discerne între ofertele nu numai divergente, ci și antagonice ale candidaților care au depus deja listele cu semnături sau sunt pe cale să le depună.

În ordine cronologică, ofertele prioritare sunt următoarele: menținerea statu-quo-ului sau stabilitatea cursului actual de integrare europeană (Lupu, Leancă), reunirea cu România, ignorând actuala stare de lucruri (Ghimpu), lupta cu oligarhia de pe poziții proeuropene (Năstase, Sandu), lupta cu oligarhia de pe poziții proestice (Ciubașenko), integrarea eurasiatică (Dodon) și boicotul propus de Voronin. Promisiunile unor candidați care încă nu au depus numărul necesar de semnături se înscriu în general în aceste șase tipuri de obiective relevate și de analistul Igor Boțan.

Nu e greu de ghicit, de exemplu, că prioritatea agendei sociale a candidatei „din popor”, Inna Popenco, din partea mișcării „Ravnopravie” a lui Ilan Șor, este în armonie cu prioritățile candidatului PD, Marian Lupu, care pledează împotriva „cutremurelor politice”. Și Iurie Leancă, liderul PPEM, aflat în „parteneriat” cu actuala guvernare, este văzut ca un adept al „continuității” și schimbărilor evolutive, în conformitate cu Acordul de Asociere dintre republica Moldova și UE, în strictă și deplină conclucrare cu Bruxelles-ul. Problema alegătorului sceptic față de „revoluții” e că și Lupu, și Leancă sunt considerați dependenți de oligarhul Vlad Plahotniuc și, prin urmare, nu pot fi „forțe motrice” credibile ale schimbării. Pentru o bună parte a electoratului sunt un impediment și „răzgândirirle” moldoveniste ale lui Lupu, după cum sunt și un avantaj în ochii altei părți.

Adepții reunirii cu România trebuie să aleagă între mai mulți candidați, căci partidele unioniste nu au reușit să se înțeleagă în privința unui candidat comun, iar PL nici nu a participat la aceste negocieri. Dacă partidele unioniste îl propuneau, de exemplu, pe Vasile Nedelciuc sau Octavian Țâcu, după cum se vorbea, șansele unioniștilor de a accede la Președinția Republicii Moldova erau cu mult mai mari.

Organizațiile de tineret unioniste care s-au mobilizat în ultimii câțiva ani pentru a-i convinge pe cetățenii Republicii Moldova despre avantajele Unirii s-au eschivat în mod demonstrativ de la implicarea în campania electorală prezidențială.

Impresia e că nu s-a dorit propulsarea unui candidat unonist, cât s-a evitat crearea unei concurențe veritabile pentru candidatul PL, Mihai Ghimpu. Fiindcă PL este parte a guvernării actuale, pare să se confirme ipoteza că la impulsul mișcării unioniste din ultima vreme ar fi contribuit și Vlad Plahotniuc. Oricum, unioniștii care vor vota pentru Mihai Ghimpu vor vota în mod automat și pentru Plahotniuc. Ceilalți candidați unioniști, Ana Guțu și Vitalia Pavlicenco, încă nu au depus numărul necesar de semnături, dar sondajele nu le acordă, ca și lui Mihai Ghimpu de altfel, multe șanse de succes, ceea ce e o dovadă în plus că pe undeva mișcarea unionistă rămâne, din punct de vedere electoral, un curent secundar.

Alegătorul proeuropean, care sonsideră că nu ne putem integra în Europa, decât după ce scoatem instituțiile statului din captivitatea lui Plahotniuc, au două opțiuni: să voteze candidatul PAS sau PPDA. Până a se cunoaște unele detalii din biografia liderului PPDA, Andrei Năstase, ideea unui candidat comun din partea acestor partide părea fără cusur.

Acum însă, dacă Maia Sandu, liderul PAS va ceda presiunilor, o parte din alegătorii PAS nu vor vota candidatul „comun”, deoarece „profilul” liderului PPDA nu inspiră încredere, echipa sa și sursele sale de finanțare ridică semne de întrebare, sunt obscure, așa încât nu putem exclude aici și implicarea lui Platon (alias FSB) și mai există și riscul ca viitorul președinte, loial unui alt grup de oameni de afaceri, să transforme Președinția într-un câmp de luptă și de reglare de conturi între oligarhi. În cazul acesta, rămâne de văzut cine trebuie considerat răul mai mic, Plahotniuc sau Năstase? În orice caz, forțele care s-au mobilizat pentru a o înlătura pe Maia Sandu din cursa electorală sunt impresionante și aparțin prea vizibil unei singure tabere ca să nu suspectăm o atitudine orchestrată, tendențioasă, un interes personal.

Ca și Năstase, un război pe viață și pe moarte cu actualul regim oligarhic promite Dmitri Ciubașenco, din partea „Partidului Nostru”. Însă dizolvarea imediată a Parlamentului, printr-un decret prezidențial, nu este posibilă din punctul de vedere al Constituției, ceea ce înseamnă că declarațiile sale sunt populism în forma cea mai sfidătoare, jignitoare pentru electorat. Un alegător rațional nu îl poate vota pe Ciubașenco și din cauza că liderul PN, Renato Usatâi, pare să fie legat și el financiar cu același Platon și, prin urmare, FSB.

Electoratul pro-estic, la rândul său, nu poate face abstracție de temerea că Igor Dodon, liderul socialiștilor moldoveni, cel binecuvântat de Patriarhul Kirill al Rusiei, ar fi o sculă mânuită de Plahotniuc. Doar iubirea pentru Putin, care s-a fotografiat împreună cu Dodon și Greceanâi, poate învinge această suspiciune.

În condițiile descrise mai sus, oferta de boicot din partea PCRM nu mai pare chiar atât de lipsită de sens. Să vedem dacă vreun candidat independent mai poate schimba această percepție.