O sută de zile cu Dodon sau restabilirea influenței ruse în Republica Moldova
4900
Semne diacritice
La o sută de zile de guvernare „hibridă”, acumisto-socialistă, constatăm eșecul „dezoligarhizării” în versiunea rapidă, promisă până la preluarea puterii. Atunci se credea într-un blitzkrieg antioligarhic, în doi sau trei pași: se modifică legislația, procurorii și judecătorii corupți își fac benevol harakiri (își dau demisia) sau sunt eliminați operativ din sistem și înlocuiți cu persoane integre, nu neapărat cu experiență în domeniu, care, la rândul lor, îi trimit la închisoare, pe bandă rulantă, pe politicienii și funcționarii corupți. Socoteala de acasă însă nu s-a potrivit cu cea de la târg, realitatea s-a dovedit a fi mai complicată decât au crezut Maia Sandu și Andrei Năstase, apelurile lor la demisie „in corpore” au răsunat ca în pustiu și schimbările așteptate cu sufletul la gură de partea naivă a votanților ACUM întârzie și ei trăiesc clipe de dezamăgire, spre satisfacția „realiștilor” care anticipau că „nimic nu se va schimba”.
Lupta cu umbra lui Plahotniuc
În lipsa lui Plahotniuc, care a fost lăsat să fugă, „dezoligarhizarea” e o luptă cu umbra acestuia, reducându-se la epurări și partajări, nu întotdeauna decente, în contextul promisiunilor de depolitizare a instituțiilor de stat. Impresia e că se face repolitizarea acestora. Ultimul exemplu e reforma Procuraturii, care reformă, după cum scrie ex-președintele Curții Constituționale, Alexandru Năstase, se rezumă de fapt la schimbarea modului de selectare a procurorului general și nu vizează independența procesuală a procurorilor de caz, care, dacă s-ar respecta, ar reduce mult din influența politicului asupra procuraturii.
Se mai anunță și o campanie masivă de epurări în rândurile procurorilor și judecătorilor. În Albania s-a procedat la fel, dar rezultatele nu s-au reflectat în percepția cetățenilor privind corupția, albanezii nu s-au convins că justiția epurată e mai puțin coruptă decât cea coruptă. Și la noi rezultatele ar putea fi asemănătoare. Faptul că cineva posedă proprietăți nedeclarate, iar altcineva nu ar putea fi un indiciu al profesionalismului sau al capacității de camuflare a veniturilor ilicite. După cum îmi spunea un judecător, într-o discuție privată, când ești rugat în genunchi să încalci legea, refuzul de a lua bani pentru acest risc ar semăna a prostie.
Primul câștigător
Deocamdată, primul câștigător cert al procesului de „dezoligrhizare” e Igor Dodon. El a obținut „pârghii” instituționale noi – CNA, Ministerul Apărării, SIS, Curtea Constituțională, Consiliul Suprem de Securitate cu împuterniciri sporite, dar cel mai important – a reușit să spargă zidul izolării internaționale: a fost telefonat de președintele german Steinmeier, a fost primit
Dintr-un președinte nefrecventabil, un fel de „pudel al lui Putin” (în expresia lui Băsescu, care, mai apoi, le-a recomandat acumiștilor să facă alianță cu PSRM), Dodon a devenit într-o perioadă scurtă un fel de vedetă europeană, care, dispunând cele mai multe mandate, a cedat puterea Maiei Sandu și lui Andrei Năstase. Paradoxal, deși profită de beneficiile guvernării, Dodon (și PSRM) nu „plătește” pentru aceasta, popularitatea sa rămânând la o cotă stabilă.
Al doilea câștigător
Putin este cel de-al doilea câștigător cert, despre Rusia lui vorbindu-se, pentru prima dată în ultimul deceniu, într-o cheie pozitivă, pentru contribuția la „eliberarea” Republicii Moldova de un oligarh rău. Dacă Putin nu se răstea
Schimbările din politica editorială a unor televiziuni „independente” reflectă vigoarea contracurentului rusesc. Sursele aparent europene nu ar trebui să ne înșele, căci banii circulă pe căi nebănuite în ziua de azi. Iar războiul hibrid e periculos prin aceea că îmbracă haina „adevărului alternativ”. Întâmplător să fie faptul că „dezoligarhizarea” de până acum s-a soldat cu acordarea de împuterniciri suplimentare lui Dodon și s-a manifestat cel mai pregnant în efortul de a restabili influența Rusiei în Republica Moldova?
Practica autohtonă bate gramatica occidentală
Nici în lupta promisă cu monopolurile economice și comerciale nu s-au înregistrat progrese notabile, se pare că practica autohtonă bate gramatica occidentală a noilor miniștri, care încă nu s-au hotărât cum să procedeze.
Cu certitudine, miliardul furat îl vor plăti în continuare cetățenii, deși în campania electorală și acumiștii, și socialiștii au promis să ia această povară de pe umerii lor. În general, noua guvernare nu pare să aibă idei sau strategii care țin de domeniul economic și social, preferând să activeze în continuare în regimul „dezvăluirilor”, al contabilizării unor scheme frauduloase rămase „moștenire” de la guvernarea PD, care dezvăluiri însă produc un ecou tot mai slab și nu se răsfrâng asupra deficitului bugetar.
Unii respiră mai ușor
Ce au câștigat cetățenii? „Se respiră mai ușor în această țară”, cred Năstase și Dodon. Ei cu siguranță răsuflă mai ușor. Ce cred însă cetățenii nu se știe, sondaje credibile nu au apărut încă. Cum era și de așteptat, rândurile PD au început a se rări, iar ale PSRM, PAS și PPDA - a se îndesi.
Concluzia generală a acestor o sută de zile de guvernare ACUM-PSRM e că, deocamdată, e devreme să tragem niște concluzii. Suntem cobaii unui experiment care întrunește „consensul” unor jucători internaționali importanți care urmăresc scopuri diferite. Trăim într-o fabulă modernă: racul, broasca și o știucă s-au apucat să ducă sacul Republica Moldova din punctul A în punctul B, deși unul dintre ei, cel mai puternic, consideră că sacul îi aparține și nu trebuie să ajungă nicăieri.
13.08.2025
11:00
2280
Analistul Vladimir Socor, cel care a avut o contribuție SEMNIFICATIVĂ în neadmiterea semnării așa-zisului „Memorandum Kozak”, a MURIT la vârsta de 80 de ani
16.04.2025
14:43
3507
Nicolae Negru, despre vizita-fulger la Chișinău a secretarului general al NATO, Mark Rutte: „A vrut să afle cum se vede APĂRAREA Ucrainei din spatele ei. Mă miră că „pacifiștii” noștri nu au reacționat”
30.12.2024
09:11
85025
Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
27.12.2024
09:10
50034
Nicolae Negru // Maia Sandu, al doilea mandat
23.12.2024
09:14
33098
Nicolae Negru // Perspectiva unui PSDE „aurit”
20.12.2024
09:13
33431
Nicolae Negru // O carte ca eveniment politic
16.12.2024
09:14
34065
Nicolae Negru // Delirul imperial înainte de armistițiu?
13.12.2024
09:14
34392
Nicolae Negru // Transnistria, ca un cartof fierbinte (sau geamantan fără toartă) sau de ce nu era cazul să fie demis Guvernul
09.12.2024
09:12
34826
Nicolae Negru // Și Ilan Șor era pentru Georgescu
06.12.2024
09:13
34552
Nicolae Negru // Să salvăm România!
02.12.2024
09:11
34458
Nicolae Negru // Perspectiva României arată mai bine
29.11.2024
09:05
34437
Nicolae Negru // Bun pentru România, bun și pentru Republica Moldova, și viceversa
07.04.2026
23:37
89
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
273
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
326
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
424
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
366
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
449
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
336
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
320
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
285
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
312
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
497
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
441
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
406
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
377
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
429
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
541
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
554
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
492
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
528
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
634
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
536
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
528
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
582
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
591
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
623
Horoscopul zilei 07.04.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














