Numărul protestatarilor scade, liderii se radicalizează
3003
Semne diacritice
Numărul protestatarilor adunați în Piața Marii Adunări Naționale ieri, 13 septembrie, a fost în descreștere evidentă comparativ cu ziua de 6 septembrie, deși așteptările organizatorilor fuseseră cu mult mai mari, ajungând la 200 de mii de oameni. Faptul că piața nu mai era plină nu pare să fi influențat starea de spirit a vorbitorilor de la tribună, care s-au arătat la fel de încrezători ca și data trecută în victoria iminentă asupra regimului. Ca o notă disonantă, realistă, în corul triumfalist au sunat intențiile de „diversificare și amplificare a acțiunilor de protest”, fixate în rezoluția mitingului.
Guvernarea a fost avertizată în privința îndeplinirii „etapizate” a tuturor revendicărilor și, pentru prima dată, s-a făcut referire la „greva generală și alte acțiuni de nesupunere civică” pe care Platforma Civică „DA” le-ar putea declanșa în scopul realizării obiectivelor anunțate: demisia și alegerea președintelui Republicii Moldova prin vot general, demisia Guvernului și organizarea de alegeri anticipate libere și democratice. De la tribună au răsunat chemări la acțiuni mai hotărâte și chiar la sistarea negocierilor. „Cel mai bine ar sta corturile astea în cabinetele lui Streleț, Candu și Timofti, dar până atunci să le punem în jurul clădirii Guvernului”, a propus Constantin Cheianu, provocând alertă în rândurile polițiștilor. „Ne adresăm către guvernanți. Nu avem de gând să stăm aici o veșnicie. Ori pleacă, ori vor fi plecați!”, a avertizat Chiril Moțpan, secretarul Consiliului Marii Adunări Naționale, citat de jurnal.md. Seamănă a amenințare cu recurs la violență.
În pofida scăderii numărului de protestatari, componenta politică hipertrofiată a discursului „dadaist” nu a diminuat, ci, dimpotrivă, s-a intensificat, făcându-se încă un pas pe calea politizării mișcării de protest și includerea acesteia în lupta pentru putere. S-a votat ca „Consiliul Marii Adunări Naţionale să purceadă la edificarea unei mişcări politice de alternativă şi a unei liste nominale a unui guvern de încredere populară care să utilizeze instrumentariul specific luptei politice pentru realizarea năzuinţelor poporului Republicii Moldovei exprimate şi aprobate de Marea Adunare Naţională”.
Aceasta vine în contradicție cu chemarea „unire, moldoveni!” din toate partidele, indiferent de orientarea geopolitică, religie, limba vorbită etc. Oricât de civică s-ar pretinde Platforma „DA”, aderența va depinde de atitudinea față de noua formațiune politică „de alternativă”.
Decizia de a forma un nou partid se poate dovedi fatală pentru „DA”, căci fără susținerea celorlalte partide, de dreapta și de stânga, nu e posibilă o grevă generală, iar fără o grevă generală este imposibilă răsturnarea actualei puteri, oricâte corturi s-ar instala în jurul Guvernului. Pe de altă parte, efortul necamuflat al „DA” pentru o nouă reîmpărțire a „turtei” puterii nu le poate lăsa indiferente, îi pune în dificultate, mai cu seamă pe liderii partidelor proruse. Nu întâmplător Dodon a fost chemat la Moscova, care se declară atentă la evenimentele din Chișinău.
Dodon și Usatîi au anunțat că sprijină protestele, simpatizanții PSRM și ai „Partidului Nostru” și-au instalat și ei corturi în PMAN, ca „cetățeni”, răsturnarea puterii europene îi avantajează, le convine lor și Moscovei, dar nu vor sta ca spectatori să urmărească ascensiunea la putere a unei alte formațiuni proeuropene. Profitând de protestul „DA”, ei visează să pună mâna pe putere, să-și subordoneze instituțiile statului, după modelul putinist. De aici și reticența, prudența reprezentanților occidentali în aprecierea protestelor curente. Întâlnirile liderilor „DA” cu aceștia nu s-au soldat cu rezultatele scontate, o recunosc unii dintre ei în discuții private.
Incidentul de duminică dintre „Tinerii Moldovei” și Eduard Maican, președintele Uniunii veteranilor războiului pentru independență, care se consideră un fel de „comendant” pe suprafața ocupată de corturi în PMAN, i-ar putea determina pe mai mulți unioniști să părăsească protestele organizate de „DA”. Este ironic, dar și un pic compromițător pentru imaginea „DA”, că în alegerile parlamentare de anul trecut, Maican și mai mulți veterani ai războiului de pe Nistru și-au manifefestat sprijinul pentru PD, care, din punctul lor de vedere, era „singurul partid care poate garanta stabilitate” și care răspundea „pe deplin” așteptărilor lor.
Dacă participarea la proteste se va reduce în continuare, ne putem aștepta la o radicalizare nu doar în vorbe, ci și în fapte ale organizatorilor, pentru a menține „monopolul” asupra mișcării protestatare, a nu admite apariția unor alți poli care să inițieze propriile proteste, scrise de alți scenariști și, firește, urmărind scopuri diferite sub aparenta unitate a acestora.
Pe de altă parte, nu observăm ca guvernarea să fie dispusă la concesii, nici măcar elementare, cum ar fi pedepsirea responsabililor de sănătatea și securitatea sistemului financiar-bancar. Se face tot posibilul ca aceste persoane să rămână în continuare la locurile lor, se inventează tot felul de pretexte pentru a menține controlul oligarhic asupra instituțiilor de stat. Andrian Candu, spicherul Parlamentului, a răspuns la nedumerirea președintelui Timofti în legătură cu aflarea lui Dorin Drăguțanu în funcție, declarând că a trimis o solicitare la FMI, ca acesta să-și expună opinia față de acțiunile BNM. Dl Candu ar fi putut să citească unul din documentele desecretizate de Nicolae Timofti, ca să se convingă că dl Drăguțanu a pus în pericol securitatea economică a Republicii Moldova. Să nu fie conștient că se joacă cu focul, că poate contribui astfel la radicalizarea mișcării de protest și acapararea acesteia de partidele proruse?
04.04.2023
09:50
2480
Nicolae Negru, despre TRILATERALA Iohannis-Sholz-Sandu: „Primul SEMNAL e pentru cetățenii R. Moldova - că nu vom fi lăsați să ne sfâșie „ursul”. Lui Putin nu i s-a transmis decât semnalul unui DISPREȚ, ca unui criminal de război”
11.07.2022
18:11
3381
Nicolae Negru, despre reușitele și „cel mai mare eșec al PAS”: „Dodon, cu gesturile de LOIALITATE față de Putin, nu a reușit să semneze un contract pe termen lung și avantajos cu Gazprom”
26.05.2022
18:42
5689
ȘANTAJUL învinuitului Dodon: Anunță MAJORAREA tarifului la GAZ. „Peste două zile, tariful va fi 24 de lei… La toamnă gazul va fi 30 de lei metrul cub, iar benzina 40 de lei…”
18.10.2021
11:13
4008
Aflarea lui Stoianoglo în funcție ar fi însemnat ȘTERGEREA URMELOR? „El se ținea, nu știu de ce, foarte strâns de acest fotoliu. Obsesiv se ținea de Veaceslav Platon, de dreptatea acțiunilor sale… Nu e curat ceva în acest caz”
06.10.2021
15:59
3686
Nicolae Negru, despre ANCHETAREA lui Stoianoglo: „Decizia CSP e una firească, deoarece e vorba de informații care afectează INTEGRITATEA lui. Dosarele KULIOK și „Bahamas” trebuie inițiate de un procuror general plenipotențiar”
09.04.2021
09:19
9092
Nicolae Negru // Unionismul și echilibrul Republicii Moldova
07.04.2021
16:41
3029
Nicolae Negru, despre sesizarea depusă la CC de către liderul PUN: „Octavian Țîcu și-a asumat o misiune complicată. Este evident că ALIANȚA Dodon-Șor-Plahotniuc a votat starea de urgență pentru a amâna dizolvarea Parlamentului, dar...”
29.03.2021
19:27
4974
Dodon și-ar fi semnat singur CONDAMNAREA: „Fostul președinte prorus e ISTORIE și ar putea de pe acum să își facă bagajul, să plece la Moscova. Întrebarea e una singură: când va fi întrebat de ce și cat era în kulioace?”
11.02.2021
14:41
3582
Deputații fac RÂND să semneze pentru candidatul lui Dodon la funcția de premier: „Susțin candidatura doamnei Durleșteanu, chiar cu riscul să fiu CRITICAT…”. Câți DEPUTAȚI au semnat și cine sunt aceștia
11.02.2021
14:13
3674
Nicolae Negru, despre RĂSTURNAREA de situație provocată de Dodon: „Moscova îl împinge spre o alianță cu Șor și Plahotniuc, chiar cu riscul de a-și păta „reputația”. Dacă Maia Sandu va refuza candidatura, ea va provoca un „CUTREMUR” constituțional…”
21.12.2025
10:46
70
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
21.12.2025
08:21
320
Horoscopul zilei 21.12.2025
21.12.2025
06:29
399
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
21.12.2025
05:49
474
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
20.12.2025
21:06
547
Cer Noros și Ceață Ușoară în Republica Moldova, 21.12.2025
20.12.2025
18:45
816
America lansează un nou format de negocieri pentru pacea dintre Ucraina și Rusia, anunță Zelenski
20.12.2025
18:25
605
Recunoaștere remarcabilă pentru cercetătorii moldoveni la Gala Cercetătorilor 2025: 53 de premianți omagiați pentru inovație și perseverență în știință
20.12.2025
16:08
691
Negocieri în Florida între oficialii americani și ruși pentru încheierea conflictului din Ucraina
20.12.2025
15:47
696
Ucraina și Portugalia își unesc forțele pentru a produce drone maritime eficiente împotriva amenințărilor rusești
20.12.2025
15:08
806
Alertă Meteo Cod Galben: 20-21 Decembrie 2025
20.12.2025
14:35
673
Emisarul lui Putin, întâlniri strategice la Miami pentru planul de pace din Ucraina, fără contacte cu negociatorii ucraineni
20.12.2025
11:47
820
Ucraina lovește din nou: atac cu drone asupra platformei petroliere rusești din Marea Caspică și a unei nave de patrulare
20.12.2025
08:36
708
Horoscopul zilei 20.12.2025
20.12.2025
06:48
880
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
835
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
1112
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
887
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
900
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
809
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
929
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
1285
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
956
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
751
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
841
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
1036
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
Fondurile confiscate din conturile lui Andrew Tate utilizate pentru proiecte de combatere a violenței asupra femeilor în Devon
Horoscopul zilei 21.12.2025
SUA și Rusia continuă dialogul despre pacea din Ucraina în Florida, cu speranțe de progres în negocieri
Putin și Macron, pregătiți pentru dialog dacă există voință politică comună, anunță Kremlinul
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














